Camera Deputaţilor va lucra în sesiune extraordinară în perioada 1 – 15 iulie, la propunerea preşedintelui forului, Marcel Ciolacu.
Decizia a fost luată luni, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, în condițiile în care sesiunea ordinară se încheie odată cu luna iunie, după care deputații ar fi trebuit să intre în vacanță parlamentară.
Printre proiectele care se vor regăsi pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare se află iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice".
Alte proiecte care urmează să fie dezbătute şi supuse votului sunt: modificarea Ordonanţei de urgenţă 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale sau aprobarea OUG privind desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID 19.
De asemenea, vor trebui făcute pregătirile legislative pentru alegerile locale, care ar putea avea loc pe 27 septembrie, așa cum a propus AEP și cum prevede proiectul de lege aprobat săptămâna trecută de Guvern.
Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu, duminică seara, la un post de televiziune. Liderul social-democrat a subliniat că Parlamentul va lucra în lunile iulie şi august, în sesiuni extraordinare.
"Săptămâna viitoare va fi votată legea (privind data alegerilor - n.red.), oricum marţi vom avea o ordine de zi şi vom declanşa sesiuni extraordinare din două în două săptămâni pentru toată perioada de vacanţă parlamentară", a spus Ciolacu la România TV.
El a subliniat că "nu e suficient să spui că vom avea alegeri în septembrie", menţionând că partidele trebuie, în perioada premergătoare, să îndeplinească anumite cerinţe legislative, cum este strângerea de semnături şi trebuie să-şi facă o campanie electorală.
Marcel Ciolacu a mai spus ca PSD susține organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie, dar nu și PNL, pentru care cifrele din sondaje ”nu arată bine”.
"Categoric, dacă se va prelungi starea de alertă, nu vom mai avea alegeri şi atunci înseamnă că am avut dreptate", a mai punctat preşedintele interimar al PSD.