Wizz Air introduce internetul Starlink pe toate avioanele sale

Wizz Air introduce internetul Starlink pe toate avioanele sale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pasagerii Wizz Air vor putea naviga pe internet în timpul zborului folosind rețeaua prin satelit Starlink. Compania aeriană anunță că va introduce serviciul pe întreaga flotă începând din 2027.

Operatorul devine astfel prima companie aeriană low-cost din Europa care oferă acces la internet prin sistemul dezvoltat de Elon Musk. Wizz Air nu a precizat deocamdată condițiile financiare ale acordului încheiat cu Starlink, scrie Reuters.

O tehnologie pe care rivalii au considerat-o prea scumpă

Anunțul vine într-un moment în care tot mai multe companii aeriene încearcă să îmbunătățească experiența pasagerilor prin servicii de conectivitate la bord. Până acum, însă, marii operatori low-cost europeni au fost reticenți. Ryanair și EasyJet au avertizat în trecut că implementarea internetului Starlink presupune costuri importante.

Directorul executiv al Ryanair, Michael O'Leary, estima că utilizarea sistemului ar putea costa compania sa până la 250 de milioane de dolari anual, sumă care include și consumul suplimentar de combustibil generat de echipamentele necesare.

Starlink, rețeaua de internet prin satelit dezvoltată de SpaceX, este deja prezentă la bordul mai multor companii aeriene importante din Statele Unite.

Printre operatorii care au semnat acorduri cu compania lui Elon Musk se numără American Airlines, Southwest Airlines, United Airlines și Alaska Airlines. Tehnologia este utilizată și de transportatori de cursă lungă precum Singapore Airlines și Emirates.

Sistemul promite conexiuni de mare viteză și o acoperire superioară soluțiilor tradiționale de internet utilizate în prezent de multe companii aeriene.

Wizz Air mizează pe creștere în această vară

Anunțul privind introducerea Starlink vine într-o perioadă favorabilă pentru compania aeriană.

În luna mai, Wizz Air a transmis că se așteaptă să încheie exercițiul financiar 2026 la pragul de rentabilitate sau cu un profit ușor pozitiv. Totodată, operatorul a raportat o creștere de 26% a numărului de pasageri în luna mai și estimează venituri mai mari în sezonul de vară.

Compania consideră că politica sa de prețuri, în general mai redusă decât a concurenței, continuă să atragă clienți în pofida incertitudinilor economice și a tensiunilor geopolitice generate de conflictul dintre Israel și Iran.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google