Guvernul promite: nu scad salariile bugetarilor. Cât loc mai e în buget pentru creșteri

Guvernul promite: nu scad salariile bugetarilor. Cât loc mai e în buget pentru creșteri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul estimează că proiectul noii legi a salarizării unitare va fi finalizat până la 31 august, în condițiile în care autoritățile încearcă să echilibreze presiunile pentru majorări salariale cu constrângerile bugetare tot mai stricte.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a dat asigurări că reforma nu va duce la scăderea veniturilor bugetarilor, subliniind că există deja un scenariu de lucru care urmează să fie discutat cu partenerii sociali.

„Nu scad veniturile salariale din zona publică, asta vă pot confirma”, a declarat Dragoș Pîslaru, precizând că proiectul va intra în consultări cu sindicatele și familiile ocupaționale după stabilirea anvelopei financiare.

ADVERTISING

El a adăugat că adoptarea legii până la termenul asumat depinde în principal de acordul politic și de validarea resurselor bugetare: există deja un scenariu de lucru care va putea fi discutat după ce Ministerul Finanțelor confirmă nivelul de finanțare disponibil.

Avertismentul Finanțelor: să nu se repete greșeala legii pensiilor

De cealaltă parte, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat că legea salarizării trebuie construită cu prudență, pentru a evita problemele generate de majorările nesustenabile din trecut.

ADVERTISING

El a explicat că România nu trebuie să repete „lecția” legii pensiilor, adoptată fără acoperire bugetară, care a contribuit la creșterea deficitului.

„Ceea ce trebuie să facem în privinţa legii salarizării este să nu repetăm lecţia pe care România a primit-o în momentul în care a adoptat legea pensiilor, cu creşteri care nu puteau fi suportate de bugetul de stat”, a spus Nazare.

Presiuni bugetare majore în 2027

Ministrul Finanțelor a atras atenția că anul 2027 va aduce constrângeri suplimentare pentru bugetul României. Atunci nu vor mai exista granturi din PNRR, iar fondurile europene vor fi mai reduse, în timp ce deficitul bugetar trebuie coborât la 5,1% din PIB.

ADVERTISING

În acest context, autoritățile încearcă să stabilească un nivel „suportabil și predictibil” al cheltuielilor cu salariile din sectorul public, care să nu creeze riscuri pe termen mediu.

Nazare a indicat, la insistențele jurnaliștilor, că impactul bugetar al noii legi s-ar putea situa între 5 și 10 miliarde de lei, însă suma finală va depinde de negocierile în curs.