Dincolo de spectacolul politic intern, de triumfalism și retorică facilă de opoziție, despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar trebui să reținem câteva elemente esențiale și riscante.
În primul rând, că nu plouă cu cârnați. Adică doar 13 miliarde de euro din 29 sunt gratis. Restul sunt împrumuturi care trebuie rambursate. În afară de România și Italia, statele nu s-au înghesuit să le acceseze.
Da, UE și-a permis negocierea unei dobânzi cu mult mai mici decât ar fi reușit România, care se împrumută cel mai scump dintre toate statele UE. Dar 16 miliarde ramân bani împrumutați, care trebuie restituiți și care se adaugă la datoria publică.
În al doilea rând, regula PNRR, explicată de chiar ministrul Ghinea într-un interviu acordat SpotMedia.ro, este că fiecare proiect care nu respectă precis termenele poate bloca toți banii:
“Dacă se blochează niște jaloane dintr-o componentă, nu se blochează doar componenta respectivă. Se blochează tot PNRR. În următorii 5 ani și jumătate, țara aceasta, indiferent de cine va fi condusă, vă avea un mecanism de urmărire a reformelor conectat cu banii. Și dacă un minister nu-și face treaba, se blochează banii pentru toate celelalte ministere și companii.
Deci dacă la Transporturi se ratează un proiect, sunt blocați banii și pentru Educație?
Da. Sau invers. O dată la 6 luni va fi făcută o evaluare împreună cu CE. Dacă jaloanele asumate au fost puse în practică, va fi eliberată o nouă tranșă de bani. Mecanismul e diferit de cel cu care suntem obișnuiți. De aceea, durează mult, de aceea, și CE este atât de “chichiricioasă”, pentru că după ce dă drumul la mecanism nu mai are control: ai stabilit jaloanele, le atingi, CE dă verde, vin banii.
Dar implementarea va fi complicată. Trebuie să măsuram de o mie de ori ce punem în reforme și investiții”.
Și riscurile sunt foarte mari, mai ales în zona infrastructurii rutiere pentru care a fost o luptă imensă să fie introdusă în PNRR și care a căpătat, până la urmă, o pondere importantă.
Noi avem o tradiție cu întârzierea din cele mai variate motive: că licitația, că antreprenorul, că subcontractorul, că proiectantul, că expropierea, că s-a pierdut, că s-a furat etc. Eu, una, nu-mi aduc aminte de vreun proiect încheiat la termenul fixat.
Va fi încercarea care îl poate face pe ministrul Drulă, pentru început, un autentic erou, model de management în Transporturi sau îl poate distruge.
Pentru început spun, deoarece PNRR se va derula dincolo de mandatul actualului guvern, chiar dacă el va fi complet, un motiv în plus pentru care cred că o înțelegere principială transpartinică pe PNRR este un deziderat de bun simț, mai ales în privința reformelor pe care premierul Cîțu le-a angajat la Bruxelles pentru PNRR.
Mi se pare cu totul inadmisibil ca aceste reforme angajate să nu fie cunoscute în detaliu la București. Nu de către PSD, ci de către societate. Și nefiind cunoscute nu e nicio mirare că Opoziția speculează.
Cu atât mai mult cu cât ele includ, potrivit surselor necontrazise, reduceri drastice de deficit bugetar și de aici reforme importante în domeniul pensiilor, al salariilor, posibil al fiscalității.
Și mi se pare cu totul inadmisibil pentru un premier că insultă presa, care încearcă să afle ceea ce domnia sa avea obligația să clarifice demult. Sigur, e neplăcut să fii în campanie electorală în partid și să anunți forme de austeritate, dar dacă ești bărbat de stat o faci.
Da, are dreptate dl Cîțu că “în orice țară civilizată, declarațiile se dau într-un cadru organizat”. Dar asta presupune doua aspecte: și cadrul organizat, dar și faptul că declarațiile se fac. Și nu e vorba despre lozincile triumfaliste pe care dl Cîțu le toarnă în cadru organizat, ci despre informațiile importante pentru care presa îl fugărește facându-și doar datoria.
Planul acesta nu este al dlui Cîțu pe persoană fizică, după cum nici reformele asumate nu sunt despre gospodăria dlui Cîțu. Ambele sunt ale României, deci trebuie să fie cunoscute de România până la ultimul detaliu.
Și mai este un aspect, cumva tragic. Au fost duse batalii grele la Bruxelles pentru ca în PNRR să fie incluse restanțele istorice de infrastructură ale societății românești.
Romania a încercat, și într-o măsură a și reușit, să adapteze la înapoierea noastră un plan gândit al reformelor care să facă țările europene mai pregătite pentru riscurile de toate felurile ale viitorului.
Tocmai pentru că PNRR a pus din nou reflectorul pe înapoierea noastră, că reprezintă cumva ultimul vagon al ultimului tren, este și mai important ca el să nu fie încă un eșec.
