Orban vrea să modifice constituția ca CCR sa nu mai fie ”filială PSD”. Ce spune de moțiunea de cenzură

Orban vrea să modifice constituția ca CCR sa nu mai fie ”filială PSD”. Ce spune de moțiunea de cenzură
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat miercuri seara că, după alegeri, va fi pregătită o propunere de modificare a prevederilor constituţionale privind Curtea Constituţională a României (CCR), motivând că mai multe decizii din ultima vreme ale CCR au creat impresia că instituţia este o „filială” a PSD.

„Am anunţat că după alegeri vom pregăti o propunere de modificare. Din păcate, sunt necesare schimbări de la nivel constituţional şi vom pregăti o modificare astfel încât să punem CCR în cadrul constituţional şi să determinăm un comportament corect al CCR, pentru că, din păcate, au existat multe decizii în ultima vreme care au creat impresia despre CCR că este o filială a PSD. Lucrul acesta nu poate fi acceptat”, a declarat Orban, la Realitatea Plus.

El a vorbit şi despre propunerile PSD vehiculate pentru unele instituţii, respectiv Nicolae Bădălău la Curtea de Conturi şi Toni Greblă la Consiliul Legislativ.

„Normal că nu au ce să caute în astfel de instituţii. (…) PSD va fi judecat şi pentru oamenii pe care îi propulsează în funcţii publice”, a afirmat premierul.

Orban a menţionat că propunerile PNL pentru mai multe instituţii nu au fost votate încă în forurile statutare ale partidului.

ADVERTISING

Moțiunea de cenzură, ”un act aventurier, iresponsabil”

Premierul Ludovic Orban a declarat că PSD nu are o motivaţie pentru a depune o moţiune de cenzură, în condiţiile în care Guvernul şi-a făcut datoria, adăugând că un astfel de demers nu va putea fi justificat în faţa opiniei publice şi reprezintă "un alt act aventurier, iresponsabil".

"Pe ce motiv să depună moţiune de cenzură? Pentru că Guvernul şi-a făcut datoria? Pentru că noi stăm de dimineaţă până în noapte într-o activitate epuizantă? Că am încercat să găsim răspunsul potrivit la toate situaţiile cu care nu s-a confruntat nimeni până-n momentul de faţă?

ADVERTISING

Care e motivaţia să depună o moţiune de cenzură ca să dea jos Guvernul Orban? Am reuşit în nişte condiţii extrem de dificile, fără sprijin parlamentar, cu o majoritate parlamentară ostilă, care este o majoritate care se comportă din ce în ce mai iresponsabil, am reuşit să ţinem sub control această epidemie şi, cât de cât, să ţinem economia la un nivel de funcţionare", a mai spus liderul PNL.

PSD sesizează CCR, după ce Guvernul doar a informat Parlamentul de prelungirea stării de alertă. A decis și când depune moțiunea de cenzură

ADVERTISING

Orban se plânge de ritmul nebunesc de la Guvern

El a adăugat că, în această perioadă, "ritmul de adoptare a măsurilor a fost un ritm efectiv nebunesc".

"La toate provocările cu care ne-am confruntat a trebuit să găsim cât mai rapid posibil răspunsuri, să dăm soluţii pentru nişte situaţii care reclamau o reacţie imediată", a completat Orban.

Premierul a punctat că nu poate decide ce va face "PSD cu sateliţii", întrebat dacă în urma moţiunii de cenzură Guvernul poate fi demis.

"Asta ei hotărăsc, şi depunerea unei moţiuni de cenzură nu va putea fi justificată în faţa opiniei publice iar oamenii politici, parlamentarii, liderii politici trebuie să explice oamenilor fiecare gest pe care-l fac, pentru că oamenii judecă, oamenii apreciază şi îşi stabilesc opţiunile politice în funcţie de ceea ce fac pentru binele oamenilor liderii politici. Ar fi un alt act aventurier, iresponsabil", a mai declarat Orban.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇