„Sprijin pentru România”- nu se dă, ci se ia, varza de București

„Sprijin pentru România”- nu se dă, ci se ia, varza de București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Festivismul cu care liderii coaliției, mai ales Marcel Ciolacu, au anunțat măsurile sociale și economice „Sprijin pentru România” a fost staniolul care învelește o imensă cutie în care stă o mărgică de sticlă.

Din start acest festivisim victorios este o stridență atunci când prezinți niște măsuri de criză, chiar dacă nu o recunoști ca atare. Criza e un motiv de îngrijorare, nu de panglici.

Apoi, nu e niciun motiv de fericire, dimpotrivă, că 1,8 miliarde de euro fonduri europene rămase neutilizate în exercițiul financiar vor intra acum în protecție socială.

Lasă că nu e deloc sigur acceptul CE pentru această redirecționare, după cum a arătat Dan Vîlceanu la Europa Liberă.

ADVERTISING

Dar dacă banii aceștia europeni ar fi fost folosiți la timpul lor pentru investiții care să dezvolte țara și să producă, poate că azi aveam mai puțină nevoie de protecție socială. Aveam mai puțină nevoie de pește împărțit din mărinimia Guvernului, pentru că am fi avut mai multe undițe cu care să îl pescuim singuri.

Măsurile pentru sprijinul economiei sunt binevenite, dar subțirele. Spre exemplu, transportatorii primesc o subvenție de 0,5lei/litru de motorină. Adică nu vor mai plăti 8,40 lei/litru, ci 7,90 lei/litru. Nimic!

Agricultorii nu primesc un sfanț pentru motorină și tot costul ei se va duce în prețuri, deci inflație.

În schimb, fermierii primesc o nouă povară. Parlamentul a aprobat prin lege o altă măsură din programul „Sprijin pentru România” -  salariul minim brut în agicultură să fie de 3.000 de lei, cu scutiri de fiscalitate, așa cum sunt în construcții.

Câți fermieri își pot permite această cheltuială suplimentară, după ce se luptă cu scumpirea motorinei și a îngrășămintelor?

Acolo unde va fi totuși aplicata, ce efect poate avea măsura? Mutarea acestui cost suplimentar în prețul care va crește și va umfla inflația. 

În fața ei, populația vulnerabilă ar putea primi, dacă negocierile cu UE se vor încheia cu bine, vouchere pentru alimente de bază, 50 de euro la fiecare două luni.

Beneficiari urmează să fie familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale, cu venituri mai mici de 600 de lei pe lună, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei pe lună,  persoanele cu venit minim garantat și persoanele cu dizabilități.

Cu excepția pensionarilor și a persoanelor cu dizabilități,  în România este foarte greu de stabilit în ce măsură e vorba despre persoane cu adevărat vulnerabile sau persoane care muncesc la negru. Sunt celebre deja cazurile celor care veneau să își ridice ajutoarele sociale cu mașini de zeci de mii de euro.

Este așadar foarte probabil ca o parte dintre aceste vouchere să fie date unor persoane care nu numai că nu au nevoie de ele, dar sunt și hoți prin evaziune fiscală.

În plus, nu e clar deocamdată care este lista alimentelor care vor putea fi cumpărate cu aceste vouchere și cum se poate Guvernul asigura că ele nu vor fi schimbate pe sticle de alcool, așa cum se întâmplă adesea cu tichetele de masă.

Ce caută extinderea programului de fertilizare în vitro în acest program de criză e foarte greu de înțeles în afara ambițiilor fără măsură ale dnei Firea. Surse politice spun că domnia sa nici măcar nu a discutat subiectul în partid, a trecut peste Marcel Ciolacu și a aranjat direct cu premierul Ciucă, care a acceptat.

Aceasta ar putea fi explicația pentru care Marcel Ciolacu a plecat intempestiv de pe scena festivalului, când și-a făcut apariția acolo dna Firea.

Sursa de finanțare a acestui program de 3,5 miliarde de euro este încă și ea destul de neclară. Am înțeles că sunt vizate fondurile europene necheltuite. În rest, e desigur vorba despre bani de la buget.

Dacă ar fi vorba despre bani economisiți prin reduceri de cheltuieli în administrație, prin restructurări, prin debirocratizare, ar fi cum ar fi.

Dar statul continuă să angajeze în draci, în administrate e dezmăț, deci e clar că e vorba despre bani care nu se vor mai duce în investiții. Așa cum nu s-au dus nici banii europeni.

Rămânem codașii colectării TVA. Dacă am colecta măcar cât bulgarii, am avea 5,6 miliarde de euro în plus la buget.

Planul acesta de masuri e ca un sac în care fiecare a îndesat ceva electoral, fără cap și fără coadă, fără finanțare certă, o varză de București, care cât de curând va exploda sub presiunea inflației pe care o alimentează.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇