Elevii ar putea primi măști gratuite în școli, portul măștilor în aer liber ar putea deveni iar obligatoriu, iar șomajul tehnic este posibil să se prelungească.
Sunt câteva dintre măsurile discutate azi la Guvern de premierul Nicolae Ciucă și mai mulți miniștri, în condițiile în care valul 5 Covid este așteptat curând.
”Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, astăzi, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Executivul precizează că cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de Covid este continuarea vaccinării.
”Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală”, se arată în comunicat.
Totodată, Guvernul ia în calcul prelungirea șomajului tehnic.
”Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare”, mai precizează comunicatul.
Amintim că obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise neaglomerate a fost eliminată din 9 decembrie, fiind una dintre relaxările adoptate de Guvern înainte de sărbători.
Și ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat zilele trecute măsurile pentru valul 5 al pandemiei, printre care se numără aducerea în țară a medicaţiei care poate fi administrată în sistem ambulatoriu pentru pacienţii cu COVID, mărirea capacităţii de testare sau elaborarea ghidului de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie.
Estimările făcute la Institutul de Sănătate Publică arată că tulpina Omicron ar putea deveni dominantă în România până la jumătatea lui ianuarie, iar la finalul acestei luni vom avea și transmitere comunitară, astfel încât vârful noului val al pandemiei va fi atins mai repede, cu peste 25.000 de cazuri noi în fiecare zi.