Oamenii de știință americani au lansat o nouă ipoteză vizavi de cauza declanșării uneia dintre cele mai întâlnite forme de demență. De vină ar fi un vechi instinct uman de căutare a hranei, alimentat de producția de fructoză în creier. Dacă la începuturi ne ajuta să supraviețuim, acum ne-ar putea îmbolnăvi.
Studiul oamenilor de știință de la Universitatea din Colorado, publicat de The American Journal of Clinical Nutrition, oferă un nou mod de a privi o boală caracterizată prin acumulări anormale de proteine în creier, care erodează lent memoria și cogniția.
„Noi susținem că boala Alzheimer este determinată de alimentație”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Richard Johnson, profesor la Facultatea de Medicină a universității menționate.
Johnson și echipa sa sugerează că boala Alzheimer a apărut în urma unei adaptări pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri îndepărtați.
„Un principiu de bază al vieții este asigurarea unei cantități suficiente de hrană, apă și oxigen pentru supraviețuire”, se arată în studiul citat de Sci Tech Daily. „Natura a dezvoltat o modalitate inteligentă de a proteja animalele înainte de apariția efectivă a crizei”, explică autorul studiului.
Atunci când erau amenințați de posibilitatea de a muri de foame, primii oameni au dezvoltat un răspuns de supraviețuire: căutarea grabnică și extrem de concentrată a hranei. În acele momente, metabolismul lor era inhibat în diferite părți ale creierului.
Căutarea hranei necesită concentrare, evaluare rapidă, impulsivitate, comportament de explorare și asumare de riscuri. Pentru un astfel de comportament eficientizat, erau blocate alte procese și activități cognitive, cum ar fi amintirile recente și atenția la timp. Fructoza este tocmai cea care ajută la inhibarea acestor centri, permițând o mai mare concentrare la căutarea hranei.
Cercetătorii au descoperit că instinctul de căutare a hranei a fost pus în mișcare de metabolizarea fructozei, indiferent dacă aceasta a fost consumată sau produsă în organism. Metabolizarea fructozei și a subprodusului său, acidul uric intracelular, a fost esențială pentru supraviețuire, atât în cazul oamenilor, cât și al animalelor.
Cercetătorii au observat că fructoza reduce fluxul sanguin către centrul cerebral implicat în autocontrol, precum și către hipocampus și talamus. În acest timp, fluxul sanguin crește în jurul centrului asociat cu recompensa alimentară. Toate acestea stimulează instinctul de căutare a hranei.
„Credem că, inițial, reducerea metabolismului cerebral în aceste regiuni, indusă de fructoză, a fost reversibilă și menită să fie benefică”, explică autorul studiului. „Dar reducerea cronică și persistentă duce la atrofia progresivă a creierului și la pierderea neuronilor, cu toate caracteristicile bolii Alzheimer”, atrage el atenția.
Johnson este de părere că acest instinct de căutare a hranei, „comutatorul de supraviețuire”, care i-a ajutat pe oamenii străvechi să treacă prin perioade de penurie, este acum blocat în poziția „pornit” într-o perioadă de relativă abundență. Asta duce la supraalimentarea cu alimente bogate în grăsimi, dulci și sărate, ceea ce determină o producție excesivă de fructoză, creându-se astfel un cerc vicios.
Conform studiului, fructoza produsă în creier poate duce la inflamații și, în cele din urmă, la boala Alzheimer.
Testele au arătat că animalele cărora li s-a administrat fructoză s-au confruntat cu scăderi de memorie, pierderea capacității de a parcurge un labirint și o inflamație a neuronilor.
„Un studiu a descoperit că, dacă șobolanii de laborator sunt hrăniți cu fructoză suficient de mult timp, aceștia dezvoltă proteine tau și beta amiloide în creier, aceleași proteine observate în boala Alzheimer”, mai explică autorul cercetării.
„Niveluri ridicate de fructoză se găsesc și în creierul persoanelor cu Alzheimer”, a mai spus el.
Johnson bănuiește că tendința unor pacienți cu boala Alzheimer de a rătăci ar putea fi chiar o reminiscență a instinctului străvechi de căutare a hranei.