Ziua 1560 de război a adus un atac devastator asupra Ucrainei, soldat cu cel puțin 22 morți și peste 130 de răniți la Kiev şi Dnipro.
Bombardamentele au venit la doar câteva ore după ce Volodimir Zelenski avertizase că Moscova pregătește o lovitură masivă și le ceruse ucrainenilor să acorde atenție avertismentelor serviciilor de informații. La fel a făcut, de altfel, şi marţi seara pentru noaptea care vine.
În Kiev, exploziile au început la 1:30 noaptea, înainte de declanșarea alertei aeriene, și au continuat în mai multe valuri inclusiv pe parcursul dimineții. Primarul Vitali Kliciko a anunțat că cel puțin 6 oameni au murit și zeci au fost răniți, printre victime fiind și copii.
Atacul, care a inclus drone și rachete balistice, a provocat distrugeri în zone rezidențiale, a lovit două blocuri de locuințe din capitala ucraineană și a declanșat incendii și pene de curent în mai multe cartiere. Autoritățile locale se tem că unele persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături.
În acest context, autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea a peste 7.000 de civili din mai multe localităţi în regiunea Harkov, situată la frontiera cu Rusia, semnalând astfel că se tem de o înaintare rusă.
Tensiunea crescuse și după ce Moscova amenințase public cu noi lovituri asupra așa-numitelor „centre de decizie” din Kiev, iar MAE rus le ceruse cetățenilor străini și diplomaților să părăsească orașul. Nicio ambasadă străină importantă nu și-a evacuat însă personalul în urma acestor amenințări.
În paralel, efectele atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse devin tot mai vizibile. Rafinăria Volgograd, una dintre cele mai importante din Rusia, și-a suspendat activitatea după un atac cu drone atribuit Kievului.
Pe fondul atacurilor cu drone care au afectat producția rafinăriilor, guvernul rus a interzis, pentru prima dată, exportul de combustibil pentru avioane.
Iar Vladimir Putin nu vrea să reducă bugetul alocat apărării, deși riscă să adâncească periculos deficitul bugetar.
Situația pe front
- Morți la Dnipro - Cel puțin 16 persoane au fost ucise și alte 42 rănite în urma atacurilor lansate de Rusia asupra orașului Dnipro în primele ore ale zilei de marți, scrie Kiev Independent. Imagini publicate de serviciile de urgență au arătat clădiri avariate și incendii izbucnite după lovituri.
- Două blocuri lovite la Kiev - La Kiev, atacul rusesc s-a soldat cu moartea a cel puțin șase persoane și rănirea altor 81, inclusiv trei copii, potrivit autorităților locale. Primarul Vitali Kliciko a anunțat că două blocuri de locuințe au fost lovite și că există temeri privind persoane surprinse sub dărâmături. De asemenea, au izbucnit incendii în mai multe cartiere ale capitalei, inclusiv în apropierea unei grădinițe, după căderea unor fragmente de rachete. În oraș au fost raportate pene de curent și pagube în mai multe zone, iar mii de locuitori s-au refugiat în stațiile de metrou transformate în adăposturi.
- Peste 700 de drone şi rachete - Forțele aeriene ucrainene au indicat dimineață că au detectat 73 de rachete și 656 de drone lansate de armata rusă, precizând că au doborât 602 drone și 40 de rachete.
- Zelenski avertizase cu câteva ore înainte - Președintele Volodimir Zelenski le-a transmis luni seară ucrainenilor să trateze cu seriozitate avertismentele serviciilor de informații privind pregătirea unui atac rusesc de amploare. „Avertismentele serviciilor de informaţii privind atacurile ruseşti rămân valabile. Este posibil un atac de amploare – l-au pregătit!”, a declarat liderul ucrainean, citat de Sky News. Mesajul a venit după ce Rusia a anunțat săptămâna trecută că va desfășura „atacuri sistematice” împotriva unor obiective din Ucraina.
- Zelenski are un nou avertisment - Zelenski a avertizat că Rusia ar putea lansa un nou atac masiv marţi noapte, invocând informații ale serviciilor de informații, scrie Ukrainska Pravda. Liderul de la Kiev a făcut apel la populație să fie atentă la alertele aeriene și a cerut aliaților să continue sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei. Zelenski a susținut totodată că armamentul rusesc depinde de mii de componente importate din străinătate și a cerut măsuri mai dure pentru blocarea acestor livrări și aplicarea sancțiunilor.
- OSINT: Incendiu puternic la o instalație din Kiev - Imagini geolocalizate publicate pe rețelele sociale și analizate de comunitatea OSINT arată un incendiu de mari proporții izbucnit la o instalație din Kiev după atacul rusesc din timpul nopții. Unele surse susțin că obiectivul ar fi asociat grupului ucrainean de apărare Ukroboronprom, însă informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile ucrainene.
- Rușii, acuzați că au folosit muniție cu dispersie - Rușii sunt acuzați de un oficial ucrainean că au folosit muniție cu dispersie în atacul de la Dnipro, relatează Nexta. Astfel de muniție e interzisă prin convenție internațională, deoarece este foarte periculoasă pentru civilii din zonele de conflict. Primarul Borîs Filatov a publicat fotografii ale asfaltului deteriorat, cu urme caracteristice unui atac cu astfel de muniție. „Ei atacă intenționat cu muniție cu dispersie, pentru a provoca mai multe victime în rândul civililor, poliției, salvatorilor și personalului de utilități”, a declarat primarul.
- Evacuări în Harkov - Și Harkovul a fost vizat de atacuri cu drone și rachete, autoritățile locale raportând pagube la blocuri de locuințe, mașini și clădiri administrative. Autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea a peste 7.000 de civili din mai multe localităţi în regiunea Harkov, situată la frontiera cu Rusia, în nord-estul Ucrainei, semnalând astfel că se tem de o înaintare rusă, relatează AFP. "Având în vedere situaţia securităţii şi atacurile sistematice ale inamicului, extindem zona de evacuare obligatorie", a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sînegubov.
- Un pui de căprioară a supraviețuit ascunzându-se sub o mașină - Un pui de căprioară s-a ascuns sub o mașină în timpul atacului rușilor asupra Kievului, potrivit Nexta. Probabil, animalul s-a speriat de zgomotul infernal și s-a refugiat sub o mașină aflată într-o parcare din capitala ucraineană. Puiul a fost găsit de oameni sub mașină la finalul atacului. El va fi dus într-un loc sigur.
Loviturile ucrainenilor
- Rafinăria Volgograd și-a suspendat activitatea - Rafinăria Volgograd, deținută de compania Lukoil, și-a suspendat procesarea țițeiului după atacul cu drone lansat de Ucraina pe 29 mai. Potrivit unor surse din industrie citate de Reuters, au fost oprite mai multe instalații importante, inclusiv unitatea care asigura aproximativ 40% din capacitatea rafinăriei. În 2024, instalația a procesat aproximativ 13,5 milioane de tone de petrol, reprezentând circa 5% din volumul total procesat de rafinăriile rusești.
Alte informații relevante
- Moscova avertizase cetățenii străini să părăsească Kievul - Ministerul rus de Externe a recomandat cetățenilor străini, personalului diplomatic și reprezentanților organizațiilor internaționale să părăsească Kievul „cât mai curând posibil”, cu puțin timp înaintea atacului masiv lansat în noaptea de luni spre marți. Avertismentul a venit după ce Moscova a anunțat că va începe „atacuri sistematice” asupra unor obiective din capitala ucraineană.
- Kremlinul: Războiul din Ucraina s-ar putea încheia azi - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, după cel mai recent atac la scară largă asupra Ucrainei, că Rusia ar putea încheia războiul până la sfârșitul zilei, cu o condiție. Detalii AICI.
- Rusia interzice pentru prima dată exportul de kerosen - Guvernul rus a interzis, pentru prima dată, exportul de kerosen, transmite dpa. Măsura va rămâne în vigoare până în 30 noiembrie. Cantitățile de kerosen care sunt deja la vamă sau sunt trimise pe baza acordurilor bilaterale guvernamentale sunt exceptate de la această reglementare. Decizia vine după reglementări similare privind vânzările externe de benzină și motorină, pe fondul atacurilor cu drone ucrainene asupra facilităților petroliere ruse. Numai în 16 mai au fost lovite 16 rafinării rusești, inclusiv 8 din cele 10 cele mai mari. Procesarea țițeiului în Rusia este acum la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 10 ani. Interzicerea exportului de kerosen are un impact redus asupra pieței globale, unde Rusia are o pondere de aproximativ 2%.
- Putin nu vrea să taie cheltuielile militare - Vladimir Putin pare să se opună presiunilor de a reduce cheltuielile pentru apărare și de a pune capăt războiului, în ciuda avertismentelor economiștilor ruși, notează ISW. Potrivit unor surse și documente consultate de Bloomberg, înalți oficiali ai Ministerului Finanțelor și ai Băncii Centrale i-au spus lui Putin că nivelul actual al cheltuielilor de război se află pe o traiectorie inaccesibilă și riscă să adâncească periculos deficitul bugetar. Putin a fost informat de presiunea asupra bugetului încă de anul trecut, dar a cerut Ministerului Finanțelor să găsească mai întâi modalități de a reduce cheltuielile în sectoarele care nu au legătură cu apărarea, arată sursele. Ministerul Finanțelor rus a admis pe 9 aprilie că deficitul bugetar a ajuns la circa 63,5 miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an, depășind deja deficitul planificat de 52,5 miliarde de dolari pentru întregul an.
- Trump îi cere ajutorul lui Xi Jinping - Președintele SUA, Donald Trump, i-a cerut liderului chinez Xi Jinping să ajute la încheierea războiului din Ucraina. Potrivit unor surse familiarizate cu discuțiile, Trump i-a spus lui Xi că negocierile dintre Rusia și Ucraina au ajuns într-un impas și l-a îndemnat să ajute la readucerea liderului Kremlinului, Vladimir Putin, la masa negocierilor cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează Pravda.
