„Dacă îi merge bine Germaniei, îi merge bine Uniunii Europene” este un argument pe care nimeni de la Bruxelles nu mai vrea să îl audă. Dacă nu a funcționat cu Rusia, ar putea funcționa cu China?
Germania a crezut multă vreme că știe mai bine cum trebuie să te comporți față de Rusia, iar aceasta a fost o aroganță a Occidentului față de est-europeni, este de părere profesorul de relații internaționale dr. Ulrich Schneckener, de la Centrul pentru Studiul Democrației și Păcii din Universitatea Osnabrück.
La fel, și în cazul Chinei: a zădărnicit un răspuns comun european față de ambițiile Beijingului, argumentând că, dacă Germaniei îi merge bine, îi merge bine și Uniunii Europene.
Expertul german în științe politice a participat zilele acestea la conferința „Provocările geopolitice ale războiului ruso-ucrainean de la Marea Neagră la Oceanul Arctic”, organizată de Centrul Român de Studii Ruse din Universitatea București. Profesorul german a vorbit despre ce ar putea urma pentru securitatea europeană după războiul asupra Ucrainei. La sfârșitul dezbaterii a acordat un interviu pentru Deutsche Welle.
DW: V-ați încheiat prezentarea lansând o întrebare ce așteaptă, încă, un răspuns: ce rol va avea Germania în configurația rezultată în urma agresiunii rusești asupra Ucrainei? Vă pun invers întrebarea: ce rol a jucat Germania până acum, în derularea care a dus la această Rusie brutală?
La începutul războiului, cancelarul federal a vorbit deschis despre o schimbare de epocă. Deocamdată abia învățăm să ne explicăm ce înseamnă asta pentru Germania. Atât în ce privește politicile energetice și economice, dar și în privința strategiilor de securitate și rolul Germaniei în Uniunea Europeană.
Am văzut că politica Germaniei față de Rusia nu a reușit în trecut să-și atingă obiectivele propuse - anume, să facă din Rusia un partener, mai exact, unul de încredere. A fost mereu intenția fundamentală, iar acum este dezbătută, retrospectiv, foarte critic în Germania. Ce se va întâmpla cu aceste concluzii în perspectiva viitorului încă nu este prea clar.
Clar și observabil este că Germania și-a crescut simțitor sprijinul pentru Ucraina. La începutul războiului, în Germania se discuta despre ce fel de arme pot sau nu pot fi trimise, iar accentul era pus pe ceea ce nu este cazul să se facă, în loc de a se dezbate ce poate fi făcut. În ultimele luni, însă, sprijinul financiar, umanitar și militar pentru Ucraina a crescut substanțial.
Sunt destui care ar putea să spună că încă nu este nici suficient, nici destul de repede - încă sunt discuții intense despre tancuri, mai există rezerve. Este loc de ameliorare, dar trebuie să observăm în ansamblu și să remarcăm evoluția în întreaga ei derulare, pornind de la 24 februarie (ziua începutului agresiunii Rusiei asupra Ucrainei - n.red.).
Putem vorbi despre o schimbare a filosofiei statului german?
În orice caz, putem spune că vechea politică față de Rusia, care a continuat și după 2014 (anul anexării Crimeii de către Moscova și a declanșării ostilităților din Donbas - n.red.), nu se va mai întoarce. Cel puțin, nu prea curând. Nu atâta vreme cât la Moscova se află la putere regimul Putin.
Asta înseamnă și o schimbare în context european. Partenerii europeni, mai ales în Uniunea Europeană, așteaptă mai mult leadership din partea Germaniei, iar Germania încă mai trebuie să lucreze pentru a-și intra în acest rol.
De ce nu au luat vest-europenii în serios avertismentele est-europenilor în privința Rusiei?
Este cu siguranță una dintre cele mai mari greșeli ale politicii externe și de securitate a Germaniei din anii trecuți.
Nu este vorba doar despre Germania. Au fost și alte țări vest-europene.
Au fost. Cred, însă, că este în mod special o problemă a politicii externe a Germaniei. Diplomația germană a fost multă vreme imaginată pe principiul că Germania știe cel mai bine cum te descurci cu Putin și că, în același timp, înțelege îngrijorările și temerile est-europenilor - pe care le-a explicat mereu prin prisma traumelor trăite, a experiențelor nefericite avute cu Rusia, în vremea Uniunii Sovietice.
Germania își înțelegea propriul rol dintr-o poziție de mediator între Rusia și vecinii ei est-europeni. Chiar (actualul președinte federal - n.red.) Steinmeier a spus-o explicit de multe ori.
Diplomația germană a fost convinsă că știe cel mai bine cum trebuie să te porți cu Rusia, cu Putin.
Dar se poate spune și că a fost o aroganță a Occidentului față de Europa de Răsărit, față de experiențele trăite aici. Asta, în condițiile în care am tot avut un șir lung de crize, chiar înainte de 2014. În ciuda lor, Germania a insistat tot timpul că Rusia este un partener energetic vital, că se pot face afaceri foarte bune cu Rusia, că se creează dependențe reciproce prin care Germania aduce o contribuție la stabilitatea și securitatea Europei.
S-a omis complet că Rusia a folosit energia ca instrument de exercitare a puterii în Europa de Est, mai ales în Ucraina, țară de tranzit pentru resursele energetice. Rusia a jucat tot timpul această carte. Bine, nu cu Germania…
Banii dictează diplomația.
În cele din urmă, nu au fost trase concluziile potrivite pentru propria politică.
Face cancelarul federal Olaf Scholz, cu această delegație de oameni de afaceri germani care îl însoțește în China, aceeași greșeală ca în trecut față de Rusia?
Sunt mulți experți în relațiile cu China, printre care nu mă număr, care o văd așa. Această discuție există în Germania. Au fost păreri critice pe marginea investiției făcute de un concern controlat de statul chinez în portul Hamburg. Este doar un caz - cel mai recent - din multe altele.
De data aceasta au fost substanțial mai multe reacții publice adverse decât în anii trecuți. Este, deci, o schimbare în societatea germană. În dezbaterea publică se aud voci contestatare. Și lumea afacerilor germane a devenit mult mai critică în privința Chinei față de acum 5-10 ani - și asta este o schimbare interesantă, pentru că, pe termen mediu, va determina o schimbare de politică.
Dar ce avem nevoie cel mai mult este un răspuns european la ambițiile Chinei și la interesele ei în Europa de Sud Est și de Răsărit, care nu sunt neapărat și cele ale Uniunii Europene.
O astfel de poziție comună a fost deseori obstrucționată chiar de interesele speciale ale Germaniei, ascunse mereu sub sloganul că ar fi ale întregii Europe. Pentru că, spunea mereu Germania, dacă îi merge bine Germaniei, îi merge bine Uniunii Europene. Este un argument pe care nimeni de la Bruxelles nu mai vrea să îl audă.
Cristian Ștefănescu