Zelenski și Biden au vorbit la telefon despre invazia Rusiei. Concluziile celor două părţi par să se bată cap în cap

Zelenski și Biden au vorbit la telefon despre invazia Rusiei. Concluziile celor două părţi par să se bată cap în cap

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit la telefon cu omologul său american, Joe Biden, despre plasarea trupelor ruse la granița cu Ucraina și despre securitatea în Europa de Est.

Însă detaliile despre această convorbire sunt contradictorii, scrie CNN.

Un oficial ucrainean spune că discuția nu a decurs bine, că au existat dezacorduri cu privire la nivelurile de risc ale unui atac rusesc și că SUA nu vor oferi asistență militară suplimentară Ucrainei. Dar Casa Albă afirmă că a fost o convorbire lungă și productivă.

Mai mult, Casa Albă a acuzat că surse anonime răspândesc neadevăruri și că Biden l-a avertizat pe Zelensky că un atac rusesc ar putea fi iminent în februarie.

Zelenski, spune oficialul ucrainean, a replicat că amenințarea rămâne “periculoasă, dar ambiguă” și nu este sigur că un atac va avea loc.

„Surse anonime răspândesc informații false. Președintele Biden a spus că există o posibilitate clară ca rușii să invadeze Ucraina în februarie. El a spus asta public și am avertizat despre acest lucru de luni de zile. Informațiile despre declarații diferite sunt complet false", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Emily Horne.

Discuția dintre cei doi lideri vine în timp ce SUA și NATO continuă să se pregătească pentru o eventuală invazie a Rusiei. Apelul a durat o oră și 20 de minute, potrivit unui oficial american de securitate națională.

Casa Albă a mai transmis că Biden i-a reafirmat lui Zelensky că Statele Unite vor „răspunde clar dacă Rusia va invada Ucraina”.

Totodată, Biden a spus că SUA vor acorda „sprijin macroeconomic suplimentar” pentru a ajuta economia ucraineană.

„Președintele Biden a subliniat că Statele Unite au oferit Ucrainei peste jumătate de miliard de dolari pentru asistență umanitară și pentru dezvoltare în ultimul an și va acorda sprijin macroeconomic suplimentar, pentru a ajuta economia Ucrainei”, a transmis Casa Albă.

Un purtător de cuvânt al lui Zelensky a contestat, de asemenea, descrierea convorbirii făcută de oficialul ucrainean.

Zelensky a scris pe Twitter că el și Biden au avut discuție lungă în care „au vorbit despre eforturile diplomatice recente de detensionare a situației dintre Rusia și Ucraina și au convenit asupra acțiunilor comune pentru viitor”.

Președintele ucrainean a spus că i-a mulțumit lui Biden pentru asistența militară și a precizat că „s-au discutat și posibilitățile de sprijin financiar pentru Ucraina”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇