Cum se împart la noi vaccinurile anti-COVID, întâi prin ministere și apoi la grupele de risc?

Cum se împart la noi vaccinurile anti-COVID, întâi prin ministere și apoi la grupele de risc?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Odată cu primirea noului vaccin anti-COVID, prioritate la vaccinare vor avea sectoarele economice, nu oamenii cu comorbidități, explică pentru EuropaFM locotenent colonelul Valeriu Gheorghiță, medicul care a fost desemnat să coordoneze campania de vaccinare împotriva COVID în România.

Astfel, deși autoritățile au dat asigurări în nenumărate rânduri că prioritate vor avea cadrele medicale și cei din ”zona de risc”, iată că, de fapt, se va ține cont în primul rând de nevoile statului de a proteja anumite activități și nu neapărat de protejarea anumitor persoane.

ADVERTISING

De fapt, președintele Iohannis și-a schimbat discursul abia ieri, odată cu numirea lui Valeriu Gheorghiță pentru această sarcină.

”În primă fază va fi vaccinat personalul medical, cel din educație, lucrătorii din energie, cei din furnizare de apă sau alimente”, spunea marți Klaus Iohannis.

Scopul? Protejarea activităților-cheie

Astfel, deși în România se moare pe capete din cauza COVID, și ne-am fi așteptat să vedem o mobilizare în sensul stăvilirii mortalității, se pare că decidenții au alt șablon în evaluarea situației.

ADVERTISING

„Vorbim în primul rând de lucrătorii din sănătate pentru că este absolut firesc să ai o interfață sănătoasă, robustă, sigură. În același timp, este important să avem o menținere și o protejare a activităților-cheie de la nivelul statului, tocmai pentru a avea o garanție a funcționării în condiții optime a societății”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Astfel, în categoriile ”esențiale” intră angajații din domeniul transporturilor, din domeniul furnizării energiei, distribuție alimente, apă potabilă, managementul deșeurilor, siguranță, apărare națională.

Abia în etapa a doua ar putea fi vaccinate persoanele din grupele de risc și abia în a treia etapă vaccinul va fi disponibil pentru ”restul populației”.

ADVERTISING

Se caută lucrătorii esențiali

De fapt, prin ministere circulă deja o adresă menită să contabilizeze numărul persoanelor care intră la prima vaccinare.

”Vorbim de persoanele care nu poti fi înlocuite peste noapte, care au un anumit nivel de expertiză și în cazul în care se îmbolnăvesc e greu să găsești un înlocuitor pentru acea persoană. Și de asemenea, sunt activități care funcționează neîntrerupt.

Vă dau exemplul din domeniul energetic. Dacă la panoul de comandă de la Cernavodă sau de oriunde există o persoană care deservește această activitate și ea se îmbolnăvește, sau de la control trafic aerian, este foarte greu să găsești o persoană care să îndeplinească această atribuție, iar aceasta impactează în mod deosebit toată funcționearea, ele vin în cascadă”, explică medicul.

Orban are altă variantă, după atacurile PSD pe această temă

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, în direct la TV, că primii în ordinea priorităţilor sunt cadrele medicale, urmează persoanele ”vulnerabile”, în vârstă, care au alte boli, apoi angajaţii din zone considerate ”critice, esenţiale”, cum ar fi sectoare de asigurare cu apă, energie.  

El a mai spus și că nu se pune problema ca în ministere să se întocmească liste cu persoane care ar urma să primească cu prioritate vaccinul anti-COVID-19, explicând că a fost vorba doar despre o inventariere, pentru a se vedea dacă oamenii sunt deschişi ideii de vaccinare.

Explicațiile au venit după ce Marcel Ciolacu, liderul PSD, a spus că la nivelul ministerelor „se fac liste” cu persoanele care ar urma să primească cu prioritate vaccinul anti-SARS-CoV-2, atunci când acesta va apărea şi va ajunge în România.

Pe de altă parte, ordinea în care vor fi vaccinați românii, prezentată și în acest articol, a reieșit din declarațiile președintelui Iohannis și ale medicului militar care conduce operațiunea, deși premierul Orban spune acum că ar fi alta.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇