De peste 14.000 de ani, câinii vânează alături de noi, păzesc vitele și oile și, mai recent, se ghemuiesc lângă noi pe canapea. Pe parcurs, au ajuns să fie extrem de pricepuți în a ne descifra gesturile și a ne înțelege semnalele.
Cercetătorii consideră acum că aceștia ne-ar putea ajuta să răspundem la o întrebare mult mai importantă: cum au ajuns oamenii să fie singura specie capabilă să vorbească?
Dr. Tamás Faragó, cercetător în bioacustică la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, studiază de aproape două decenii cum reușesc câinii să comunice prin sunete. Prin K9VocLearn, un proiect de cercetare cu durata de cinci ani sprijinit prin finanțare din partea UE, el și echipa sa analizează în prezent dacă domesticirea a schimbat modul în care câinii își folosesc vocea – și ce ar putea dezvălui acest lucru despre evoluția vorbirii umane.
De ce câinii?
Cercetătorii încearcă să afle dacă miile de ani petrecuți alături de oameni au permis câinilor să dobândească unele elemente fundamentale ale învățării vocale, și anume capacitatea de a-și modifica emisiile vocale ascultându-i pe ceilalți.
„Învățarea vocală este o abilitate unică a oamenilor și reprezintă o condiție prealabilă foarte importantă pentru limbajul vorbit”, a afirmat Faragó. „Fără capacitatea de a-ți modifica emisiile vocale și de a învăța emisii vocale noi pentru a produce sunete noi, nu poți învăța cu adevărat să vorbești.”
Este extraordinar cât de departe duc oamenii această abilitate, învățând și producând în mod deliberat gama vastă de sunete necesare limbajului vorbit. Se observă ceva asemănător doar la un număr mic de alte mamifere. Delfinii, balenele, focile, liliecii și elefanții pot imita sau modifica sunete în grade diferite, în timp ce maimuțele mari – rudele noastre cele mai apropiate – dau dovadă de o flexibilitate vocală mult mai limitată.
Câinii ocupă un loc unic în evoluție, fiind crescuți de-a lungul a mii de ani pentru anumite trăsături care i-au făcut utili oamenilor.
„În timpul procesului de domesticire, câinii au fost selectați pentru blândețe, pentru toleranța socială față de oameni și pentru capacitatea de a coopera cu oamenii la vânătoare, la păstorit și la conducerea turmelor”, a spus Faragó.
Cooperarea internă
Cercetătorii încearcă să afle dacă aceleași trăsături ale câinilor care i-au făcut să devină din ce în ce mai cooperanți și mai toleranți din punct de vedere social le-ar fi putut influența și capacitatea de a-și controla și modifica sunetele pe care le scot.
„Câinii au multe abilități cognitive sociale foarte asemănătoare cu cele ale oamenilor, precum și capacitatea noastră de a coopera. De aceea, ne-am gândit că ei ar putea fi un model foarte bun pentru etapele timpurii ale evoluției umane”, a spus Faragó.
Acest lucru se leagă de o idee fascinantă, dar încă controversată, din biologia evoluționistă, numită și ipoteza autodomesticirii. Ipoteza sugerează că, pe parcursul evoluției umane, selecția a favorizat o mai mare toleranță socială și cooperare, generând schimbări comparabile cu cele observate în cazul domesticirii animalelor.
Dacă o mai mare toleranță socială favorizează și o comunicare mai flexibilă, studierea efectelor domesticirii asupra câinilor ar putea oferi indicii cu privire la unele condiții evolutive care au contribuit, în cele din urmă, la apariția vorbirii umane.
Un indiciu se află în măsura în care vocile câinilor s-au schimbat față de cele ale strămoșilor lor sălbatici. Un studiu din 2023 a constatat că rasele mai apropiate genetic de lupi erau mai predispuse să răspundă la un urlet cu alt urlet, în timp ce rasele mai îndepărtate genetic de lupi erau mai predispuse să latre.
Spre deosebire de lupi, câinii latră în aproape orice situație. Cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd consideră că lătratul este o consecință directă a domesticirii, probabil deoarece oamenii primitivi preferau câinii care puteau da alarma lătrând.
Această schimbare, de la un comportament rar al lupilor la un semnal constant, îndreptat către om, este exact ceea ce încearcă să explice K9VocLearn.
În laborator
La laboratorul din Budapesta cu numele sugestiv de BARKS (Cercetări privind comportamentul și acustica sunetelor canine), cercetătorii elaborează cea mai detaliată imagine de până acum a comunicării vocale canine.
Câinii sunt puși în situații menite să le stârnească o gamă variată de emoții. Se joacă, îndeplinesc sarcini simple de învățare, trec prin scurte momente de separare de stăpânii lor și chiar se află față în față cu un sac de gunoi umflat care se mișcă „misterios” prin cameră.
Se înregistrează fiecare lătrat, scheunat, mârâit și urlet, împreună cu comportamentul și ritmul cardiac, pentru a ajuta cercetătorii să facă legătura între anumite emisii vocale și stările emoționale.
Următoarea întrebare este dacă câinii pot învăța să producă unele sunete de bunăvoie. Ședințele de antrenament sunt concepute de dr. Sára Sándor, geneticiană și dresoare de câini calificată.
„În prezent, derulăm ședințe-pilot de antrenament pentru a ne perfecționa protocolul”, a spus ea, subliniind că cercetătorii se concentrează pe găsirea unei metode prin care câinii să fie dresați să scoată sunete și să participe de bunăvoie. „Nu vrei să pui presiune pe câini. Nu vrei să-i obligi să facă nimic.”
Un element central al acestei abordări este de a lăsa câinii să decidă singuri dacă să continue sau nu.
„Învățăm câinii să-și dea acordul, ca să poată semnala dacă nu doresc să continue, dacă simt că situația este stresantă sau dacă se simt obosiți. Învățarea vocală este obositoare pentru câini, așa că ședințele trebuie să fie scurte, iar câinii trebuie să aibă cât mai mult control.”
Controlul sunetelor
Scopul nu este de a învăța câinii să „vorbească” în sensul uman al cuvântului, ci de a descoperi cât de mult control voluntar au asupra sunetelor pe care le scot.
În loc să acorde o importanță excesivă comportamentului unui câine, echipa lui Faragó testează ceva mai concret. Poate un câine să învețe să scheaune, la comandă, cum ar face în mod obișnuit din entuziasm, fără mingea care declanșează de obicei acest sunet?
Nu participă doar câinii care latră foarte tare.
„Pentru noi, totul se reduce la date, așa că ne interesează și capacitatea de dresaj a câinilor cu repertoriu vocal redus. În prezent avem un câine care abia lătra, dar care a înțeles ideea într-o singură ședință și căruia îi place acum la nebunie să latre la comandă”, a spus Sándor.
Dacă un câine este, din fire, „vorbăreț” nu înseamnă neapărat că știe să-și controleze mai bine vocea. Câinii vorbăreți pot lătra mai degrabă din cauza factorilor genetici, a stării lor emoționale sau a unui factor declanșator extern decât din cauza alegerii deliberate de a scoate un anumit sunet. Adevăratul control vocal funcționează în ambele sensuri: poate însemna și să înveți să taci când ți se cere.
Până acum, echipa s-a bazat pe câinii din familiile lor, dar în curând va recruta un număr mult mai mare de voluntari.
Protocoalele de antrenament vor fi urmate acasă de proprietari din toată Budapesta, care apoi își vor duce animalele de companie la BARKS Lab pentru a lătra, a scheuna și a urla în numele științei.
Activitatea se va extinde și dincolo de laborator. Printr-o inițiativă de știință cetățenească, inspirată de provocarea anterioară „Do As I Do Woof Challenge”, proprietarii de câini din întreaga lume vor fi invitați să trimită înregistrări pe care un laborator nu le-ar putea capta niciodată: suspine de mulțumire, sforăituri în somn, sunetele discrete pe care le scoate un câine când se pregătește noaptea să se culce.
De asemenea, proprietarii vor putea furniza probe de ADN și chestionare privind comportamentul, ajutând astfel cercetătorii să identifice genele care ar putea explica de ce unii câini își controlează emisiile vocale mai bine decât alții.
Ce înseamnă pentru noi
Pe lângă studiul originilor vorbirii, cercetarea ar putea aduce beneficii practice.
„Una din aplicațiile posibile este dezvoltarea de dispozitive inteligente care să poată detecta emoțiile câinilor pe baza emisiilor vocale”, a declarat Sándor.
Inteligența artificială este deja studiată ca metodă de a identifica informații despre starea emoțională a unui câine pe baza emisiilor vocale. O mai bună înțelegere științifică a comunicării vocale canine ar putea ajuta proprietarii să recunoască sentimentele de frică, stres sau frustrare înainte ca problemele comportamentale să se agraveze, îmbunătățind astfel starea animalelor și întărind relația dintre oameni și animalele lor de companie.
Întrebarea mai importantă se duce însă mult mai departe în trecut.
Câinii au evoluat alături de oameni timp de mii de ani, adaptându-se la multe din aceleași presiuni sociale care impun cooperarea și toleranța și despre care unii cercetători consideră că au contribuit, de asemenea, la apariția limbajului uman.
Dacă domesticirea a permis câinilor să dobândească o nouă modalitate flexibilă de a se exprima, este posibil ca aceștia să dețină, în tăcere, una din piesele lipsă din povestea modului în care oamenii au învățat să vorbească.
Articol scris se Alison Jones
Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista UE pentru cercetare și inovare.
Cercetarea prezentată în acest articol a fost finanțată parțial de Consiliul European pentru Cercetare (CEC).
Mai multe informații
Un interlop suedez implicat în atacuri armate la comandă a fost prins în România: Rapperul Haval Khalil se ascundea de trei ani în Otopeni
Prima țară care își întoarce din drum avioanele după ce Zelenski a anunțat că spațiul aerian al Rusiei va fi „de facto închis”
Israelienii, anunț-surpriză despre Ianis Hagi: Oferta primită
Trump vrea ca Europa să ramburseze ajutorul pe care SUA l-au dat Ucrainei: Vom cere acești bani, chiar și cu întârziere
