Ultraconservatorul Ebrahim Raisi a îndemnat, luni, la trei zile după ce a fost ales preşedinte al Iranului, la negocieri rodnice în dosarul nuclear.
El a anunţat, însă, că refuză să se întâlnească cu preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.
Noul preşedinte a răspuns ”nu” când a fost întrebat de o publicaţie americană dacă intenţionează să se întâlnească cu Biden, în cazul în care negocierile de la Viena permit o relaxare a sancţiunilor şi o ”rezolvare” a problemelor dintre cele două ţări - inamice de peste 40 de ani.
În prima sa conferinţă de presă de după alegeri, vineri, Raisi, un apropiat al numărului unu iranian Ali Khamenei, a declarat, în schimb, că ”nu există obstacole” în reluarea relaţiilor diplomatice cu Arabia Saudită sunnită, rivala Iranului şiit, întrerupte în 2016.
El a anunţat că a ”apărat mereu drepturile omului”, în contextul în care Statele Unite şi numeroase ONG-uri occidentale îl acuză de faptul că se face vinovat de tortură şi execuţii în îndelungata sa carieră în cadrul aparatului judiciar iranian.
Noul preşedinte iranian - care urmează să preia funcţia în august - a obţinut aproape 62% din voturile exprimate într-un scrutin marcat de un absenteism-record în alegerile prezidenţiale.
El a salutat, cu toate acestea, în conferinţa sa de presă, ”prezenţa masivă” şi ”semnificativă” a populaţiei iraniene în secţiile de votare, ”în pofida războiului psihologic al inamicilor Iranului”.