Cum spuneam anterior, sancțiunile economice împotriva Belarus trebuiau îndelung gândite, ca să nu producă frisoane economiilor unora dintre statele europene care au interese în țara lui Lukașenko.
Că așa stau lucrurile o dovedește durata negocierilor între experții europeni privind sancțiunile ce se doresc a fi aplicate sectorului financiar din Belarus.
Nu sunt cine știe ce extraordinare sancțiunile, măsurile privesc oprirea de bani europeni ce pot ajunge în Belarus sub formă de investiții, împrumuturi sau credite de export. Aceste măsuri erau firești și trebuiau luate imediat, doar nu puteai interzice importurile UE de potasă din Belarus și să lași banii UE să curgă în țara lui Lukașenko ca și până acum.
Întrebarea este de ce au durat negocierile aproape două săptămâni iar răspunsul este simplu: Raiffeisen Bank este un jucător important pe piața financiară din Belarus și austriecii s-au simțit obligați să negocieze dur cu partenerii din UE.
Să ne amintim că la fel s-a comportat și Germania în ce privește criza din Donbas, refuzând importul de armament solicitat de Ucraina pentru a nu deranja marele exportator de gaz rus. Germania ține Ucraina fără arme și negociază intens cu americanii obținând ridicarea sancțiunilor pentru finalizarea Nord Stream II care va lipsi Ucraina de vreo trei miliarde de euro dar îi va aduce ei gaz mai ieftin. Asta în detrimentul principiilor de drept internațional și împotriva angajamentelor luate împreună cu Franța pentru stingerea conflictului din Donbas.
Problemele acestea economice dictează politica externă a statelor puternice din UE. Nu este vorba aici de apărarea drepturilor omului sau de impunerea dreptului internațional. Nu este vorba de duritatea necesară ce trebuie aplicată împotriva unor dictaturi. Este vorba pur și simplu de cum s-ar putea evita inflamarea publică în cazul când sancțiunile ce se cer luate nu pot fi puse în aplicare pentru că afectează economiile statelor cu pricina. Despre asta e vorba, despre păstrarea unor aparențe de onorabilitate pentru domolirea opiniei publice interne. Sancționăm devierile totalitare ce contravin principiilor de drept, dar suntem excesiv de atenți cu cheltuielile noastre și manipulăm opinia publică pentru liniștirea ei și liniștea noastră.
Jocul acesta politic cu care respectivii se mândresc începe să pălească, dar încă nu își arată limtările pentru că opinia publică încă mai este ușor de păcălit.
Opinia publică reacționează corect la întâmplări ca deturnarea avionului Ryanair pentru arestarea lui Protasevici sau otrăvirea și arestarea lui Navalnîi. Opinia publică din UE reacționează puternic la întâmplări cu conținut emoțional puternic, dar reacționează slab sau chiar deloc la probleme economice ca cele ale sancțiunilor financiare. N-am auzit ca opinia npublică din UE să fi reacționat puternic și cu bucurie la interzicerea importurilor de potasă din Belarus, decizie care a lovit puternic economia lui Lukașenko. Opinia publică vede realitatea politică precum un film melodramatic și cu cât mai emoționantă este scena, cu atât reacția sa va fi mai intensă.
O vină importantă pentru felul în care reacționează opinia publică este modul în care presa prezintă știrile. Nevoia de excepțional care face să crească ratingul este singurul principiu după care se conduc televiziunile comerciale, iar această nevoie de excepțional vine din faptul că masa analfabeților funcțional este în creștere în societate. Capitalistul care se ocupă de comerț mondial nu are nevoie de oameni logici și atenți, au ei destule necazuri cu jurnaliștii, ei au nevoie de oameni cu inteligență sub medie, care să nu reacționeze atunci când afacerile lor se desfășoară la limita legii. Iar guvernele se conduc din nefericire după același principiu, pentru că pentru ele economicul este un domeniul esențial pe care se străduiesc să-l crescă, să-l moșească, să-l cocoloșească.
Lumea nu este un loc sigur doar pentru că există Putin, Lukașenko, Bashar al Asad, statul islamic sau Boko Haram, ci pentru că ce fac democrațiile pentru ca acești oameni și aceste oraganizații să nu existe este insuficient.
Dacă Europa ar impune un embargou total, Belarus ar pierde un procent din PIB, dar Lukașenko s-ar prăbuși în brațele domnului Putin în mai puțin de un an. Dacă Germania nu ar mai importa gaz rusesc într-un an, trupele ruse ar pleca din Donbas.
Dar economiile europene se complac în această dependență economică și refuză să cheltuie pentru rezolvarea acestor probleme. Iar planuri de perspectivă precum cel al UE care dorește ca până în 20 de ani să nu mai folosim cărbune și gaz nu face decât să consolideze azi ce a fost ieri scuzând ce se face incorect azi prin promisiunea că mâine totul va fi corect.
Dacă răspunsul la actul de piraterie al lui Lukașenko ar fi fost ruperea imediată a relațiilor politice și economice ale UE cu Belarus până la eliberarea lui Protasevici, acest lucru ar fi funcționat și fie dictatorul ar fi plecat fie dizidentul ar fi fost eliberat iar noi am fi fost scutiți de spectacolul ieftin și barbar al prezentării acestuia la televizor ca pe un trofeu menit să arate cât de mare este puterea dictatorului. Sau cât de mică este puterea UE, totuna.
Fățărnicia aceasta a politicienilor UE care proclamă ca sacrosante principiile de drept internațional dar care le aplică după bunul plac se vede din felul cum este tratată Ucraina în comparație cu Turcia. Erdogan a aruncat pe nedrept în inchisoare zeci de mii de oameni și statul lui este unul profund totalitar. În Turcia, lucrurile din punct de vedere al pricipiilor statului de drept stau infinit mai rău decât în Ucraina. Atunci de ce Turcia râmâne membră NATO iar Ucrainei i se refuză accesul, doar pentru că așa vrea Putin, doar pentru că are gaz de exportat? Unde-i respectarea principiului de drept în această chestiune? Niciunde! Iar opiniei publice europene i se spune că biata Ucraină mai are mult de muncit la problemele corupției interne, d-aia nu merită în alianța nord-atlantică. Praf în ochi, nimic altceva.
Principiul nu cheltuim bani ca să fie bine lumii, ci cheltuim doar ca să ne fie nouă bine nu garantează perpetuarea binelui obținut. Iar nu sancționăm mai abitir ca să nu aibă Raiffeisen Bank pierderi mai mari că și așa cheltuie Austria mai mult din cauza sistării importului de potasă din Belarus s-ar putea să ne coste pe toți din UE mult mai mult.
Principiul ce poți face azi nu lăsa pe mâine, pentru că mâine te va costa mai mult este singurul corect.