Relele și neîmplinirile anului 2021 își au rădăcinile în felul în care Guvernul Orban a guvernat în 2020.
Frica de pandemie a făcut ca Iohannis și PNL să nu facă alegeri anticipate, iar dorința lui Ludovic Orban de a fi premier cu orice preț a dus la un guvern minoritar PNL, care nu a putut gestiona bine pandemia, „ajutat” fiind de voltele parlamentare ale unui PSD fără un șef legitim, dar setos să recupereze terenul politic pierdut.
Felul în care a guvernat Ludovic Orban a făcut ca PNL să nu depășească PSD la alegeri, iar manifestările sale politice, care au vrut să-l facă mai puțin dependent de Cotroceni, au fost sâmburii crizei politice de anul acesta.
Totul a pornit de la mânia președintelui Iohannis și de la dorința sa de a-l vedea detronat pe Ludovic Orban, care amenința să-l lase pe președinte fără partid.
Așa a început spectacolul grotesc, care l-a împins pe Cîțu la șefia PNL și l-a făcut pe acesta marioneta Cotrocenilor. Cîțu, în loc să guverneze și să se ocupe de pandemie, s-a bătut cu Orban și a aruncat guvernarea PNL-USR în aer, pentru că useriștii se opuneau măsurilor care l-ar fi ajutat să-și securizeze fucția de mare șef de partid.
Iohannis și Cîțu nu au crezut nicio clipă că fronda useristă se va transforma într-un război politic.
Când au înțeles că USR nu renunță, era prea târziu și președintele, ca un novice, a căzut în capcana de a se lăsa pradă fricii de suspendare care i-a exacerbat orgoliul și dorința de răzbunare. Mânat de aceste sentimente, președintele a preferat să depună leșul PNL pe altarul PSD numai ca useriștii să fie scoși din Guvern, iar el să-și asigure liniștea ultimilor ani de mandat.
Aceasta este istoria crizei politice declanșată de un prședinte care apoi n-a mai știut să o gestioneze.
Despre pandemie lucrurile sunt mult mai simple: politicienii, în frunte cu Iohannis, Orban și cu Cîțu, sau n-au luat la vreme măsurile care să mențină sub control pandemia, sau au exacerbat unele dintre ele în așa hal că au pierdut încrederea cetățenilor.
Susținută numai prin împrumuturi, ba oprită, ba repornită fără de noimă, economia s-a răzbunat, secătuind bugetul.
Anul acesta Cîțu, în loc să se ocupe de pandemie, s-a ocupat de detronarea lui Orban, iar economia, lăsată de capul ei, a început să-și revină greu. Asta a arătat pandemia, că în lipsa unor măsuri corecte și serioase luate la vreme, o economie fragilă ca a României capotează, iar lockdown-urile riscă să ne ducă într-o criză adâncă, cu posibilități de ieșire puține și extrem de costisitoare, pe care bugetul nostru nu le are.
Preocupați să-l ucidă pe Orban, Cițu și Iohannis n-au avut vreme să-și bată capul cu pandemia și n-au mai avut încotro, au trebuit să nu ia măsurile necesare în valul patru împotriva pandemiei, ca să nu închidă economia.
Cei ce au decedat sunt victimele luptei de putere din PNL.
Anul acesta au câștigat Iohannis, PSD, UDMR, AUR și vechea clasă politică. PNL, USR și societatea au pierdut.
Prin târgul cu PSD, președintele a adus la masa PNRR social-democrații, care aveau încărcată arma suspendării și sabia alegerilor anticipate scoasă pe jumătate din teacă.
PSD s-a văzut la guvernare, iar președintele și-a asigurat liniștea, aceasta este esența târgului lor politic.
UDMR a navigat calm pe apele crizei politice având disponibilitatea de a guverna în ambele coaliții, dovedind maturitate politică în atingerea țelurilor proprii.
AUR a profitat de criză ca să se așeze împotriva lui Iohannis și a pandemiei și a capitalizat mai mult decât sperau ei sau susținătorii lor. Procentele din sondaje le-au crescut notorietatea și tupeul, așa că spre sfârșitul anului au organizat o demonstrație care a înfricoșat parlamentarii cu gând să oprească adoptarea certificatului verde de către aceștia.
Clasa politică în ansamblul ei, în ciuda măcelăririi PNL, a avut de câștigat, pentru că la putere a venit tot o parte retrogradă a ei, care a înlocuit camarila lui Orban.
Aleșii nu și-au văzut starea deranjată de nicio reformă și-și pot râde satisfăcuţi în pumni acum, la final de an, pentru că au perpetutat starea imorală în care se complac.
PNL a fost distrus de președinte, s-a spart în trei, o parte a plecat cu Orban, o parte mică a rămas fidelă lui Cîțu crezând încă în puterea președintelui, iar a treia tabără deocamdată se regrupează timid pentru că nu are lider.
USR a ratat șansa de a face reforme pentru ambiția nemăsurată de a crede că Iohannis și PNL nu au altă carte de jucat. Acum Cioloș și Barna își ling rănile într-o opoziție în care sunt sufocați de AUR.
Iar mândria USR, Planul Național de Reziliență și Redresare, a ajuns acum la mila unui PSD nereformat decât cu numele pe care reformele din plan îl încurcă mai mult decât partenerul de guvernare, fie el PNL sau președintele.
Societatea civilă a văzut cum se mai pierde un an, în care nu se fac reformele necesare modernizării aparatului de stat, fie că PNL și UDMR s-au opus ori au avut alte priorități, fie că USR nu a știut cum să pună în practică aceste reforme.
România a rămas prizoniera MCV, iar primirea în Shenghen s-a mutat departe în viitor.
Electoratul de dreapta, care a avut cele mai mari așteptări după alegerile din 2020, s-a văzut trădat, și-a văzut speranțele vândute, pentru că președintele a avut ca prioritate nevoile sale personale, nu nevoile lor, pentru că s-a gândit mai mult la propriul viitor politic decât la viitorul țării.
Pentru că cel mai important lucru pentru societate sunt reformele, iar ele n-au fost realizate, ca atare anul 2021 a fost un an ratat. Ratat din cauza sincopelor din gândirea politică emanată de la Cotroceni. Din cauza dorinței unui președinte aflat pe final de mandat de a avea un partid pe post de pet, care să facă sluj după ce dumnealui nu va mai locui la Cotroceni.