Lucrările de consolidare, blocate. Deși sunt gata, mai multe clădiri din Centrul Vechi nu pot fi predate proprietarilor (Galerie foto)

Lucrările de consolidare, blocate. Deși sunt gata, mai multe clădiri din Centrul Vechi nu pot fi predate proprietarilor (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Municipală de Consolidări SA a terminat lucrările la 4 clădiri din centrul Bucureștiului și e aproape gata cu reparațiile la altele 5.

Acestea sunt singurele pe care administrația Capitalei le va putea preda proprietarilor, consolidate și restaurate, în acest an.

Dar asta se va întâmpla doar dacă Primăria Capitalei și compania municipală găsesc o cale să se înțeleagă.

Administrația Gabrielei Firea - cea care, în 2017, a înființat compania municipală și a dat startul unui program de consolidări - a stabilit că lucrările trebuie să înceapă din Centrul Vechi al orașului.

Proprietarii care au acceptat consolidarea clădirilor pe care le dețineau au fost mutați în locuințe de necesitate, la Turnurile Gemene din Piața Națiunile Unite sau prin alte părți ale orașului unde Primăria Municipiului București (PMB) are apartamente.

Iar prin 2018 au început, în sfârșit, lucrările la câteva la clădiri.

Până astăzi, au ajuns în faza de recepție a lucrărilor 4 imobile, situate pe Strada Blănari la numerele 6, 8 și 10 și pe Strada Spătarului, la numărul 36.

În plus, mai sunt 5 clădiri la care mai e de lucru la finisaje (de la montarea de tâmplărie la parchet, până la simpla instalare a unor corpuri de iluminat). Este vorba despre clădirile de pe: Strada Franceză nr. 30, strada Știrbei Vodă, Strada Biserica Enei, strada Blănari nr. 2 și strada Vânători nr. 17.

ADVERTISING

În mod normal, toate aceste clădiri ar trebui să fie gata în cel mult câteva luni. Din păcate, însă, lucrurile nu sunt atât de simple.

O clădire consolidată de acum 2 ani încă își așteaptă proprietarii

În 2019 s-a finalizat consolidarea primei clădiri. Este vorba despre cea de la numărul 10 de pe Strada Blănari.

E o casă cu 2 etaje care are 3 proprietari. Parterul e al unei firme, etajul I e al Primăriei Capitalei, iar etajul 2 e al unor bucureșteni care locuiau acolo.

Potrivit lui Mihai Vasilescu, șeful punctului de lucru din această clădire, lucrările au durat 9 luni.

Dar timp s-a mai pierdut cu avize, descărcări arheologice și alte proceduri.

Provocarea muncitorilor a fost să lucreze la clădire fără ca aceasta să se prăbușească peste ei, în primele etape.

Mai întâi, s-a făcut curățenie. Apoi, s-a început consolidarea propriu-zisă, din subsol. S-au turnat centuri din beton și diafragme (un fel de întărituri pentru pereți - n.red.).

S-a continuat, etapă cu etapă, la parter și etaj. S-au refăcut și rețelele de utilități, tâmplăria, pardoselile și celelalte finisaje.

Pe 7 august 2019, clădirea era gata.

Cu toate astea, n-a fost recepționată nici până astăzi. Potrivit directorului adjunct al companiei de Consolidări, Laurențiu Moater, motivul este că în contract nu era prevăzută și racordarea clădirii la utilități. Dar Primăria Capitalei i-a cerut companiei să se ocupe și de aceast aspect.

ADVERTISING

Așa că s-a încheiat un act adițional și au început alte proceduri birocratice. În continuare, clădirea este alimentată cu curent în regim de șantier și așteaptă recepția pentru partea electrică.

Lucrări suspendate cu 2 săptămâni înainte de finalizare

În 2018 - înainte să fie supusă lucrărilor de reabilitare - clădirea de pe Strada Franceză nr 30 era pe cale să se prăbușească.

Restauratorul Laszlo Lorentz își amintește că un perete al casei se depărtase cu circa 7 centimetri de clădire. Casa era ruptă. Iar interiorul arăta îngrozitor.

”Aici a fost casa doctorului Filitti, cel care a introdus la noi (în Țara Românescă, în acea perioadă - n.red.) vaccinul antivariolic. Și a promovat cultura cartofului”, ne-a spus restauratorul.

În 1872, casa respectivă a fost distrusă într-un incendiu, iar în locul ei s-a ridicat Casa Vlasto. În comunism, clădirea a fost naționalizată și folosită, printre altele, pentru a asigura locuințe de serviciu.

Cutremurele și două incendii mari (dintre care unul în 2011) aproape că au distrus casa. Așa că, în cele din urmă, aceasta ajunsese un refugiu pentru oamenii străzii.

Inginerul Alexandru Catrina spune că, în 2018, când au început lucrările. s-a muncit mai întâi la îndepărtarea gunoiului.

S-au curățat bolțile din cărămidă, peste care foștii proprietari adăugaseră tencuială de 60-70 de centimetri. Apoi fiecare cărămidă a fost curățată.

Consolidarea a început din subsol cu centuri care s-au turnat de-a lungul pereților și diagrame (un fel de pereți de susținere - n.red.)

”Am avut 3 scări din lemn. Toate putrezite. S-au refăcut din beton.

ADVERTISING

Și mansarda a fost foarte grav afectată de incendii și ploaie. Erau găuri peste tot.

Am refăcut-o. Am îmbrăcat grinzile cu o structură metalică.

Și s-au folosit plăci de ipsos armat cu fibre celulozice care sunt rezistente la foc. Și ca să nu îngreunăm structura, s-a turnat o șapă perlitică, adică una care are în compoziție granule de polistiren, care să fie mai ușoară”, a declarat Alexandru Catrina.

Ornamentele exterioare au fost refăcute din praf de marmură cu ciment. E un material care, potrivit restauratorului Laszlo Lorentz, rezistă cel puțin 150 de ani.

Per total, clădirea a fost reabilitată și restaurată în proporție de 95%.

”Mai sunt de făcut câteva completări de gresie și niște tâmplărie de interior. Și mai trebuie montate corpurile de iluminat de interior și exterior. Și cam atât. Cu materiale cumpărate, în 2 săptămâni s-ar putea face totul”, susține inginerul.

Problema este că, de vreun an, aceste lucrări mici nu s-au făcut. Motivul, susține inginerul, este lipsa banilor.

Cum a rămas compania fără bani și ce urmează

În vara anului trecut, Primăria Capitalei a sistat plățile către cele mai multe companii municipale. Printre ele s-a numărat și cea de Consolidări.

Iar pe 29 octombrie, Administrația lui Nicușor Dan a preluat o primărie cu conturile poprite. Și n-a putut face plăți până în luna mai, când s-a adoptat noul buget.

Una peste alta, angajații companiei municipale susțin că nu și-au mai primit salariile din luna decembrie 2020. Și că deja au rămas și fără materiale. Așa că nu mai au cu ce să își continue munca.

Între timp, noul director al Admistrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) din subordinea PMB, Edmond Niculușcă, a apreciat că parte dintre lucrările companiei municipale ridică mari semne de întrebare.

Mai exact, la unele s-ar fi lucrat fără diriginte de șantier (responsabil cu verificarea calității lucrărilor - n.red.).

Potrivit companiei municipale, însă, ar fi sarcina primăriei să trimită diriginți pe șantiere. Și tocmai lipsa diriginților este cea care ar fi împiedicat compania să factureze unele lucrări făcute pentru Primărie.

Angajații Companiei Municipale Consolidări nu și-au primit salariile din cauza managementului defectuos al...

Publicată de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic pe Vineri, 18 iunie 2021

Edmond Niculușcă mai spune și că, prin acte adiționale, costurile unor lucrări de consolidare au crescut de aproape 3 ori.

În plus, Niculușcă susține că, de fapt, compania municipală a tergiversat intenționat recepția unor lucrări.

Compania nu confirmă că ar fi făcut așa ceva. Și susține că a notificat încă din martie AMCCRS că lucrările la clădirile de pe Blănari 10 și Spătarului 36 sunt finalizate.

Pe scurt, un lucru e clar: la acest moment, lucrurile nu merg așa cum ar trebui în colaborarea dintre Primăria Generală și compania municipală.

Câte companii va salva Nicușor Dan?

Nicușor Dan a promis că va desființa companiile municipale.

Dar între timp, forțat de împrejurări, s-a răzgândit și a anunțat că va păstra Trustul de Clădiri Metropolitane.

Motivul: Trustul a început deja lucrări importante pentru bucureșteni, printre care pasajul Doamna Ghica sau un bloc de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea. Iar cea mai rapidă cale de finalizare a acestor șantiere este ca lucrările să fie realizate tot de Trust.

Rămâne să vedem dacă Nicușor Dan va lua sau nu o decizie similară și în cazul Companiei de Consolidări și dacă îi va da suficienți bani încât să își termine lucrările începute.

Vineri, pe 18 iunie, Compania de Consolidări a organizat o zi a porților deschise pentru a le arăta cât mai multor bucureșteni ce și cum s-a lucrat, în ultimii ani.

Iar acum salariații spun că își vor primi măcar parte dintre salariile restante, în perioada imediat următoare. Și că așteaptă de la Nicușor Dan finanțarea necesară pentru a mai lucra măcar câteva luni, în care să arate ce pot.

Momentan, Primăria Capitalei nu a oferit niciun detaliu în acest sens. Recent, însă, Edmund Niculușcă a anunțat că, pentru noi lucrări de consolidare, pregătește deja o serie de licitații.

Reamintim că Bucureștiul are neapărată nevoie de consolidarea urgentă a sute de clădiri. Pe lista celor cu risc seismic se numără peste 860 de clădiri.

Iar dintre ele 363 sunt în clasa I de risc seismic și riscă să se prăbușească la un cutremur mare. E alarmant, mai ales că expertizarea s-a făcut în urmă cu aproape 3 decenii. Iar între timp, e posibil ca numărul de clădiri șubrede să fi crescut.

Potrivit unor studii citate chiar de directorul adjunct al AMCCRS, în jur de 30.000 de bucureșteni ar muri, în cazul unui cutremur de magnitudinea celui din 1977.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇