Kremlinul a transmis joi că Washingtonul nu a luat în considerare cerinţele sale de securitate, la o zi după răspunsul SUA la solicitările Rusiei, aflate în centrul crizei dintre Moscova şi Occident în legătură cu Ucraina şi cu NATO.
„Nu putem spune că punctele noastre de vedere au fost luate în considerare sau că există o dorinţă ca îngrijorările noastre să fie luate în considerare”, a declarat joi presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
El a adăugat că Moscova „nu se va grăbi” să răspundă pentru moment. „Nu vom întârzia cu reacţia (…), dar să nu vă aşteptaţi ca ea să vină acum”, a explicat Peskov.
La rândul său, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a transmis tot joi că SUA nu au oferit un răspuns pozitiv la „principala” revendicare a Rusiei, şi anume oprirea extinderii NATO, în special spre Ucraina.
„Nu există un răspuns pozitiv la chestiunea principală” în documentele primite de Moscova din partea Washingtonului, a spus ministrul, citat într-un comunicat de presă.
El a adăugat totuşi că „există o reacţie care ne permite să sperăm la începerea unei discuţii serioase despre chestiuni secundare”.
SUA şi NATO au respins miercuri cerinţele cheie ale Moscovei, cum ar fi oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în acelaşi timp că vor să discute serios cu Rusia despre temerile sale privind securitatea.
Prima reacţie a Rusiei după ce americanii nu i-au acceptat cerinţele de securitate, legate inclusiv de trupele din România
ADVERTISING