Una dintre cele mai detestabile forme de cinism este să profiți de neștiința oamenilor pentru a le induce emoții, speranțe, așteptări pe care să le capitalizezi apoi în interesul tău și împotriva lor.
Este exact ceea ce au făcut Călin Georgescu și presa afiliată lui, cu suportul unor avocați care au acceptat prostituția profesională, în chestiunea acțiunilor în justiție pentru anularea/suspendarea anulării alegerilor și reluarea turului al doilea.
Și este un cinism simptomatic pentru tot ceea ce înseamnă comunicarea publică a adevăratului, dar camuflatului candidat al sistemului.
Manipularea acțiunilor în justiție
Pentru orice jurist cu pricepere medie, nici măcar vreo somitate în materie, desființarea/suspendarea deciziei CCR sau o victorie la CEDO erau absolut imposibile. Deci deciziile erau previzibile. Am explicat deja pe larg de ce.
Pe scurt, pentru că hotărârile și deciziile CCR, deci și Hotărârea 32/2024, sunt definitive și general obligatorii din momentul publicării în MOf și împotriva lor nu există cale de atac. Nici la vreo instanță de judecată, nici prin procedura revizuirii chiar de către ea însăși.
Iar CEDO nu are competență pe alegerile prezidențiale, nu desființează hotărâri ale CCR și nici pe ale instanțelor de judecată, ci acordă despăgubiri după cel puțin doi ani de proceduri, nu pronunță măsuri provizorii, precum suspendarea unei decizii, decât atunci când este în pericol viața sau integritatea corporală a unei persoane.
Îmi este imposibil să cred că avocatele dlui Georgescu, care se certau în studiouri TV cu oricine spunea lucrurile simple de mai sus, nu le știau. Sunt la nivel de bază. Și nu cred că nu i-au spus dlui Georgescu că nu are nimic a aștepta de la procedurile judiciare.
Deci tot circul depunerii petițiilor cu alai și scandal la CCR, când candidatul sistemului era plecat strategic din țară și absent de la manifestația de el convocată, tot circul de la CAB și apoi de la ICCJ au avut în primul rând rolul de a menține vie agitația din jurul lui Călin Georgescu.
Genul acesta de candidat, care nu are de oferit decât lozinci țintite pe frustrări și dezamăgiri, nu își poate permite să piardă emoția în absența căreia rațiunea și argumentul au o șansă să răzbată perdeaua de fum subțiată a isteriei. Ea trebuie menținută cât mai groasă și întreținută cu fum gros.
Oamenii nu înțeleg detalii juridice și e firesc să fie așa. Am constatat din comentarii pe Facebook că pentru unii CEDO este o instituție a UE, ceea ce e complet fals. Aparține Consiliului Europei din care România face parte cu mult înainte de a fi membră UE.
O mare majoritate crede sincer, dar complet greșit, că CEDO are competența să impună reluarea turului al doilea. Nu are. Mulți cred că judecătorii CCR pot fi judecați pentru voturile lor, ceea ce este fals.
Deci este foarte ușor că aceste decizii previzibile să fie acum instrumentalizate împotriva celor care le-au formulat.
De exemplu, numai ce anunțase CEDO că respinge cererea dlui Georgescu, că avocata acestuia, Ingrid Mocanu, a ieșit la televizor să ne spună că CEDO este o instituție politică, numită, precum CCR, ba mai rău este chiar „sorosistă". De aceea, CEDO nu îi face dreptate lui Georgescu, nu pentru că acesta a cerut o aberație.
Dacă CEDO este o instituție atât de ticăloasă, de ce a mai sesizat-o dl Georgescu? Ca să se poată victimiza în raport cu globalismul, sorosismul și alte instrumente ale diavolului însuși.
La fel este demonizată și justiția internă, pentru că și viitoarele decizii împotriva aberațiilor cerute de dl Georgescu sunt previzibile. Domnia sa valorifică o nemulțumire cronicizată față de mersul justiției, adesea justificată, dar nu în acest caz, care nu putea fi soluționat altfel.
Și, de fapt, nu dl Georgescu este victima. Ceea ce se induce este că poporul însuși ar fi victima, el trebuie să urască justiția, CEDO și străinul în general, să lupte împotriva lor punând sabia în mâna lui Mesia.
Marile aberații
Așa arată tot discursul lui Călin Georgescu. El exploatează o nemulțumire firească față de lipsa de performanță a clasei politice, față de președintele în funcție, dar fără să îi ofere soluții viabile, ci fantasmagorii absolute pe care, în condiții normale, nu le-ar crede nici 10% dintre cei acum dispuși să pună ștampila pe acest candidat.
De exemplu, benzina de un leu/litru. Doar extracția, rafinarea, transportul, depozitarea costă atât. Jumătate din prețul benzinei sunt taxele care se duc la stat. Dacă renunți la ele, ce pui în loc?
Cum faci ca la un asemenea preț să nu năvălească zilnic vecinii să cumpere benzină românească mai ieftină decât apa? O vinzi numai cu buletinul? Ziceai că nu vrei să ieși din UE.
Sau cum să fie credibil să promiți că în România nu va mai exista niciun om sărac?
Și, în general, cum să faci tot ce promiți cu atribuțiile constituționale ale președintelui, care nu are nicio prerogativă în domeniul economic, fiscal, educație, sănătate etc.?
Dar este convenabilă, nu numai pentru dl Georgescu, de altfel, menținerea iluziei președintelui-vodă. Nu la fel face și Nicușor Dan pentru tabăra opusă, promovând același miraj al independenței, echivalent cu autocondamnarea la impotența instituțională?
Sau dl Georgescu are intenția unei autentice lovituri de stat, cu înlăturarea rezultatului votului din 1 decembrie și preluarea întregii puteri pe care Constituția nu i-o dă.
Camuflarea sistemului în antisistem
Iar cea mai mare fraudă este chiar camuflarea dlui Georgescu în antisistem. Cât a lucrat undeva oficial, minus anii în care a trăit miraculos din aer pur la Viena, dl Georgescu a fost exclusiv o parte a sistemului. Aproape toate locurile de muncă pe care și le-a pus în CV țin de sistem, prin diverse ministere sau instituții de stat.
Își explică cineva rațional cum un absolvent de facultate în 1986 pleacă imediat la specializări în UK și SUA, iar după numai 6 ani devine direct consilier al unui ministru? Cum ne imaginăm că în 2010 i-a fost propus lui Traian Băsescu pentru funcția de premier? Cum ne imaginăm că din afara sistemului a fost trimis la ONU?
Niciunul dintre candidații care se anunță pentru prezidențiale nu are o asemenea carieră de sistem. Ceea ce nu e nici rău, nici bine. E un fapt. Iar negarea, camuflarea lui reprezintă impostura.