Procurorii maghiari au formulat acuzaţii împotriva lui Ferenc Pal Biro, şeful unui organism anticorupţie însărcinat cu eradicarea fraudelor în cheltuirea fondurilor UE, pentru suspiciuni de deturnare de fonduri şi alte infracţiuni, au declarat aceştia într-un comunicat transmis marţi, informează Reuters.
Procurorii afirmă că presupusele fapte ilegale ale lui Biro au cauzat Autorităţii pentru Integritate prejudicii financiare în valoare de peste 140 de milioane de forinţi (cca. 350.000 de euro).
Agenția anticorupție a cerut competențe extinse
Biro, un fost partener al PricewaterhouseCoopers cu o experienţă de două decenii în contabilitate judiciară şi conformitate, a refuzat să comenteze când a fost contactat telefonic, notează Reuters.
El a negat anterior acuzaţiile de deturnare de fonduri şi abuz de putere atunci când acestea au fost formulate pentru prima dată, în ianuarie 2025. Un purtător de cuvânt al autorităţii nu a răspuns imediat la întrebările trimise prin e-mail pentru a oferi un comentariu.
Lansat sub presiunea Uniunii Europene la sfârşitul anului 2022, organismul este independent de guvernul Ungariei. Acesta solicitase anterior competenţe mai mari, inclusiv în materie de urmăriri penale, percheziţii şi sancţiuni, afirmând că nu dispune de instrumentele adecvate pentru a investiga corupţia.
Luna trecută, Comisia Europeană a acceptat să deblocheze fonduri în valoare de 16,4 miliarde de euro pentru Ungaria, în schimbul angajamentului guvernului prim-ministrului Peter Magyar de a reduce corupţia din timpul administraţiei fostului lider de dreapta Viktor Orban.
Acuzațiile la adresa lui Biro
Într-un caz care datează din ianuarie 2025, procurorii susţin că Biro a abuzat de bunurile instituţiei, determinând biroul său să închirieze două maşini de serviciu pentru el, dintre care una a fost utilizată ilegal de soţia sa.
La momentul respectiv, Biro a calificat acuzaţiile drept „nefondate”, afirmând că acestea aveau ca scop subminarea Autorităţii pentru Integritate.
Procurorii îl acuză, de asemenea, pe Biro că a încheiat trei contracte cu o firmă de consultanţă cu sediul la Bruxelles, în valoare de peste 100 de milioane de forinţi, despre care procurorii spun că erau incompatibile cu scopul funcţiei sale. Contractele vizau, în parte, înfiinţarea unui sediu diplomatic şi a unui contract de închiriere la Bruxelles pentru autoritate, despre care procurorii spun că nu a avut niciodată birouri acolo.
Procurorii susţin că, în 2024, Biro a angajat, de asemenea, un prieten de familie la Autoritate, care nu avea calificările necesare şi nu a trecut de procedura de verificare a securităţii naţionale, ceea ce a dus la încetarea contractului său de muncă.
