Razvan Chereches, despre varianta Omicron: Efectul asupra sistemului de sănătate ar putea fi devastator. Va fi un dezastru

Razvan Chereches, despre varianta Omicron: Efectul asupra sistemului de sănătate ar putea fi devastator. Va fi un dezastru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Profesorul Răzvan Cherecheş afirmă, luni seară, că varianta Omicron ar putea avea efecte devastatoare asupra sistemului medical din România.

”Efectul tulpinii Omicron la nivel global … chiar dacă pare că are simptome mai uşoare decât Delta, la rata aceasta de creştere nu va conta şi efectul asupra sistemului de sănătate ar putea fi devastator”, a scris profesorul pe Facebook.

Ulterior, într-o intervenţie la Digi 24, specialistul a estimat că situaţia va fi mai dramatică decât a fost în situaţiile anterioare.

ADVERTISING

Va fi un dezastru. Din nefericire, situaţia va fi mai dramatică decât a fost în situaţiile anterioare, pentru că nu avem luxul pe care-l au ţările din vest care au procent mare din populaţie vaccinată şi în care, într-adevăr, creşte numărul cazuri, dar numărul de cazuri de persoane internate la ATI şi decese nu creşte la fel de mult.

Populaţia noastră este diferită. Avem un procent mare de populaţie nevaccinată sau care a trecut prin infecţie cu mult timp în urmă sau cu o tulpină semnificativ diferită faţă de tulpina aceasta şi nu este protejată”, a declarat profesorul.

ADVERTISING

Într-o altă postare pe Facebook, expertul în sănătate publică afirmă că mai mult de jumătate dintre cei care au trecut prin infecţia Covid continuă să aibă simptome la peste 6 luni mai târziu.

”Cele mai frecvente simptome sunt probleme de mobilitate (mişcare), probleme pulmonare şi afectarea sănătăţii mentale. Vom continua să ne confruntăm cu efectele infecţiei Covid încă mulţi ani după ce faza acută (de pandemie) va fi trecut (şi vom fi în faza de endemie).

Va fi nevoie de alocare de resurse suplimentare pentru servicii de sănătate pentru supravieţuitorii cu sindrom COVID lung (adică va trebui crescută alocarea bugetară pentru sănătate)”, a mai scris Cherecheş.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇