Cu ocazia taberei de vară pentru studenți „Bursele UnSettled” la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, Ana Blandiana a stat de vorbă cu DW despre semnificația acestor confruntări cu istoria recentă.
Sub motto-ul „Learning from Our Past to Build the Future„, evenimentul a strâns aproape 100 de studenți pasionați de studiul istoriei comunismului.
Școala de la Sighet din acest an își propune să aducă în prim plan necesitatea de conștientizare a urmărilor regimului comunist, dar și nevoia de apărare a valorilor democratice și a drepturilor omului.
Este bine cunoscută cugetarea lui Corneliu Coposu din cartea 163 de vorbe memorabile: "Cine uită trecutul merită să-l repete."
Printre cei care vor ține prelegeri studenților sau vor modera ateliere de creație, discuții pe tematici istorice, juridice, culturale și politice se numără Ana Blandiana, Monica Macovei, Germina Nagâț, Ioan Țiplea, Andreea Dobeș, Virgiliu Țârău, Doina Jela, Brîndușa Armanca, Simona Preda și Grigorie Benea.
O noutate față de ediția de anul trecut este aceea că în cadrul evenimentului se va desfășura și un atelier de dezvoltare personală prin teatru, coordonat de actrița Antoaneta Cojocaru.
Proiectul organizat de Freedom House România și Academia Civică este finanțat de către Ambasada SUA în România, prin Departamentul de Stat.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței a fost gândit și inițiat în 1992 de către președintele Alianței Civice, Ana Blandiana, împreună cu Romulus Rusan și un grup de istorici, arhitecți și designeri.
În ianuarie 1993, Ana Blandiana a înaintat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegații de experți europeni au vizitat Sighetul, Consiliul a întocmit, în 1995, un studiu-raport și a angajat Memorialul sub egida sa.
În 1998, Consiliul Europei așeza Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei din întreaga lume, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
Președintele fundației Academia Civică, Ana Blandiana, a acordat, pentru Deutsche Welle, un interviu în cadrul căruia își exprimă profesiunea de credință legată de activitatea de educator civic al Memorialului pentru elevi, studenți, tineri în general, dar și pentru adulți, români dar și străini, care vizitează locul durerii și al morții atâtor deținuți politici.
DW: Ana Blandiana, vă pun mai întâi clasica întrebare care însoțește orice eveniment sau proiect destinat binelui comun: Care este scopul acestei întâlniri a studenților cu istoria crimelor comunismului?
Ana Blandiana: Trebuie să vă spun că, pentru noi, acest proiect care se desfășoară acum este continuarea Școlii de vară care s-a desfășurat la Sighet timp de 18 ani și s-a întrerupt acum trei ani pentru că nu am mai avut bani.
Acum ne bucurăm de diversele forme în care să se continue proiectul nostru esențial, acela al trecerii ideilor Memorialului spre generațiile tinere. Este vorba de inițierea acestor studenți, de la diverse universități din țară, nu numai în istoria noastră de până în ’89, ci și în ceea ce este istoria lumii la această oră.
O lume în care noi suntem integrați și care se schimbă de la o zi la alta, cu o viteză uluitoare, și nu totdeauna în bine. O lume pe care trebuie să o înțelegem, trebuie să înțelegem inclusiv în ce măsură postcomunismul se va termina vreodată, în situația în care, iată, asistăm la faptul că China tinde să devină prima putere economică mondială.
Discuția aceasta despre cum se schimbă lumea, despre cum s-a schimbat lumea, despre cum se va schimba lumea și cum am vrea să fie lumea este pe ordinea de zi a prezentului.
Proiectul se desfășoară doar prin prelegeri ținute de personalitățile prezente sau au loc și discuții ca la seminariile din cadrul facultăților?
Sunt prelegeri, discuții pe baza prelegerilor, ateliere de creație, proiecții de filme.
Latura cea mai importantă este aceea care îi implică pe studenți, care pun întrebări, care își exprimă ideile sau, dimpotrivă, nelămuririle.
Sunt prezenți și foști deținuți politici? Știm desigur că puțini mai sunt în viață.
Din păcate, e cam greu să mai aducem deținuții politici. Am avut la sfârșitul lunii iunie o întâlnire, ca în fiecare an înainte de pandemie, de Ziua porților deschise.
Au venit foști deținuți și deportați politici din toată țara și mi-am dat seama cât de mult trecuse timpul în condițiile pandemiei și cât de mult i-a marcat.
Memorialul este vizitat și de grupuri de elevi însoțiți de profesorii lor în așa-numitele excursii cu clasa?
E o mare aglomerație aici în Memorial, printre vizitatori se află inclusiv grupuri de elevi.
De pildă, la această oră e atât de multă lume, încât aglomerația e deja o problemă. Este mult mai mult decât am visat noi în urmă cu 28 de ani, când am început lupta pentru cunoașterea trecutului comunist.
Sunt și străini care vizitează Memorialul Victimelor Comunismului?
Sigur că da. Întotdeauna cam 40% dintre vizitatori sunt străini. Tot atâția sunt tineri, de la adolescenți la studenți și tineri care profesează diverse meserii.
V-ați gândit vreodată să organizați o școală de vară pentru adulți? Mulți părinți, de pildă, nu le-au vorbit niciodată copiilor, din ignoranță, despre deținuții politici care au suportat ororile din închisorile comuniste, despre reeducarea de la Pitești, despre cei care și-au pierdut viața în celulă. O jumătate de secol din istoria însângerată a românilor lipsește din bagajul de cunoștinte al elevilor.
Sigur, ideea ar fi minunată și nu le-ar strica deloc părinților. Dar nu avem bani. Dacă am avea bani, am putea realiza multe alte proiecte la Memorialul de la Sighet.
Puteți aprecia cât de mult înseamnă Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet pentru cei care îl vizitează?
Nu vreau să mă laud, dar este ceva impresionant.
Vă dau un exemplu revelator: îmi place să stau lângă intrarea în memorial, să mă uit la oamenii care ies și să îmi dau seama în ce măsură sunt transfigurați, adică descoperă nu numai o istorie pe care nu o cunoșteau. Ceea ce am senzația că se petrece este faptul că descoperă aici modele, este vorba de niște personaje despre care nu știau nimic.
Credeți că e nevoie de introducerea unei ore de istoria comunismului în școală? Știu că ați pledat pentru această cauză cu mulți ani în urmă.
Am luptat ani de zile pentru asta, am adresat nenumărate memorii factorilor de decizie. La un moment dat am câștigat, în timpul în care Daniel Funeriu era ministrul Educației.
S-a introdus un curs despre represiunea comunistă, e adevărat, facultativ, conducerea fiecărei școli hotăra dacă să îl introducă în programa școlară în funcție de ce voiau părinții și elevii.
Dar odată cu perioada Dragnea s-a renunțat la acest curs. Însă ar trebui să o luăm de la capăt.
George Arun
