Președintele Germaniei, de la Cotroceni: Noi suntem de multă vreme de părere că locul României e în Schengen

Președintele Germaniei, de la Cotroceni: Noi suntem de multă vreme de părere că locul României e în Schengen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germania este „de multă vreme de părere că locul României este în spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Klaus Iohannis, de la Cotroceni.

Frank-Walter Steinmeier se află în vizită de stat în România, pe care a descris-o drept „o vizită la prieteni”.

În ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Schengen, el a transmis asigurări că Germania va susţine acest demers.

De asemenea, s-a referit la actuala situaţie de securitate, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

„Unitatea noastră este un atu în aceste vremuri ale provocărilor, aşa cum nu a fost niciodată în ultimele decenii. Vom face faţă împreună acestor provocări”, a afirmat preşedintele german, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a lăudat modul în care România a primit cetăţenii ucraineni care au fugit din calea războiului şi gestionarea tranzitului de cereale din Ucraina.

El a evocat şi lupta cetăţenilor români împotriva comunismului. „România este o ţară cu o mare cultură, cu o istorie bogată”, a punctat Frank-Walter Steinmeier.

ADVERTISING

Iohannis: Locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis speră că vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen.

Iohannis a mai afirmat că ”anul acesta doreşte să reconfirme, împreună cu preşedintele Steinmeier, interesul comun pentru intensificarea relaţiilor excelente dintre ţările noastre, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO”.

”Numai împreună vom putea să întărim unitatea europeană în aceste vremuri tulburi, marcate de agresiunea rusă din Ucraina, de schimbări geopolitice şi de urmările multiplelor crize din anii trecuţi.

ADVERTISING

Am analizat astăzi, împreună cu domnul preşedinte Steinmeier, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. Am evaluat ameninţările şi am concluzionat că împreună - România, Germania şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO - suntem puternici şi putem să asigurăm securitatea ţărilor noastre”, a spus şeful statului, citat de News.ro. 

Preşedintele a arătat că i-a mulţumit, în acest context, preşedintelui Germaniei pentru susţinerea de către Germania a consolidării Flancului Estic al NATO şi pentru participarea la structurile aliate din România. 

”Am stabilit să intensificăm colaborarea noastră în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, pentru a face faţă provocărilor actuale, nu numai celor în materie de securitate, dar şi celor în plan economic şi social. În cadrul dialogului nostru am evidenţiat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei de cele două state şi am discutat, totodată, dificultăţile majore cu care se confruntă, în prezent, Republica Moldova, în contextul războiului.

ADVERTISING

Împărtăşim viziuni similare cu privire la necesitatea mobilizării de sprijin activ şi puternic pentru Chişinău, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, pentru a consolida rezilienţa acestei ţări în faţa provocărilor complexe cu care se confruntă”, a spus Iohannis. 

Preşedintele a menţionat că a abordat în cadrul discuţiilor şi politica de extindere a Uniunii Europene, rezultând sprijinul comun al României şi Germaniei pentru avansarea procesului atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa Partenerilor noştri Estici.

Klaus Iohannis a mai afirmat că, nu în ultimul rând, a discutat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen.

”I-am transmis domnului preşedinte aprecierea pentru susţinerea fermă şi activă a Germaniei în acest dosar.  Sper că prin demersurile noastre de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen” a arătat Iohannis.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇