Unii se nasc în locul potrivit, alţii ba, iar binele este prea difuz ca să facă faţă răului
Cine mai crede în Franţa în autocraţii să facă bine să revadă imaginile din Shanghai, unde oameni închişi în apartamente zbiară literalmente de foame din cauza unui Jimping care vrea ,,covid 0” în ţara sa maoistă şi masochistă.
Sau poate cere să trăiască şi să muncească în Coreea de Nord vreo şase luni şi, dacă nu moare de foame sau nu înebuneşte din cauza izolării, se poate întoarce acasă ştiind cu cine trebuie să voteze.
Sau poate să se ducă în orice orăşel din Ucraina şi să aştepte să vadă dacă nu cumva va fi şi el pe lista celor ucişi în mod criminal de ruşi.
Cine mai crede că Putin are dreptate şi că americanii sunt ameninţarea la pacea globală şi d-aia Franţa out of OTAN&UE să meargă în lagărele noi din Siberia, unde sunt duşi ucrainenii, cu condiţia să-şi ia de acasă medicamente, haine groase, hrană şi cafea şi să-şi facă pomană de viu, dacă e cumva creştin. Să petreacă nişte luni bune acolo, în Novaia gulaga, dacă n-a înţeles nimic din ce a povestit Soljeniţîn.
Nu zic că Marine Le Pen ar fi aidoma lui Putin, Xi sau Kim Jong-un, pentru că este un doar un politician extremist, nu o autocrată. Am avut noroc că Marine Le Pen s-a născut în locul potrivit, aidoma lui Orban cel Viktor ot Buda şi Pesta. Acest soi de oameni care strică puţin pentru că democraţia asta nu le permite să strice mai mult, cazul lui Trump este notoriu. Altfel ar arunca şi ei lumea în flăcări, pentru că în sufletele lor mici şi bolnave de iliberali sau extremişti zace sceptrul de zbir euroasiatic.
Iar cu Putin ar fi viceversa, dacă el s-ar fi născut în Olanda, nici n-am fi ştiut ce noroc colosal am fi avut. Iar dacă Xi ar fi fost unul din vecinii mei chinezi proprietar de magazin de chinezării la Slatina, în mod cert în Hong Kong ar fi fost democraţie.
Aşa merg lucrurile în lumea asta, vorba lui Vonnegut. Unii se nasc unde trebuie, ca să nu facă prea mult rău, iar alţii se nasc unde nu trebuie, ca să comită crime de război la Bucea şi Borodianka sau genocid împotriva ungurilor.
Ce este aproape imposibil de explicat este cum unul singur şi rău poate şterge de pe faţa pământului binele şi vieţile a zeci de milioane de oameni cumsecade. Se vede treaba că binele este mic şi insignifiant precum planctonul, iar răul este cât hăul unei guri de balenă.
Se vede treaba că binele este împrăştiat şi difuz ca o turmă, iar răul se adună ca materia în găurile negre, prădător. Poate de aici vine forţa lui teribilă, forţa asta care trece satele şi oraşele Ucrainei printr-un malaxor parcă venit din iad.
Clopotul lui Gauss, instigare la crime de război şi mai mult decât atât
Dinăuntru, decorarea de către Putin a Unităţii 64 de Puşcaşi Motorizaţi, cea care a comis crimele de la Bucea, are ca scop sporirea moralului trupelor ruse. Decorarea unităţii este totodată şi un îndemn adresat trupelor de a se comporta aidoma, ucideţi orice oponent, băieţi, prin teroare vom supune fasciştii ucraineni!
Din afară, decorarea unei unităţi care n-a reuşit să ajungă la Kiev, adică nu şi-a îndeplinit obiectivul strategic din marea şi găunoasa operaţiune militară specială parţial eşuată pare o aiureală. Cum să decorezi pe unii care au întors spatele inamicului şi n-au găsit altceva mai bun de făcut pentru a-şi dovedi neputinţa militară decât să ucidă civili?
Din afară, decorarea asta este semnul că Putin ştie ce s-a petrecut la Bucea şi că este de acord cu comportamentul criminal al unităţii 64. Decorarea asta dovedeşte că teroarea este o armă folosită de armata rusă, un comportament normal în ochii generalilor şi a comandantului ei suprem.
Borodianka este dovada că Bucea nu este un caz singular, iar ce se petrece la Mariupol dovedeşte că ucisul de civili este endemic în armata rusă, este deja un sport extrem.
Teroarea este o armă a armatei ruse, asta e clar. Teroarea asta, adică ucisul de civili nu este în AND-ul oricărui soldat rus, mai degrabă pare a fi apanajul unor grupări din armată sau al unor ofiţeri.
Sunt soldaţi ruşi care au refuzat să lupte, care s-au predat cu armament cu tot, iar lucrul acesta spune că şi în armata rusă lucrurile stau ca şi în clopotul lui Gauss: unii, foarte puţini, se predau, alţii, poate la fel de puţini, ucid fără milă, iar între feliile astea extreme avem marea gloată de soldaţi care execută ordinele şi merg înainte din inerţie, din frică, din datorie, din nepăsare.
Astfel, din afară, decorarea unităţii 64 este nu doar o instigare la crime de război, este mai mult decât atât, este dovada perfectă a felului genocidar în care gândeşte fostul kaghebist.
Dar dacă asta vrea să insufle armatei sale, de ce a trimis Putin crematorii la Mariupol şi a curăţat străzile de cadavrele civililor ucişi? Sau asta a fost doar iniţiativa unor generali, care au înţeles ce se petrece acolo şi vor să şteargă urmele crimelor lor? Dacă este aşa, de ce se tem aceşti generali?
Poate o logică de genul ca să execut ordinele n-am altă cale decât crima, dar asta trebuie să ascund, ca să nu risc să fiu pedepsit. Ori, dacă este aşa, înseamnă că măcar ofiţerii superiori ştiu ce se petrece şi ştiu care este impactul internaţional al acţiunilor lor.