Ciolacu promite că dacă PSD vine la guvernare va majora pensiile cu 40%, deși toți economiștii spun că asta ar condamna România la recesiune

Ciolacu promite că dacă PSD vine la guvernare va majora pensiile cu 40%, deși toți economiștii spun că asta ar condamna România la recesiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, e încrezător că PSD va reveni la guvernare în urma moţiunii de cenzură și spune că va majora pensiile cu 40%.

„Categoric (vom majora punctul de pensie cu 40%, n.red). O să se facă o rectificare bugetară, o să avem alte priorităţi”, a răspuns Marcel Ciolacu, la România Tv, potrivit News.ro.   

Acesta a detaliat modul în care PSD, dacă s-ar afla la guvernare, ar face rost de bani pentru majorarea pensiilor.  

"Schimbăm priorităţile bugetare. Poţi să creezi venituri printr-o colectare coerentă şi mult mai...a scăzut colectarea pe timpul lor, faţă de PSD, cu zeci de miliarde. Ce se întâmplă? Avem în ce priveşte angajatorul faţă de angajat, stopajul la sursă, au acolo o diferenţă de aproape 50-70%. Asta se numeşte ineficienţă a unui Guvern”, a acuzat Ciolacu.

ADVERTISING

Majorarea pensiilor cu 40% ar arunca România în recesiune

Amintim că la ultima rectificare din 2020, când PSD încă avea majoritatea în Parlament, social democrații au forțat prin adoptarea unui amendament majorarea pensiilor cu 40%.

Guvernul a sesizat Curtea privind proiectele care vizează rectificarea bugetară pe data de 13 octombrie 2020, iar magistrații CCR au decis că o astfel de creștere e neconstituțională.

Anul trecut, economiști reputați au avertizat că o creştere a punctului de pensie cu 40% nu poate fi susținută de economie și ar arunca România în recesiune.

ADVERTISING

Scrisoarea deschisă era semnată de academicianul Aurel Iancu, preşedintele Consiliului Fiscal – Daniel Dăianu, economistul şef al Băncii Naţionale a României – Valentin Lazea, Ella Kallai şi Laurian Lungu.

Acum, Guvernul Cîțu a anunțat o reformă a pensiilor, ce include numeroase măsuri, de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, la creșterea vârstei de pensionare la femei.

A.Ș.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇