În SUA a fost aprobat primul medicament care încetinește evoluția Alzheimerului

În SUA a fost aprobat primul medicament care încetinește evoluția Alzheimerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat primul medicament care încetinește evoluția bolii Alzheimer. Până acum, medicamentele aprobate au vizat doar simptomele bolii progresive, însă tratamentul de față se concentrează asupra unei proteine din creier, beta-amiloidul, despre care se crede că este una dintre principalele cauze ale bolii.

În SUA, Leqembi va costa 26.000 de dolari pe an, deși Medicare, programul american de asigurări de sănătate, destinat în principal persoanelor în vârstă, va acoperi în mare parte costurile.

ADVERTISING

Cel mai recent studiu care vizează medicamentul Leqembi, realizat pe o perioadă de 18 luni, a arătat că acesta este eficient și a încetinit cu 27% evoluția bolii, relatează Bloomberg.

Cu toate acestea, unii profesioniști din domeniul medical au criticat rezultatele, deoarece au existat cazuri de hemoragii interne și trei decese cauzate de acest medicament, în timpul studiilor.

Leqembi se administrează intravenos la fiecare două săptămâni, iar experții recomandă pacienților să efectueze periodic scanări ale creierului, pentru a monitoriza eventualele efecte secundare.

ADVERTISING

„Tratamentul ar putea oferi persoanelor aflate în stadii premature ale bolii Alzheimer mai mult timp pentru a-și menține independența și pentru a face lucrurile pe care le iubesc”, a declarat Joanne Pike, președinte și director executiv al Asociației Alzheimer.

Aproximativ 6,7 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani suferă de Alzheimer în SUA, în timp ce în Marea Britanie aproximativ 900.000 de persoane sunt afectate de această boală.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇