România luminoasă vs România lui Simion

lucian.lumezeanu

Antreprenor – Public Affairs, comunicare, cursuri

Lucian Lumezeanu a fost, pe rând, ziarist, consultant, corporatist. Ultima dată a fost manager de Public Affairs & Public Relations pentru o multinațională din domeniul construcțiilor, unde a contribuit la legi, politici, strategii din zona de eficiență energetică și siguranță la incendiu. A inițiat diverse asociații și coaliții din industrie. A fost și președinte al Consiliului Director pentru două asociații. Îi place să creadă că știe să jongleze cu și să creeze realități. Din 2021 a ieșit din lumea corporatistă și e pe cont propriu. Își sfătuiește clienții, de la agenții la multinaționale și asociații, pe chestiuni de lobby/Public Affairs, riscuri politice, comunicare. De asemenea, predă cursuri despre efectele Green Deal / tranziției verzi asupra afacerilor. Lucian Lumezeanu este în spatele proiectului ThisPropaganda https://www.thispropaganda.eu/.
Lucian Lumezeanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Războiul din Ucraina ne-a arătat o față frumoasă a României. O față pe care uităm că poporul ăsta o are. Sute de mii de oameni – sau poate milioane – s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni.  

De la cei care au donat sume mici, i-au primit în casele lor sau i-au sprijinit cu ceva, de la medicamente la apă, până la voluntarii care-și sacrifică săptămâni pentru a-i face pe oamenii ăia cu viețile distruse de război să vadă că mai există umanitate.

Nimic, dar chiar nimic nu a mai arătat lumii atât de multe lucruri bune despre România. Nu fluturarea unui steag ar trebui să te facă mândru că ești român, ci revărsarea asta de omenie și solidaritate.

ADVERTISING

Dar mai sunt și alte Românii. Una dintre ele este ”România lui Simion’’. Liderul AUR este primul reprezentant al părții resentimentare, înrăite și lipsite de compasiune. O Românie căreia liderul AUR îi manipulează și stimulează frustrările folosind Ucraina. În tot procesul ăsta, Simion face jocul propagandei ruse în privința Ucrainei, rolului țărilor NATO și refugiaților.

Am îndoieli că Simion este plătit sau controlat de ruși, ba chiar aș paria că nu. Pur și simplu, cred că e atât de lipsit de scrupule încât folosește acel filon de resentiment pe care îl stimulează și propaganda rusă. Iar propaganda rusă, prin trollii săi și anterior prin publicații precum Sputnik, îl foloseşte pe el.

Rareori mă încearcă vreun sentiment de greață față de ce spun politicienii, dar m-a trecut un mic val atunci când am văzut postarea în care George Simion spunea textual că ”țările din Europa centrală și de Est sunt sub atacul UE și Rusiei’’.

Să compari Uniunea Europeană cu Rusia, în timp ce bombele acesteia din urmă ucid civili, inclusiv femei însărcinate și copii, lasă milioane de oameni fără adăpost și produc un lung șir de crime împotriva umanității, e mai mult decât lipsit de scrupule. E abject. Și e fix ce îți dorește propaganda rusă.

Dar Simion nu se oprește aici. În timp ce a condamnat cu o jumătate de gură ce face Rusia în Ucraina, mai mult în timpul vizitei în Polonia, cu ghinionul teribil de a i se strica telefonul în fața ambasadei ruse, i-a preluat toate temele.

Ucraina era invadată de ruși, preocuparea lui Simion și AUR erau teritoriile foste românești din Ucraina, de parcă ne apucăm acum să rupem tratate și să anexăm teritorii cu milioane de ucraineni în ele. E ca și cum vezi un om pe cale să fie ucis și tu îl ameninți, la rândul tău, pentru că are o datorie la tine.

El vrea ca ”România să nu se implice’’, să nu trimită ajutor militar Ucrainei, de parcă nu mai suntem în NATO, iar medicamentele și apa vor ajuta Ucraina în fața tancurilor și rachetelor rusești.

Vechile teme rostogolite de propaganda rusă despre cât de nociv este Vestul, că ‚‚ne-a luat companiile’’ și că ‚‚noi, românii, nu avem nimic’’ au reapărut la fix în discursul lui Simion. Ca și ‚‚suntem o biată colonie’’.

E adevărat că Simion a avut câteva îndemnuri anemice la ajutorarea refugiaților, mult sub ce poate face un partid de dimensiunile AUR, dar a și crescut resentimentul față de aceștia.

Pentru el refugiații care contează sunt cei de origine română. Ceilalți, așa cum face propaganda rusă, sunt supuși unor mari exigențe. Acum câteva zile, Simion lăuda o companie medicală care nu mai oferă servicii pentru ucraineni. Ce să zici despre un asemenea gest?

Dar nu e vorba numai de el. Dacă te uiți la parlamentarii și membrii AUR și la cum văd ei conflictul și cum îi văd pe ucraineni, tabloul e chiar și mai sumbru. Multă răutate, multe critici pentru oameni care nu mai au nimic, multă condamnare. Multe poziții care, indirect, ajută doar Rusia și ne pun la îndoială apartenența la Vest. Nu sunt singurii.

Zona resentimentară e solid reprezentată și e, în același timp, cea mai vulnerabilă la a fi influențată de trollii ruși. Povești inventate care apar pe Internet cu ”text preluat’’ despre ucrainenii, chipurile, bogați și nerecunoscători, abundă. Cei care au crezut toate conspirațiile nebune despre coronavirus cred fără probleme și toate astea.

În timpul ăsta, prima Românie depune toate eforturile pentru a arăta compasiune, nu ”exigență’’. România asta luminoasă nu vede vorbitorii unei alte limbi, vede oameni. România asta nu încearcă să profite, încearcă să ajute.

Dă speranță. Nu doar ucrainenilor, ci și românilor. Speranța că faptele bune nu sunt întâmplări izolate în țara asta.

Lucian Lumezeanu va preda primul curs despre războiul din Ucraina, fizic și online, la Centrul Dalles.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇