Două persoane au murit și alte două au fost grav rănite după ce o mașină a intrat, luni după-amiază, într-o mulțime de oameni în centrul orașului Leipzig.
Potrivit poliției și autorităților locale citate de Sky News, incidentul s-a produs pe Grimmaische Straße, o arteră importantă care duce spre zona comercială centrală. Un SUV Volkswagen ar fi circulat cu viteză prin zona pietonală și a intrat în oameni.
Martorii citați de presa locală au descris scene dramatice, relatând că au văzut mai multe persoane întinse pe jos, unele acoperite cu cearșafuri. Există și informații neconfirmate despre o persoană înjunghiată.
Bilanț: doi morți, răniți grav și zeci de persoane afectate
Primarul orașului, Burkhard Jung, a confirmat că două persoane au murit în urma incidentului. Alte două persoane sunt în stare gravă.
Șeful pompierilor din Leipzig a declarat că, în total, aproximativ 20 de persoane au fost „afectate” de incident, dincolo de victimele confirmate. Presa locală a relatat, de asemenea, că numărul total al răniților ar putea fi mai mare.
Suspectul a fost prins. Motivul rămâne necunoscut
După ce a intrat în mulțime, șoferul a părăsit locul faptei, însă a fost reținut ulterior de poliție.
Primarul Burkhard Jung a precizat că „nu mai există niciun pericol… situația este sub control”, dar a subliniat că motivul faptei nu este, deocamdată, cunoscut.
În jurul orei 17:35 (18:35, ora României), poliția a anunțat că pericolul a trecut, iar zona centrală a fost izolată. La fața locului au intervenit numeroase echipaje de urgență, inclusiv ambulanțe și un elicopter medical.
Autoritățile au deschis un centru de sprijin pentru persoanele afectate în sala de concerte Gewandhaus, unde sunt așteptați și martorii care pot oferi informații despre incident.
Leipzig este unul dintre cele mai mari orașe din estul Germaniei, cu peste 600.000 de locuitori, iar zona în care s-a produs incidentul este intens frecventată, fiind una dintre principalele artere comerciale.
