Guvernul american a sesizat o curte de apel pentru a garanta accesul la o pilulă pentru avort folosită de 23 de ani

Guvernul american a sesizat o curte de apel pentru a garanta accesul la o pilulă pentru avort folosită de 23 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul american a cerut unei curţi federale de apel să garanteze accesul la pilula pentru avort în Statele Unite, atâta timp cât lupta legală privind autorizarea acesteia continuă.

„Decizia extraordinară şi fără precedent” a unui tribunal federal situat în Texas, care a suspendat această autorizaţie, trebuie „să fie blocată în aşteptarea examinării pe fond” a dosarului, a scris administraţia preşedintelui democrat Joe Biden în recursul său, relatează AFP.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a estimat în 2000 că mifepristonul (RU 486) este "sigur şi eficient" pentru întreruperea sarcinii şi a autorizat comercializarea acestuia, a amintit guvernul.

ADVERTISING

De atunci, mai mult de 5 milioane de femei l-au folosit şi, atunci când este luat conform instrucţiunilor, "efectele secundare grave sunt extrem de rare", a pledat guvernul american.

Tribunalul de primă instanţă a decis să priveze pacienţii "pe baza propriei evaluări greşite a riscurilor", adaugă administraţia Biden.

În noiembrie, o coaliţie de medici şi organizaţii anti-avort a intentat un proces împotriva FDA pentru a contesta autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului.

Strategic, ei au depus recursul la Amarillo, statul Texas, unde singurul judecător federal, Matthew Kacsmaryk, este cunoscut pentru opiniile sale ultraconservatoare.

ADVERTISING

Vineri, acest magistrat le-a dat dreptate: estimând, în pofida consensului ştiinţific, că mifepristonul prezintă riscuri pentru sănătatea femeilor, el i-a suspendat autorizaţia pentru întreg teritoriul american, în aşteptarea examinării fondului cauzei.

Anticipând decizia sa, o coaliţie de state democrate a sesizat justiţia la sfârşitul lui februarie pentru a încerca să păstreze această pilulă care, combinată cu misoprostol, reprezintă astăzi 53% din avorturile din Statele Unite.

La o oră după decizia judecătorului Kacsmaryk, unul dintre colegii săi, judecătorul Thomas Rice, numit de Barack Obama şi aflat în statul Washington, a estimat că mifepristonul este "sigur şi eficient" şi a interzis FDA să-şi retragă autorizaţia în cele 17 state la originea recursului.

ADVERTISING

Luni, guvernul federal a trimis "o cerere de clarificare" acestui judecător cu privire la modul în care urmează să-şi aplice decizia, dacă hotărârea judecătorului Kacsmaryk este autorizată să intre în vigoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇