Becali: Dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent la prezidențiale

Becali: Dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent la prezidențiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

George Becali a anunţat că, dacă AUR nu va avea candidat propriu la prezidenţiale, dacă nu candidează liderul formaţiunii, George Simion, atunci o să candideze el independent la scrutinul din luna mai.

”Dacă AUR nu va pune candidat, dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent. Dacă Simion nu candidează, plec din AUR și candidez independent.

Dar eu nu am nevoie de candidatura asta. Spun asta ca să-l forțez să candideze, Georgescu nu va fi lăsat și are o șansă Simion”, a spus Becali, vineri, într-o intervenţie telefonică la Antena3.

Întrebat dacă a vorbit cu Simion despre această decizie, Becali a spus: ”Nu i-am spus, pentru că eu ştiu că el va candida. Eu nu am nevoie de candidatura asta, dar el, Simion, trebuie să candideze. (..) El va candida, de asta îmi şi permit să spun că îmi depun candidatura, că nu am eu nevoie la vârsta mea de candidatura asta, dar spun asta ca să îl forţez pe el să candideze. Ştii de ce îl forţez să candideze? Pentru că Georgescu nu va fi lăsat şi atunci el are o şansă”, a explicat deputatul AUR.

În schimb, George Simion, aflat zilele acestea în SUA, la Washington, a repetat că nu se va înscrie în cursa electorală.

Simion participă în SUA la Conservative Political Action Conference (CPAC), în calitate de invitat special.

"Eu, George Simion, nu voi candida la aceste alegeri prezidențiale. După ultimele două discursuri ale vicepreședintelui Vance, este greu de crezut că cineva îl va mai putea scoate din cursă pe domnul Călin Georgescu și este chestiunea de onoare, decentă, care trebuie făcută, să sprijinim candidatura domnului Georgescu", a precizat Simion, citat de Agerpres.

Galeria FCSB strânge semnături pentru Georgescu

Întrebat despre imaginile cu lideri ai galeriei FCSB care strângeau semnături pe Arena Națională pentru Călin Georgescu, Becali a răspuns că "fiecare face ce vrea": "Nu comand eu galeria".

El a susținut că își menține părerea că Georgescu spune "numai tâmpenii și aberații, iar el speră să nu fie lăsat să candideze.

”Sper ca Dumnezeu să ne apere, să nu îl lase să candideze, că omul ăsta este periculos pentru ţara noastră. Dacă ei îl votează, e problema lor. Că mie nu îmi e frică de el, că e prea mic faţă de mine”, susţine Becali.

În luna ianuarie, AUR a decis susţinerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. George Simion afirma atunci că nu doreşte să candideze şi că ar fi mai bun de premier decât de preşedinte, dar doar românii pot decide asta.

Ulterior, președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a declarat că partidul său trebuie să aibă candidat la prezidențiale, pentru a fi pregătit în cazul în care este respinsă candidatura lui Călin Georgescu. El a admis că AUR are „diferențe de opinii destul de numeroase” cu Călin Georgescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇