SUA nu au în vedere organizarea unei evacuări a cetăţenilor americani din Ucraina, lăsând la latitudinea lor posibilitatea de a părăsi cu zboruri comerciale această ţară care se teme de o invazie rusă, a anunţat sâmbătă Departamentul de Stat, potrivit AFP.
Reacția vine după ce în mass-media au apărut informații contrare.
Guvernul american le-a recomandat deja cetăţenilor SUA să evite deplasările în Ucraina şi i-a ''avertizat că există informaţii conform cărora Rusia pregăteşte o operaţiune militară importantă contra Ucrainei'', a declarat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane.
''Dacă luăm decizia de a ne modifica poziţia privind prezenţa diplomaţilor americani şi a familiilor lor, americanii nu trebuie să ia în calcul evacuări organizate de guvern. În prezent există zboruri comerciale care pot permite plecările'', a adăugat ea.
Purtătoarea de cuvânt nu a confirmat, astfel, informaţia difuzată de postul de televiziune Fox News conform căreia Departamentul de Stat le-a ordonat familiilor diplomaţilor americani aflaţi la post la Kiev să înceapă evacuarea din Ucraina în 24 ianuarie.
Ţările occidentale se tem că Rusia, care a concentrat peste 100.000 de soldaţi lângă graniţa sa cu Ucraina, plănuieşte un nou asalt asupra unei ţări pe care a invadat-o deja în 2014. Casa Albă a atenţionat că Rusia ar putea lansa ofensiva ''în orice moment''.
Rusia neagă că are o asemenea intenţie şi argumentează că îşi poate deplasa forţele armate oriunde în interiorul frontierelor sale, dar solicită şi garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.