Donald Trump nu trebuie neapărat să demonstreze că legea îi permite ceea ce face. Uneori este suficient să facă lucrul respectiv înainte ca instanțele, Congresul sau celelalte instituții să reușească să-l oprească. De fapt, în al doilea mandat, Trump a dezvoltat un model de guvernare în care administrația testează constant limitele legii, exploatează portițe juridice și, atunci când este contestată, încearcă o altă cale pentru a ajunge la același rezultat.
Într-o analiză publicată de CNN, Zachary B. Wolf numește această formulă o președinție „Catch-Me-If-You-Can” – „Prinde-mă dacă poți”, preluând chiar expresia folosită recent de judecătoarea Curții Supreme Ketanji Brown Jackson.
CNN adună exemple care, privite separat, țin de domenii foarte diferite: monede, războiul cu Iranul, demolări la Casa Albă, imigrație, agenții federale, finanțarea cercetării, Federal Reserve sau atacurile asupra presupuselor ambarcațiuni ale traficanților de droguri. Împreună însă, ele descriu același mecanism.
Mai întâi faci. Apoi vezi cine reușește să te oprească
Un exemplu aparent minor este moneda de un dolar cu chipul lui Donald Trump. Regula generală privind monedele americane exclude reprezentarea unui președinte în viață. Administrația a găsit însă o altă bază legală, legată de monedele comemorative, pentru a permite apariția actualului președinte pe moneda emisă cu ocazia aniversării a 250 de ani de la independența Statelor Unite.
Controversa a ajuns și în Congres, unde criticii administrației au acuzat Trezoreria că a exploatat o portiță legislativă pentru a ocoli interdicția. Documentele Congresului consemnează explicit disputa privind folosirea imaginii unui președinte în funcție pe moneda comemorativă.
Miza în sine poate părea redusă. CNN o folosește însă ca exemplu pentru metoda administrației: dacă o lege blochează drumul direct, este căutată o altă lege care poate oferi un drum lateral.
Un război care trece de limita de 60 de zile
Consecințele sunt mult mai serioase în cazul Iranului. War Powers Resolution limitează perioada în care un președinte poate menține forțele americane implicate în ostilități fără autorizarea Congresului. Pragul este de 60 de zile. Conflictul cu Iranul durează însă de mai bine de șase luni.
Administrația susține că au existat întreruperi ale ostilităților și argumentează astfel că nu trebuie tratată întreaga perioadă drept un singur interval continuu în sensul legii.
CNN amintește că și alți președinți, republicani și democrați, au interpretat foarte larg puterile militare ale Casei Albe și au intrat în conflict cu Congresul pe tema War Powers Resolution.
Diferența acum este dată de amploarea cazului iranian și folosirea repetată a interpretărilor juridice pentru menținerea operațiunii fără o autorizare parlamentară clasică.
Casa Albă: întâi a dispărut aripa, apoi a început procesul
Un alt caz este chiar cel al Casei Albe. Trump a decis demolarea East Wing pentru construirea unei noi săli de bal și a unui complex securizat de mari dimensiuni. Problema juridică a ajuns până la Curtea Supremă.
Președintele Curții, John Roberts, s-a alăturat celor trei judecători liberali într-o opinie minoritară și a considerat că proiectul este „probabil ilegal”.
Dar între timp East Wing fusese deja demolată. Documentele din dosarul aflat la Curtea Supremă arată că Trump a anunțat începerea lucrărilor pe 20 octombrie 2025, iar până pe 23 octombrie întreaga aripă estică fusese demolată.
Curtea Supremă a decis ulterior, cu majoritate, să suspende ordinul instanței inferioare care blocase construcția și să permită continuarea lucrărilor cât timp litigiul este judecat. Roberts, alături de Sonia Sotomayor, Elena Kagan și Ketanji Brown Jackson, s-a opus.
Ori, scrie CNN, aici este esența problemei: Legea poate spune ulterior că nu aveai dreptul să dărâmi clădirea. Dar clădirea nu reapare.
„Ne modelăm clădirile, iar apoi clădirile ne modelează pe noi”
În opinia sa, Roberts a apelat la Winston Churchill.
„We shape our buildings, and afterwards our buildings shape us” – „Ne modelăm clădirile, iar apoi clădirile ne modelează pe noi”.
Churchill folosise fraza în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când pleda pentru reconstruirea Camerei Comunelor în forma de dinaintea bombardamentelor naziste. Pentru el, arhitectura parlamentului reprezenta și forma de guvernare pe care instituția o adăpostea.
CNN observă contrastul cu proiectul lui Trump.
În acest caz, o parte dintr-o clădire simbolică a instituției prezidențiale a fost demolată înainte ca disputa privind legalitatea intervenției să poată fi soluționată definitiv. Ulterior, instituțiile pot constata că o decizie a fost nelegală, dar există situații în care realitatea creată prin acea decizie nu mai poate fi întoarsă pur și simplu la punctul de plecare.
Exact asta a numit Ketanji Brown Jackson „Catch Me If You Can”
Cu o săptămână înaintea opiniei lui Roberts, judecătoarea liberală Ketanji Brown Jackson folosise chiar expresia care dă titlul analizei CNN.
Cazul privea ordinul executiv prin care Trump a încercat să schimbe regulile privind votul prin corespondență. Curtea Supremă a permis temporar administrației să avanseze, suspendând o interdicție pronunțată de o instanță inferioară.
Jackson a protestat. Constituția acordă statelor, nu președintelui, puterea de a administra alegerile federale, iar administrația nu suferă niciun prejudiciu, dacă este împiedicată să desfășoare o acțiune nelegală, a argumentat ea.
Ea a descris conduita Casei Albe drept o abordare „Catch-Me-If-You-Can”. Adică, acționează acum și obligă sistemul juridic să te ajungă din urmă. Dacă poate. Și dacă vrea.
Uneori sistemul îl ajunge
Trump nu câștigă însă întotdeauna. CNN dă două exemple importante.
Curtea Supremă i-a blocat încercarea de a restrânge cetățenia prin naștere, protejată de Amendamentul 14.
Și i-a respins tentativa de a folosi legislația privind urgențele naționale pentru a impune o parte dintre tarifele comerciale care îi permiteau să modifice masiv politica economică fără aprobarea normală a Congresului.
În ambele situații, administrația a continuat însă să caute alte căi juridice pentru atingerea unor obiective similare. Pentru Trump, o înfrângere juridică nu înseamnă neapărat abandonarea obiectivului. Poate însemna doar abandonarea instrumentului folosit prima dată.
Instituții create de Congres, golite de putere de Executiv
Același mecanism apare în relația cu instituțiile federale.
Congresul a creat prin lege agenții precum USAID, Departamentul Educației sau Consumer Financial Protection Bureau. Un președinte nu poate pur și simplu să abroge legea prin care acestea există.
Administrația Trump a încercat însă să obțină aproape același rezultat prin alte mijloace: reduceri masive de personal, eliminarea finanțării, transferarea atribuțiilor și restructurări administrative.
Instituția poate continua să existe juridic. Întrebarea este ce mai înseamnă această existență dacă nu mai dispune de oameni, bani sau atribuții suficiente pentru a funcționa?
Același lucru s-a întâmplat cu fondurile. Constituția îi dă Congresului puterea de a decide unde sunt cheltuiți banii publici. Administrația a suspendat sau redus însă finanțări pentru cercetare și ajutor extern cu care nu era de acord, generând o serie de procese.
Problema nu este numai dacă Trump încalcă legea
Într-o democrație constituțională, mecanismul clasic este simplu în teorie. Congresul adoptă legile. Executivul le aplică. Instanțele stabilesc dacă acțiunea executivului respectă legea și Constituția.
Dar sistemul funcționează numai dacă viteza acestor trei componente este comparabilă. În modelul descris de CNN, Executivul acționează foarte repede. Congresul reacționează puțin sau deloc. Procesele durează.
Curtea Supremă decide frecvent, în fazele preliminare, că administrația poate continua o anumită politică până când instanțele soluționează fondul problemei.
Iar până când apare verdictul definitiv, uneori faptul este deja consumat.
Nu poți „nedeporta” un om
Problema esențială este însă aceea a lucrurilor care nu mai pot fi reparate.
Un viitor președinte poate reînființa programe. Poate solicita din nou finanțarea cercetării. Poate schimba politica de imigrație.
Dar există limite.
Nu poți „nedeporta” un om care a fost deja trimis în altă țară fără o audiere corespunzătoare. Nu poți lua înapoi toate monedele deja puse în circulație. Poți reconstrui o clădire, dar nu poți anula faptul că una istorică a fost demolată.
Iar un sistem de cercetare științifică și medicală în care echipele au fost desființate, proiectele abandonate și oamenii au plecat, nu se reconstruiește printr-un simplu ordin prezidențial.
Miza dincolo de Trump
Analiza CNN ridică astfel o problemă care depășește persoana lui Donald Trump.
Dacă un președinte demonstrează că poate extinde puterea executivă prin această metodă, instrumentele respective nu dispar odată cu el. Ele devin precedente pe care le poate folosi următorul președinte.
Un Congres controlat de opoziție ar putea schimba parțial raportul de forțe după alegerile de la jumătatea mandatului, în special prin controlul bugetului și prin investigații parlamentare.
Dar problema instituțională rămâne: ce se întâmplă atunci când controlul legal asupra puterii vine după ce puterea și-a produs deja efectele? Într-un sistem construit pentru ca instituțiile să se controleze reciproc, cât mai valorează o limită legală, dacă poate fi verificată abia după ce a fost depășită?
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Ștei. Pacienții ar fi dat foc unui salon
Modificări în transportul din București: se redeschide Pasajul Basarab, se ridică restricțiile de la Unirii și apare o nouă linie de autobuz
Schimbări majore la FCSB: Un veteran iese din schemă, roș-albaștrii vor să scape de un jucător abia transferat
Doi piloți au murit, după ce un F-4 Phantom s-a prăbușit la Athens Flying Week (Video)
