Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a văzut rezultatele mai multor sondaje din care reiese că ”extremiştii nu sunt la 40%, dar, în condiţiile unor bâlbâieli ilogice din partea «partidelor clasice», pot avea chiar doi candidaţi în turul 2” al alegerilor prezidenţiale.
În schimb, ”Nicuşor Dan, pentru moment, nu este considerat «colacul de salvare» al democraţiei româneşti”.
Într-o postare pe Facebook, Pricopie scrie că a văzut mai multe sondaje de opinie, clasice şi online, iar acestea nu au ”concluzii alarmante (de genul Călin Georgescu - 40%, aşa cum fals susţine Nicuşor Dan), dar nici prea optimiste nu sunt”.
”Transferul de voturi de la PSD, PNL şi UDMR către «candidatul comun» nu se va realiza cu uşurinţă, nu oricum şi nu de la sine, aşa cum s-a estimat iniţial. Există un risc real ca acest candidat comun să nu ajungă în T2”, explică rectorul SNSPA.
În anumite condiţii, se poate ca doi candidaţi extremişti să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
”Extremiştii nu sunt la 40%, dar, în condiţiile unor bâlbâieli ilogice din partea «partidelor clasice», pot avea chiar doi candidaţi în Turul 2. Explicaţia este simplă: când ai 6-7 candidaţi pe palierul 15-22%, la diferenţe de 1-2% fiecare, creşterea numărului de prezidenţiabili pro-europeni scade şansele fiecăruia dintre ei să se califice în T2.
Componenta suveranisto-extremistă are acum două nume în palierul mai sus menţionat, care, cel puţin probabilistic, se pot afla în situaţia de a ocupa primele două locuri”, a explicat Pricopie.
El a adăugat că ”Nicuşor Dan, pentru moment, nu este considerat «colacul de salvare» al democraţiei româneşti”.
”În acelaşi timp, dincolo de sondaje, constat că anumiţi politicieni «tradiţionali» au devenit muţi, cel puţin pe un anumit subiect. Nu spun nimic despre curentul de extremă dreaptă din România, se feresc să critice, nu au păreri pe acest subiect, sau, dacă au, încearcă să-i găsească justificări, în «context global».
Preferă să se atace între ei sau să-l critice pe Iohannis decât să-i deranjeze pe Georgescu şi Simion. Pare că se pregătesc de «coabitare» cu un preşedinte extremist (iar acesta nu va fi Călin Georgescu), gândindu-se că în felul acesta vor supravieţui politic”, a afirmat Remus Pricopie.
El a încheiat arătând că România se află în continuare în situaţie de risc.
”Evaluarea mea este că ne aflăm în continuare într-o situaţie de risc, sub atac hibrid, care, de data aceasta, se construieşte pe slăbiciunea unor politicieni fără capacitate de analiză şi înţelegere a ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Dacă ceea ce spun acum se confirmă, problema nu este că unii politicieni o vor «încasa» (iar) electoral, ci că noi toţi vom fi în situaţia de a plăti, ca ţară, costul miopiei politice a unora dintre decidenţii de astăzi”, a conchis Pricopie.