Vizita ministrului austriac de Interne la București a fost prezentată ca o dezghețare a atitudinii intransigente a Vienei față de neacceptarea României (și Bulgariei) în spațiul Schengen. Un artificiu de imagine care folosește mai degrabă puterii politice de la Viena decât celei de la București, care e pe cale să joace iar cartea necâștigătoare.
Înainte de a veni la București, ministrul Gerhard Karner s-a asigurat că mesajul pe care îl transmite domestic este unul în acord cu agenda austriecilor, anti-imigrație, și că nu riscă nicio pagubă de imagine, într-un peisaj politic fracturat și cu amenințarea că extrema dreaptă să câștige și mai mult teren.
Karner a prezentat marți, la Viena, o situaţie care arată că în 2022 au fost arestaţi în Austria cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, iar 52 dintre aceştia au fost români. Mai mult, acesta a ținut să menționeze că traficanților li se pare acum mult mai ușor, față de acum câțiva ani, să ajungă în Vest. Adică Austria e o cetate asediată, pe care guvernul condus de cancelarul Nehammer o apără.
Cum?
Mai întâi, punând presiune asupra Uniunii Europene să înăsprească condițiile și măsurile de protecție, astfel încât migranții să nu mai poată ajunge atât de ușor în țările Uniunii, în special în cele vestice.
Mai apoi, blocând cu veto și discriminatoriu, de vreme ce Croația a fost primită, extinderea Schengen cu România și Bulgaria.
Așadar, înainte de a veni la București, unde autoritățile se precipitau să vorbească despre vizita oficialului austriac în termeni de „dezghețare”, Gerhard Karner a dat de înțeles austriecilor că venirea în România este una de pe poziție de superioritate și autoritate: vine la București pentru a se asigura că traficanții români nu vor mai putea zburda liber până în Austria și pentru a arăta oficialilor UE că Austria este personajul bun din poveste.
În alte cuvinte, ca să folosim conceptul lansat pe piața românească, Austria se dezgheață, dar nu dezgheață și Schengen, care rămâne închis pentru România.
Mai mult, cu declarațiile intransigente de la București, Karner a mutat responsabilitatea mai degrabă în curtea României, o capcană facilă.
Migrația nu este o problemă internă a României, astfel încât Bucureștiul să-și asume responsabilitatea ei, ci este o problemă a întregii Uniuni Europene, care se simte mai puternic în anumite state vestice, dezirabile pentru migranți.
Replicile de la București se mențin fie în registrul triumfalist – „se dezgheață” - , fie în cel de plasare în rolul celui nedreptățit.
E de la sine înțeles deja că România și Bulgaria au fost sacrificate, pentru scopuri de politică internă, pe de o parte, și de poziționare în UE, pe de altă parte, fie că vorbim despre Austria, fie că vorbim despre Țările de Jos. Doar că analiza aceasta a posteriori nu are ce căuta în strategia oficialilor de la București, a căror contraofensivă se lasă așteptată, dacă ea este luată în calcul.
Sunt două întrebări de la care pornind Guvernul României ar fi trebuit să-și construiască această contraofensivă:
- De ce Austria își permite să trateze astfel România (și Bulgaria)? Când a ajuns România în registrul minor, încât o astfel de desconsiderare poate fi asumată de un alt stat membru UE?
- Cine sunt aliații României și ce sunt dispuși să facă pentru ca Austria să nu aibă poziția de forță în dosarul Schengen?
Mesajele transmise de liderii UE după votul care a lăsat Croația în Schengen și Bulgaria și România în afara Schengen au fost cele corecte, dar veto-ul în JAI a rămas pe masă.
Mai mult, un nou vot nu a apărut pe agendă și fereastra de oportunitate e tot mai mică, dar e în mâinile PSD, partidul care se pregătește să dea prim-ministrul: președinția UE va ajunge la Spania, care are un guvern din aceeași familie politică europeană.
Se va asigura guvernul Ciucă/Ciolacu de un nou vot și care să nu mai treacă peste dreptul României de a fi în Schengen?