Inevitabilul s-a produs pentru Marcel Ciolacu, indiferent cât de mult a vrut să evite riscul candidaturii prezidențiale. Nu am nicio îndoială că i-ar fi convenit o candidatură comună PSD-PNL pentru Nicolae Ciucă în schimbul consolidării poziției de premier cu puteri nelimitate, având la Cotroceni un partener atât de comod. Dar PSD nu avea cum accepta să nu aibă un candidat propriu și să susțină președintele altui partid.
A mai încercat Marcel Ciolacu și ideea de independent, intelectual social-democrat în suflet, cum spunea, dar după episodul candidatului comun independent de la București, ideea a murit.
Așa că nu a avut de ales și, oarecum împins, a intrat pe culoarul cu sens unic. Iar de luni, 20 august, pe lângă bătălia prezidențială, pentru PSD mai începe o bătălie – pentru putere internă, adică pentru preluarea partidului și, implicit, viitorul premier.
Dacă Marcel Ciolacu va câștiga alegerile, cele două poziții se vor vacanta imediat, dar va menține un cuvânt greu de spus în privința succesorului. Dacă va pierde, o vreme va mai rămâne în funcții, la fel ca Victor Ponta și Viorica Dăncilă. Dar va fi doar o chestiune de timp până când va încasa, la fel ca toți înfrânții PSD, cuțitul letal între omoplați.
Pe vremuri, a înfipt și el lama în învins. Devorarea acestuia este ritualul prin care PSD, ca un imens șarpe boa, digeră eșecul și pleacă mai departe.
Marcel Ciolacu știe așadar cel mai bine cât valorează promisiunile că indiferent de rezultatul alegerilor va rămâne liderul iubit al partidului.
Ce șanse are să câștige?
Depinde de multe elemente. Unele sunt certe, în primul rând măsura în care Mircea Geoană va reuși să-și organizeze campania, mai precis dacă va avea un vehicul electoral suficient de puternic încât să îi asigure logistica de campanie. Fără el, nu are nicio șansă. Cu el, are prima șansă.
Dar cel mai complicat pentru Marcel Ciolacu va fi jocul hazardului, adică lebedele negre care pot, chiar este probabil, să apară într-o țară cu instituții grav avariate. Azilele groazei, Crevedia, 2 Mai, Pantelimon toate au apărut, aparent, de niciunde, în mod real din marile disfuncționalități ale statului român.
Deja se profilează un scandal al recalculării pensiilor, consecință directă a felului în care mai ales PSD a ridicat așteptările pensionarilor ca decizia de la Casa de Pensii să răstoarne pe masa lor belșugul.
Dacă o asemenea lebădă va lovi aproape de alegeri, șocul va fi mare și principalul impact va fi încasat de premierul candidat. De aceea, spus surse politice, Marcel Colacu ar căuta o soluție de a se suspenda de facto din funcție în apropierea alegerilor, cu delegarea atribuțiilor, cel mai probabil, vicepremierului Neacșu, sub motivul, desigur, că efortul de campanie nu îi va permite să își exercite cu maximă eficiență prerogativele de șef al guvernului.
Dl Ciolacu are și vulnerabilități personale, despre unele presa a vorbit deja, pe altele le pot exploata candidații în confruntările directe sau jurnaliștii. De exemplu, ce s-ar întâmpla dacă dl Ciolacu va fi invitat să-și expună în limba engleză viziunea despre rolul României în cadrul NATO sau în contextul regional de securitate?
Vor exista dezbateri între candidați? În mod normal, aceasta ar fi o întrebare tâmpă. Ea este absolut validă, după ce Klaus Iohannis a distrus și acest exercițiu democratic, creând un nou model extrem de toxic.
Cu cine se va bate?
Riscurile lui Marcel Ciolacu de a rata turul al doilea sunt mici, deși nici electoratul PSD nu mai este la fel de disciplinat ca în trecut. Dovadă sunt diferențele dintre scorul la locale și cel de la europarlamentare, scrutine desfășurate în aceeași zi. 1,16 milioane de votanți ai PSD și PNL au votat cu totul altceva la europarlamentare decât la locale, a calculat sociologul Cristian Andrei.
Marcel Ciolacu nu este, spre deosebire de alți președinți – candidați PSD, o locomotivă pentru partid, deci depinde total de mobilizarea acestuia. Și să nu uităm că din bazinul său electoral mușcă destul de mult și Mircea Geoană.
În turul al doilea, cel mai comod contracandidat ar fi George Simion sau, mai ales, Diana Șoșoacă. Șansele să-l obțină sunt însă minime.
Cu Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu ar fi tot favorit pentru că o asemenea finală ar predispune la un absenteism masiv, deci de bază ar fi tot mobilizarea de partid, capitol la care PSD are prima șansă. Doar că Nicolae Ciucă are șanse mici să ajungă în finală, cu toate sforțările partidului.
Cu Elena Lasconi în turul al II-lea ar fi complicat pentru Marcel Ciolacu. Candidata USR este în ofensivă și pe un trend ascendent remarcabil. Având în vedere versatilitatea ideologică, nu poate fi atacată cu progresismul, iar relația proastă cu fosta conducere a partidului îi face mai greu opozabile reproșurile clasice la adresa USR. În plus, Elena Lasconi are, spre deosebire de Nicolae Ciucă, un real potențial de a coagula electoratul antiPSD.
Elena Lasconi a tras deja primul foc și i-a adresat lui Marcel Ciolacu trei întrebări delicate, de încălzire:
- Ce căuta la vânătoare cu un terorist – Omar Haissam – și dacă este prieten și cu alți teroriști?
- La ce vârstă a luat bacalaureatul și ce studii a făcut?
- În ce condiții și-a luat carnetul de revoluționar, pentru că știe toată lumea că nu a avut nicio contribuție la Revoluția din 1989, doar că a obținut niște spații comerciale gratis în piața din Buzău?
Cu Mircea Geoană în finală, Marcel Ciolacu a pierdut deja.
Și mai este, desigur, o întrebare interesantă: cum va supraviețui guvernarea acestei campanii electorale, cu președinții celor două partide în lupta corp la corp. Această încercare, plus efectele pe care turul I al prezidențialelor îl va avea asupra scorului de la parlamentare ar putea schimba cu totul planurile pentru viitoarea guvernare.