România ar putea beneficia de un vaccin antiCovid în primul trimestru al anului viitor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România ar putea beneficia de un vaccin împotriva Covid în primul trimestru al anului viitor, însă, până atunci, românii trebuie să respecte regulile.

”Comisia Europeană are în discuţie, în acest moment, în evaluare şi contractarea cu 6 firme producătoare. Sunt deja două care au semnat contractul. Noi suntem acolo, urmează ca în primul trimestru al anului viitor să beneficiem de un prim vaccin şi în prima jumătate să putem să îl şi facem la noi în ţară”, a declarat Tătaru la Digi 24, miercuri seara.

ADVERTISING

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că imunizarea se face fie trecând prin boală, fie având un vaccin.

”Această pandemie poate fi trecută doar cu respectarea unor reguli. Nu putem  să ne imunizăm, decât trecând prin boală sau având un vaccin. Nu ştiu dacă  ne permitem să trecem prin boală, în acest moment, forţat. Atunci vom aplica acele reguli şi măsuri care ne-au făcut ca până acum să gestionăm destul de bine această pandemie”, a adăugat Tătaru.

Nelu Tătaru a mai declarat că studiul de prevalenţă continuă, dar într-un ritm mai scăzut.

ADVERTISING

”Studiul de prevalenţă continuă într-un ritm mai scăzut. Procentul era de 3,86 era la ultimele studii şi ultimele calcule făcute, după primele 12.900 de probe de ser prelevate”, a mai subliniat ministrul Sănătăţii.

Cum explică Nelu Tătaru numărul record de îmbolnăviri înregistrat în România


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇