Moțiunea de cenzură a trecut, Guvernul a picat. Grindeanu îi cere demisia lui Bolojan (Foto & Video)

Moțiunea de cenzură a trecut, Guvernul a picat. Grindeanu îi cere demisia lui Bolojan (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România a trecut, astfel că Guvernul Bolojan a fost oficial demis, cu 281 de voturi pentru cele mai multe obținute vreodată la o moțiune de cenzură. 

În sală au fost prezenți 431 senatori şi deputaţi, din totalul de 464. Dintre cei prezenți au votat 288 de parlamentari (au existat şi 4 voturi împotrivă şi 3 anulate).

După anunțarea rezultatului votului, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că normal ar fi ca Ilie Bolojan să demisioneze în acest moment, chiar dacă legal el ar rămâne interimar, pentru că vorbim de un vot covârşitor. Grindeanu a precizat că PSD nu va susţine guverne minoritare.

Grindeanu a mai spus că își dorește ca rapid, la Cotroceni, împreună cu celelalte partide, să se găsească o soluţie şi ”să mergem înainte”.

Momentan nu se știe când vor avea loc consultări. Dar preşedintele Nicuşor Dan urmează să susțină, de la ora 18.00, declaraţii de presă la Palatul Cotroceni.

Între timp, PNL și USR vor avea azi, separat, ședințe pentru a stabili cu ce mandat se vor prezenta la consultări. Mai multe voci din PNL (inclusiv trei prim-vicepreşedinţi - Nicoleta Pauliuc, Adrian Veştea şi Cătălin Predoiu) cer rămânerea la guvernare. Alţi lideri ai partidului, precum prim-vicepreşedintele Ciprian Ciucu şi secretarul general al PNL, Dan Motreanu, au transmis că PSD trebuie să îşi asume o guvernare cu AUR, după ce a dat jos guvernul.

Spotmedia v-a transmis, în format LIVE TEXT, cele mai importante informații din ziua votului moțiunii de cenzură:

15:45 - Pauliuc: Ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare - Prim-vicepreşedintele PNL Nicoleta Pauliuc transmite că îl respectă pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră, dar şi-ar dori ca PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea. "Alături de Ilie Bolojan, PNL şi-a asumat în ultimele luni reforme grele. Am pierdut puncte în sondaje, am încasat costul politic. Acum, când aceste măsuri încep să dea roade, ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare şi să îi lăsăm pe alţii să culeagă beneficiile unor măsuri pentru care noi am plătit. Aceasta nu ar fi demnitate - ar fi abandon", spune Nicoleta Pauliuc.

ADVERTISING

15:10 - Nicuşor Dan, declaraţii de la ora 18.00 - Preşedintele Nicuşor Dan va susţine, de la ora 18.00, declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, anunţă Administraţia Prezidenţială. Şeful statului nu va răspunde şi la întrebări.

14:44 - Predoiu: Nu trebuie să abandonăm guvernarea - Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că nu trebuia să se ajungă în această situaţie, iar negocierile trebuiau să continue. ”PNL este un partid cu relevanţă strategică pentru România”, susţine Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.

14:35 - Grindeanu: Normal ar fi ca Bolojan să demisioneze - Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că normal ar fi ca Ilie Bolojan să demisioneze în acest moment, chiar dacă e interimar. "Cred că normal ar fi ca Ilie Bolojan să demisioneze, în acest moment, din funcţia de prim-ministru, chiar dacă e interimar, pentru că vorbim de un vot covârşitor. Mi-aş dori ca rapid, la Cotroceni, împreună cu celelalte partide, să găsim o soluţie şi să mergem înainte", a spus Grindeanu, la Parlament. El a precizat că PSD nu va susţine guverne minoritare.

14:30 - Fritz: Nu vom negocia un nou guvern cu PSD - Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat că partidul său nu va permite ca PSD şi AUR să întoarcă România în trecut şi nu va negocia un nou guvern cu PSD. "Moţiunea a trecut, dar nu vom permite ca PSD şi AUR să întoarcă România în trecut. Toţi ştim că cele două partide au vrut acelaşi lucru: să oprească reformele, înainte ca reformele să le golească cutiile de pantofi şi să ne scape de pile, relaţii, cumetrii. Lăcomia lor costă şi-i va costa scump pe români. Au plătit deja 36 de ani. Suntem mulţi care suntem scârbiţi şi furioşi. Dar nu avem voie să fim nehotărâţi", a transmis preşedintele USR pe Facebook.

ADVERTISING

14:20 - Guvernul Bolojan a picat - Moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România a trecut, astfel că Guvernul Bolojan a picat. Au fost 281 voturi pentru și 4 împotrivă. 3 voturi au fost anulate.

14:02 - S-a încheiat votul, urmează numărarea bilelor.

13:50 - Bolojan a plecat din Parlament - Premierul Ilie Bolojan a plecat din plenul Parlamentului în timpul votului asupra moțiunii de cenzură. El nu a vrut să facă nicio declarație.

13:15 - A început votul pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Votul este secret, cu bile.

13:02 - Record istoric pentru euro - Leul s-a depreciat puternic în raport cu euro în ziua votului pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Banca Națională a României a anunțat marți un curs oficial de 5,218 lei pentru moneda europeană, stabilind astfel un nou record. Detalii AICI.

12:47 - Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR):

  • Avem o veste bună şi o veste proastă pentru români. Şi o să încep cu vestea proastă. Vestea proastă este că acest circ, această criză fabricată în laboratoarele de la Bucureşti şi de la Moscova, deja îi costă pe români. Deja românii plătesc. 2,2 miliarde de euro plătim ca să nu se prăbuşească leul. 2,2 miliarde de euro am plătit deja pentru mârşăvia politicianistă pe care aţi numit-o pompos moţiune de cenzură. Vestea bună însă este că românii văd foarte clar cum se separă apele în politica din România.

12:40 - Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian:

  • Mă tem că asistăm la încă un episod dintr-un război început acum doi ani, care pare a nu se mai termina şi care, și pentru o parte şi pentru cealaltă, n-a adus nimic bun. Dar speram atunci când s-a constituit coaliţia că acest război se va încheia. Nu s-a încheiat şi lucrul ăsta nu are un vinovat, ci doi, în egală măsură. Nu ştiu cum se va încheia moţiunea asta, chiar nu ştiu. Dar ştiu sigur că de mâine va trebui să revenim la masa coaliţiei. Va trebui să discutăm ce nu a funcţionat şi ce trebuie făcut
ADVERTISING

12:30 - Vorbește senatorul UDMR Turos Lóránd:

  • Nu e cazul să vânăm vrăjitoare, să arătăm cu degetul spre presupusul vinovat din cauza căruia s-a destrămat această coaliţie. Dar un lucru este cert, este iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluţii. Nu doriţi acest guvern, nu-l mai doriţi premier pe domnul Ilie Bolojan, e clar. Dar cine va guverna, dacă pleacă acest guvern? Ce soluţii viabile puteţi oferi? Ce majoritate va vota şi va susţine un guvern stabil şi care vor fi priorităţile noului guvern?
  • Din partea UDMR, poziţia noastră este foarte clară. Nu vom vota această moţiune de cenzură. Nu pentru că nu există probleme. Există şi sunt serioase. Dar credem că în acest moment responsabilitatea politică înseamnă să nu adăugăm instabilitate peste o realitate deja complicată

12:10 - Vorbește liderul AUR, George Simion:

  • Avem un an de președinție sub Nicușor Dan și imaginea este una neagră. Neznădejde, dezbinare și sărăcie. Nicușor Dan alege astăzi să-l sacrifice pe loialul tovarăș de drum care probabil se prefigura a fi competitor electoral în mintea sa încâlcită. Dragi români, n-a fost ușor, a fost Nicușor.
  • Am primit zeci de telefoane. Sunt colegi din Opoziție surprinși de atenția acordată. Au fost chemați la mese, li s-a zâmbit și li s-a explicat cum nu trebuie să voteze moțiunea. Mesajul nostru e clar: nu suntem de vânzare, nu suntem trădători.
  • Am un mesaj pentru români, mulți v-ați dorit apă, hrană, energie, dar ați primit taxe, război, sărăcie. E timpul ca, prin votul de azi, vocea românilor să se audă. E timpul pentru reconciliere națională, e timpul pentru speranță și viitor.
George Simion
Foto: Inquam Photos /George Călin

12:05 - Vorbește senatorul PSD Radu Oprea:

  • Să aprindem lumina. În zece luni inflaţia s-a dublat, de la 5% la aproape 10%. În 10 luni, România a intrat în recesiune tehnică. În 10 luni, consumul s-a prăbuşit, în 10 luni s-au pierdut peste 54.000 de locuri de muncă în privat, în 10 luni românii au sărăcit. Suntem ţara cu cea mai mare scădere a puterii de cumpărare.

11:37 - Vorbește premierul Ilie Bolojan:

  • Am ascultat această moțiune, care face vorbire despre societăți comerciale, cum s-a guvernat și o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD, care au contrasemnat-o și au citit-o. Dacă e adevărată, unde ați fost până acum? Dacă nu este adevărată, mi-ar fi fost rușine să semnez așa ceva.
  • Acum 10 luni am acceptat această funcție și am venit să fac ce trebuie, ce e necesar. România venea din 2024 cu cel mai mare deficit din UE, 9,3% din PIB. Nu eu l-am produs, l-am găsit și nu-l puteam ascunde. Coaliția a decis să îl rezolve.
  • Acum aş vrea să spun câteva lucruri legate de cum s-a ajuns aici. Că totuşi această moţiune este mincinoasă, este cinică şi artificială. De ce e mincinoasă? Pentru că se bazează pe date care nu sunt reale şi pare că este scrisă de oameni care n-au fost în guvernare zi de zi şi n-au participat la toate deciziile. Este cinică, pentru că nu ţine cont de contextul în care ne găsim. Orice ţară, într-o sumedenie de crize externe, interne, ar încerca să-şi consolideze guvernările.
  • Am ajuns în această situație pentru că guvernele anterioare au amânat reforme, au ignorat realitățile până nu a mai fost posibil să fie ocolite. Agențiile de rating, piețele financiare și partenerii europeni ne-au mai păsuit până la alegerile prezidențiale, dar indulgența lor nu s-a întins mai mult de luna iunie până în iulie, la ECOFIN.
  • Unii dintre cei care azi semnează moțiunea știu exact ce lasă în urmă. Știau cifrele, au fost la guvernare. PSD nu și-a asumat postul de premier, preferând ca altul să își asume riscurile. Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcțiile și vor profita de avantajele guvernării.
  • Am ales să fac ce era urgent și necesar pentru țară, cu toate dificultățile, cu toate problemele care au fost în 10 luni. Am făcut câteva lucruri și trebuie să le mulțumesc tuturor miniștrilor cu care am colaborat, pentru că e un rezultat de echipă.
  • Am redus deficitul la 7,9% din PIB, am recâștigat încrederea piețelor. Am promis ordine în finanțe și asta am făcut. Pentru prima dată șefii de la Vamă și ANAF nu au mai fost numiți politic.
  • Acum să mă refer la companiile statului, colegi, că asta-i deranjul, înţeleg şi din moţiune. După câteva luni de zile, mi-am dat seama unde sunt problemele statului, pentru că nu m-a informat nimeni. Avem nişte probleme serioase, avem nişte conducte sparte, ca la termoficare, şi chiar dacă ridici preţul la gigacalorie, chiar dacă creşti subvenţiile, dacă aceste pierderi enorme nu sunt corectate, vă daţi seama că ţara asta nu-şi va putea echilibra bugetele. Moţiunea ”Stingem lumina”, ca să o simplific, e una de genul: nu ne vindem companiile, le mulgem noi.
  • Vă dau și un exemplu ca să înțelegeți. Ca să avem energie ieftină cum vrem cu toții, trebuie să avem mai multă producție, dar ce să vezi? Avem 19.000 de megawați capacitate totală, la care este ocupat 9.000 de megawați și noi am dat ATR-uri pentru 80.000 de megawați și încă 30.000 sunt în lucru. Am eliberat mai multe autorizații decât capacitatea totală a rețelei și am blocat tot. Cum am făcut asta? Am permis unor băieți deștepți să facă hârtii, i-am consiliat, i-am ajutat și am blocat accesul în sistemul energetic.
  • Dacă nu corectăm asta, nu vom avea preț ieftin la energie. Am zis că nu plec până când în această dimineață am adoptat o ordonanță ca să impun garanții ferme ca să terminăm cu aceste ATR-uri în bătaie de joc. V-ați gândit că dacă vă mișcați repede cu moțiunea, nu mai putem să corectăm ce e de corectat. Sau poate nu știți cine e director la Transelectrica?
  • Baza acestei moțiuni nu există, e o minciună totală, dar trebuia să vă agățați de ceva. În această moţiune se vorbeşte despre sărăcirea populaţiei despre creşterea TVA-ului, despre CASS şi aşa mai departe. Păi nu le-am hotărât împreună, stimaţi colegi? Cât sunteţi de ipocriţi? Eu înţeleg greutăţile cetăţenilor noştri pentru că, oameni buni, încă nu s-a văzut nicăieri în lume o corecţie de deficit fără o constrângere economică, fără un efort. Nu există nicăieri aşa ceva, dar veţi avea ocazia, poate, să demonstraţi cum le veţi face pe toate, fără să deranjaţi pe nimeni. Aţi mai încercat asta în 2024 şi nu v-a ieşit.
  • Eu înţeleg aceste lucruri şi le mulţumesc românilor pentru aceste greutăţi dar nu pot să accept, cum să vă spun, şi nu aveţi nicio credibilitate, ca oameni care locuiesc în penthouse-uri din offshore-uri şi care sfidează bunul simţ să vină să explice cum plâng pe umărul românilor. Oameni care au maşini mai scumpe decât câteva apartamente să ne explice cât e de greu. Românii ştiu că oamenii ăştia nu suferă alături de ei, ştiu asta cât se poate de clar şi nu mai merge asta, da?
Ilie Bolojan
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

11:10 - Este citită moțiunea - Senatorul PSD Daniel Zamfir citește textul moțiunii de cenzură.

11:08 - Timpul maxim alocat pentru dezbateri - Guvern: 30 de minute. PSD: 15 minute, AUR: 11 minute, PNL: 9, USR: 7, UDMR: 4 minute, restul grupurilor au câte 1-2 minute.

11:05 - Începe ședința plenului, cu intonarea imnului României. În sală şi-au anunţat prezenţa 402 senatori şi deputaţi, din totalul de 464.

motiune imn
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

11:57 - Bolojan, huiduit de Șoșoacă - Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit pe holurile Parlamentului de europarlamentarul Diana Șoșoacă și câțiva membri ai grupului S.O.S. România. La apariția premierului, grupul de protestatari a început să scandeze ''Jos Guvernul''. ”Așa să ai grijă și de mama ta! Nu ți-ar fi rușine, că ți-ai bătut joc de oameni în țara asta”, a spus între altele Diana Șoșoacă.

Diana Sosoaca
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

10:55 - Bolojan a ajuns la Parlament - Premierul Ilie Bolojan a ajuns la Parlament, dar nu a dorit să facă nicio declarație. ”Vă rog să fiți politicoși, v-am spus că nu fac nicio declarație pe holurile Parlamentului”, a spus Bolojan, asaltat de jurnaliști cu întrebări.

10:50 - SOS votează moțiunea - Diana Șoșoacă a anunțat că parlamentarii formațiunii S.O.S. România vor vota moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan, iar votul va fi unul la vedere.

10:30 - Discuții la PSD ”pentru mobilizare” - Social democrații s-au reunit dimineață într-o ședință „pentru mobilizare”, informează Digi24. La finalul ședinței s-au auzit aplauze. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a refuzat să discute cu jurnaliștii, afirmând scurt: „După moțiune, o să dau declarații”.

10:00 - Ședințe la PNL și USR, după vot - Imediat după ce se vor afla rezultatele votului moțiunii de cenzură, PNL și USR vor avea, separat, ședințe pentru a stabili cu ce mandat se vor prezenta la consultările de la Cotroceni, informează Digi24. Ședința PNL este programată pentru ora 17, în timp ce ședința USR poate începe în jurul orelor 15-16.

09.15 - Ședință extrordinară de guvern - Premierul Ilie Bolojan a convocat, de la ora 9.30, la o ședință extraordinară de Guvern în format hibrid, a anunțat Executivul. Pe ordinea de zi sunt două proiecte de ordonanță de urgență. Un proiect vizează modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură. Al doilea proeict este pentru modificarea și completarea OUG privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru instituirea unor reglementări în vederea gestionării Programului Educație și Ocupare 2021–2027.

09:00 - Senatorul PSD Felix Stroe a anunțat că nu va lipsi de la votul moțiunii de cenzură. Declarația lui vinee după ce au apărut informații că ar fi internat în spital și nu va ajunge în Parlament. Social-democratul a spus că votul său va fi unul „categoric” pentru demiterea Guvernului Bolojan.

Acuzațiile din moțiune: „România nu este o marfă”

Inițiatorii cer demiterea Guvernului, acuzând Executivul că pregătește vânzarea unor active strategice ale statului fără transparență și fără consultare politică.

„România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Prim-ministrul Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”, susțin semnatarii.

Aceștia afirmă că Guvernul ar pregăti „cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii”, fără dezbatere publică și fără asumare politică.

„O minciună sfruntată” și acuzații de tranzacții netransparente

Textul moțiunii merge mai departe și acuză Executivul că ar încerca să mascheze aceste decizii prin discurs public înșelător.

„Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată! De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public”, afirmă inițiatorii.

Potrivit acestora, pachete din companii strategice ar fi direcționate „ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”.

Strategii diferite în Parlament: cine votează și cine se abține

Partidele și-au stabilit deja pozițiile pentru votul din plen.

Parlamentarii PSD vor vota cu bilele la vedere, potrivit surselor politice, pentru a putea demonstra liderilor modul în care își exprimă opțiunea.

În AUR, votul nu este impus. Liderul senatorilor, Petrișor Peiu, a declarat că fiecare parlamentar decide individual: „Fiecare va vota cum crede, cu bilele la vedere sau nu, dar noi nu condiționăm vot la vedere la moțiune”.

PNL a anunțat că nu va participa la vot, în semn de protest față de alianța PSD-AUR. Deputații liberali vor fi prezenți la dezbateri, dar vor lipsi de la procedura de vot, cu excepția câtorva lideri care vor rămâne în sală pentru a monitoriza procesul.

USR și UDMR: „Prezent, nu votez”

USR și UDMR au ales o strategie similară, de neimplicare directă în vot. Președintele USR, Dominic Fritz, a explicat că parlamentarii partidului vor fi prezenți, dar nu vor vota: „Parlamentarii USR vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota la această moțiune. Atunci când vor fi chemați, vor spune 'Prezent, nu votez'”.

Aceeași formulă va fi folosită și de parlamentarii UDMR, potrivit liderului formațiunii, Kelemen Hunor.

Minoritățile, vot împărțit. Rezultatul rămâne deschis

Grupul minorităților naționale nu are o poziție unitară, parlamentarii urmând să voteze „după propria conștiință”.

În aceste condiții, diferența până la pragul de 233 de voturi va fi decisivă, iar rezultatul moțiunii rămâne deschis până în ultimul moment.