Aurescu explică de ce nu evacuăm personalul diplomatic din Ucraina

Aurescu explică de ce nu evacuăm personalul diplomatic din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că a dat instrucţiuni misiunilor diplomatice din Ucraina potrivit cărora membrii de familie ai angajaţilor care vor să părăsească ţara pot să facă acest lucru, dar „situaţia de securitate nu este de aşa natură încât să necesite o evacuare a personalului diplomatic”.

El a afirmat la Digi 24 că, după discuţiile recente de la Bruxelles, a reieşit că niciunul dintre statele membre UE nu a arătat că doreşte să-şi evacueze personalul diplomatic.

ADVERTISING

"În schimb, am arătat şi eu la rândul meu, deci am spus acest lucru şi am şi dat instrucţiuni în acest sens la misiunile noastre din Ucraina, dacă există membri de familie care doresc să plece, deci tot pe bază voluntară, sunt liberi să o facă. Dar în acest moment, situaţia de securitate nu este de aşa natură încât să necesite o evacuare a personalului diplomatic", a spus ministrul.

O poziție similară au adoptat inițial și SUA, precizând că nu iau în calcul o evacuare organizată a americanilor din Ucraina, dar ei pot pleca singuri din calea rușilor.

ADVERTISING

Duminică seara, însă, Departamentul de stat a anunțat că își evacuează personal neesențial al ambasadei de la Kiev și familiile diplomaților din Ucraina.

Statele Unite au trimis miercuri răspunsul scris la cererile ample de securitate ale Rusiei.

Află care a fost prima reacţie a Rusiei după ce americanii nu i-au acceptat cerinţele de securitate, legate inclusiv de trupele din România.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇