INSP estimează că într-o lună vom avea din nou peste 25.000 de cazuri zilnice de COVID-19

INSP estimează că într-o lună vom avea din nou peste 25.000 de cazuri zilnice de COVID-19
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tulpina Omicron ar putea deveni dominantă în România până la jumătatea lui ianuarie, iar la finalul acestei luni vom avea și transmitere comunitară, astfel încât vârful noului val al pandemiei va fi atins mai repede, cu peste 25.000 de cazuri noi în fiecare zi, conform estimărilor făcute la Institutul de Sănătate Publică.

Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor din INSP, medicul Adriana Pistol, a declarat miercuri că este posibil ca maximul din valul anterior al pandemiei să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile, cât a durat pentru valul anterior.

ADVERTISING

„Previziunile noastre arată că este posibil ca maximul atins în valul anterior să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile cât a durat pentru valul anterior. Nu înseamnă că vom avea 25 de mii de cazuri, pot fi mai multe”, a decarat Pistol, într-o conferință de presă.

Ea spune că în România vom avea probleme pentru că 60% din populația vulnerabilă, de peste 65 de ani, cu boli cronice, nu este vaccinată, iar un procent foarte mare al populației nu respectă carantina. În aceste condiții, vom avea din nou foarte multe spitalizări și o rată mare a deceselor. În valul anterior aceasta a fost de 3%.

ADVERTISING

Cu toate acestea, pentru că nu există voință politică, nu va fi introdus certificatul verde, care ar fi putut să oprească răspândirea bolii.

„Referitor la certificatul electronic Covid, important este ca acest instrument să fie disponibil înaintea atingerii unui număr mare de cazuri, deoarece o astfel de procedură încetinește ritmul de creștere al cazurilor. Eficacitatea este limitată dacă va fi introdusă în vârful unui val pandemic”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Deși ministrul înscris în PSD a susținut introducerea certificatului, premierul Ciucă a declarat miercuri că acesta nu va fi introdus.

ADVERTISING

Scenariile INSP par foarte optimiste

Pistol a enunţat trei scenarii posibile: cel mai optimist, unul mediu şi unul mai pesimist

Primul scenariu se referă la o rată de creştere de 10% zilnic, care pleacă de la o transmisibilitate mai mare a Omicron faţă de delta, dar cu o rată mai mică de spitalizare, de 5%. 

Al doilea scenariu pleacă de la rata de creştere de la 6%, cu o nevoie de spitalizare de 20% și 10% în ATI.

Al treilea vizează un număr cazuri zilnic care creşte cu 10%, număr de spitalizări de peste 20% şi o rată de peste 10 la sută – 12,5 la sută care ar necesita internare în ATI.

Cu toate acestea, cifrele de azi, din Franța, arată o creștere de 100% în numai 5 zile, deci scenariile INSP s-ar putea dovedi și de această dată depășite de realitate.

Conferință de presă susținută de Ministrul Sănătății, prof.dr. Alexandru Rafila și dr. Adriana Pistol, șeful Centrului Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile

Conferință de presă susținută de Ministrul Sănătății, prof.dr. Alexandru Rafila și dr. Adriana Pistol, șeful Centrului Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile, referitor la planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19

Publicată de Privesc.Eu pe Miercuri, 29 decembrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇