- 60% dintre cei vulnerabili nu sunt vaccinați, conform statisticilor oficiale.
- Infectarea personalului medical, chiar dacă fără simptome, va duce la izolarea acestuia.
- Pericol mare de închidere a spitalelor din cauza numărului mare de medici și asistente pozitivi cu noua tulpină.
- Carantina se reduce de la 14 zile la 10, într-un efort de protejare a sistemului sanitar ce se poate confrunta cu o nouă criză de personal.
- Doar 50% dintre cei veniți din străinătate au completat PLF, documentul electronic de localizare a persoanelor posibil infectate.
Începutul anului 2022 va fi unul dificil. Specialiștii anunță un vârf de peste 25.000 de infectări zilnice cu noua variantă și cel puțin 1.500 de paturi de ATI ocupate de persoane afectate grav de Omicron.
Datele au fost prezentate într-o conferință de presă de Adriana Pistol, șefa Institutului Național de Sănătate Publică. Aceasta a prezentat trei scenarii posibile pentru valul 5 de pandemie, toate având un nivel îngrijorător cu privire la impactul asupra sistemului sanitar.
“Deşi simptomatologia ar putea fi absentă sau minimă în rândul personalului sanitar vaccinat, testarea pozitivă va duce la izolarea acestora la domiciliu. Este posibilă răspândirea rapidă nosocomială în secțiile de spital non-COVID”, a subliniat Adriana Pistol.
Aceasta a arătat că un pericol pentru spitale este criza declanșată de răspândirea Omicron printre angajații sistemului sanitar, dar și infecții cu bacterii în spitalele non-Covid din cauza crizei de personal.
Deși ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că perioada de izolare a celor testați pozitiv va fi de 10 zile, comparativ cu 14, cum era până acum, un număr mare de infectări printre medici și asistente va duce la blocarea unor spitale pline de pacienți cu Covid-19.
În SUA, Centrul pentru Controlul Bolilor a anunțat reducerea perioadei de carantină pentru persoanele testate pozitiv cu noua variantă de la 10 la 5 zile, o măsură mai radicală ca în România, luată tocmai pentru a evita închiderea spitalelor.
Populația vulnerabilă din România, majoritar nevaccinată
În analiza efectuată de INSP, prima făcută înainte de potențiala apariție a unui nou val pandemic, sunt arătate vulnerabilitățile majore care vor agrava impactul Omicron în România.
- 60% din populația vulnerabilă din țară e nevaccinată;
- Doar un sfert dintre cei vaccinați au efectuat și doza a treia, care previne infectarea cu Omicron;
- PLF, noul document electronic de monitorizare a intrărilor în țară, a fost completat de doar 50% dintre cei au venit din străinătate;
- Ratarea introducerii certificatului (verde) anti-Covid;
În concluzie, specialiștii anunță că în România există o populație numeroasă care se poate îmbolnăvi în noul val pandemic, “riscul fiind dublat de răspândirea masivă a Omicron”.
În SUA, într-o singură zi au fost raportate aproape jumătate de milion de noi cazuri de infectare, un record de la începutul pandemiei, iar media zilnică de infectare pentru ultima săptămână este de 371.000 de cazuri.
“Sper ca eventualele valuri (pandemice) anunțate să fie blânde ca o adiere de primăvară, sper ca frica și neputința de a ajuta deplin celor bolnavi să dispară ca prin magie”, a scris pe pagina sa de Facebook medicul Beatrice Mahler, directorul Institutului “Marius Nasta” din București, un spital care în ultimii doi ani a fost în prima linie a luptei cu Covid-19.
Cei care au văzut grozăviile pandemiei și care încearcă zi după zi să salveze vieți sunt îngrijorați de impactul unui nou val pandemic.
Secțiile de terapie intensivă nu sunt goale
Chiar dacă Ministerul Sănătății a anunțat un număr de măsuri cu scopul de a diminua acest impact, de fiecare dată realitatea a fost mai complicată decât planurile realizate de autorități:
- Creșterea rapidă a capacității de testare (introducerea decontării testelor pe bază de antigen la nivelul cabinetelor medicilor de familie);
- Organizarea și operaționalizarea la nivel local a centrelor de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii;
- Crearea centrelor de evaluare pentru pacienții cu forme medii care au factori de risc (evaluare biologică și imagistică în vederea administrării de tratament antiviral în ambulatoriu);
Deși toate județele sunt în zona verde din punct de vedere a indicelui de infectare, conform raportărilor oficiale, la ATI se află internați 402 pacienți dintre care doar “34 au certificat care atestă vaccinarea”.
Trebuie remarcată formularea Guvernului care, după numărul mare de anchete și arestări în urma falsificării documentelor de vaccinare, nu-și mai asumă statutul medical al celor infectați, ci doar constată dacă au sau nu certificat.
“Secțiile de terapie intensivă nu sunt goale. Avem pacienți și de 45 de zile. Toți cei de acum sunt nevaccinați. La un moment dat am avut doi pacienți de aceeași gravitate, unul vaccinat și altul nevaccinat. Cel vaccinat a mers din ce în ce mai bine, iar cel nevaccinat din ce în ce mai rău. Cel vaccinat este acum acasă, iar cel nevaccinat nu mai este printre noi”, a povestit medicul primar ATI Ciprian Gîndac, într-un reportaj realizat de Televiziunea Medicală.
Guvernul încearcă să obțină sprijinul medicilor de familie
Studii realizate în mai multe țări și publicate în ultimele zile au ajuns la o concluzia comună că varianta Omicron e mai puțin gravă ca Delta, iar numărul de persoane spitalizate este mai mic în comparație cu valul anterior.
Dar autorii acestora subliniază faptul că noua variantă e mai puțin periculoasă pentru cei vaccinați sau care au trecut prin boală, anunțând că populația vulnerabilă, nevaccinată, se află încă în pericol.
Într-o încercare de a obține sprijinul medicilor de familie în ce privește implicarea lor în procesul de testare Covid și vaccinare împotriva virusului, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Sănătății Alexandru Rafila s-au întâlnit, în penultima zi a anului, cu reprezentanții asociațiilor acestei specializări.
“…prim-ministrul a subliniat rolul medicilor de familie în comunicarea beneficiilor vaccinării, remarcând procentul mare de medici de familie vaccinați - peste 90 la sută dintre aceștia, ceea ce le conferă un nivel înalt de credibilitate în contextul campaniei de vaccinare a românilor. În cabinetele medicilor de familie, peste un milion de români s-au vaccinat deja”, se arată într-un comunicat oficial.
În urmă cu un an, la începutul campaniei de vaccinare, medicii de familie nu au fost implicați în acest proces, explicațiile oficiale fiind legate de dificultățile logistice, transportul și păstrarea serurilor în recipiente și la temperaturi speciale.
La acea vreme, experții în sănătate publică au anunțat că este o greșeală de strategie neimplicarea medicilor în vaccinare, aceștia având o legătură directă cu pacienții, reprezentând sursa primară pentru informații legate de tratamente, medicamente și programele naționale de vaccinare.
Dacă în ce privește acest aspect se poate vorbi de “dificultăți logistice”, neimplicarea lor în procesul de testare încă de la începutul pandemiei a creat o ruptură între aceștia și autoritățile medicale.
“Testarea e primul pas în identificarea pacienților posibil infectați. Venim cu un pachet de servicii ambulatorii care să includă tratament. Împreună cu specialiștii în boli infecțioase și medicii de familie se vor stabili noi protocoale terapeutice, cu acces cât mai ușor, mai aproape de casă”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, care încearcă, înainte de impactul valului 5 de pandemie, să obțină sprijinul medicilor de familie pentru extinderea testării Covid-19.