Președintele Klaus Iohannis a făcut, joi, o vizită la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului „Bagdasar-Arseni” din Capitală.
În acest mod, șeful statului a marcat Ziua Internațională a Medicinei de Urgență.
El i-a felicitat pe medicii care lucrează în domeniul de urgență.
”Vreau să-i felciit pe toți care lucrează în acest domeniu. Astăzi, împreună cu mine au fost aici reprezentanții UPU din București și i-am felicitat, dar țin să repet aceste felicitări și în public.
Doamnelor, domnilor, vă admir!
Vă admir pentru dăruirea, pentru abnegația cu care vă faceți profesia. Salvați vieți zilnic, dați speranță oamenilor bolnavi și pentru asta meritați nu doar felicitări, ci și mulțumiri”, a declarat președintele Iohannis, după vizita care a durat în jur de 40 de minute.
Totodată, şeful de stat a precizat că UPU de la acest spital este nouă și va fi deschisă în zilele următoare.
”Este o unitate model, modernă, o unitate care a apărut aici dintr-o colaborare foarte bună între Primăria Sectorului 4 și Ministerul Sănătății (MS). Iată că dacă lucrează împreună autoritatea locală cu cea centrală se pot realiza astfel de proiecte. Primăria s-a ocupat de clădirea propriu-zisă, iar MS a folosit fonduri europene pentru dotare. Este o dotare ultra-modernă”, a mai explicat șeful statului.
Vrea spitale moderne
De asemenea, Iohannis a punctat că își dorește ca toate spitalele din România să arate așa cum arată această Unitate de Primiri Urgențe.
”Sunt convins că în anii care urmează vom vedea din ce în ce mai multe, nu doar UPU, ci întregi sptiale moderne. Vă felicit pe toți care ați contribuit la realizarea acestei UPU”.
În fine, președintele i-a mai lăudat încă o dată pe medici și asistente, în contextul anului pandemic:
”A fost un an infernal pentru personalul din medicina de urgență. Un an infernal anul pandemic, în care lucrurile s-au complicat peste măsură și știu că ați lucrat până la epuizare, ați salvat foarte multe vieți și ați contribuit la buna gestionare a situațiilor complicate în această pandemie, împreună cu tot personalul medical ați fost în prima linie.
Sunteți eroii noștri și românii trebuie să înțeleagă că nici nu se pot aduce suficiente mulțumiri pentru munca depusă de personalul UPU și tot corpul medical. Vă felicit și vă mulțumesc!”.
Prima ieșire fără mască
A fost prima ieșire a președintelui Iohannis fără a purta mască de protecție. Obligativitatea purtării acestui echipament de protecție nu mai este în vigoare în țară din 15 mai.
El a fost întâmpinat de cadrele medicale de la unitatea medicală, dar și de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). La eveniment a participat și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Klaus Iohannis este așteptat să țină declarații de presă la sfârșitul vizitei.