USR este încă un partid nematurizat

USR este un partid imatur, a dovedit-o prin comportamentul avut atât în timpul guvernării, cât și în timpul crizei politice.
USR este încă un partid nematurizat

Aflat acum în Opoziție, partidul are șansa de a analiza ce a fost și de a trage concluziile necesare pentru a-și revizui comportamentul politic.

De la bun început USR a supralicitat, crezând că obținând mai mult decât i se cuvenea va fi mai puternic în relația cu PNL și că va reuși astfel să-și impună modul de a face reforme. Un punct de vedere corect numai până la un punct, pentru că nu e de ajuns să ai ministere, trebuie să ai și miniștri foarte buni, care să se impună și care să știe să ducă ministerele astea spre reformele dorite.

Să-l refuzi pe Orban ca prim-ministru, pe șeful de atunci al PNL, nu a fost, privind acum înapoi, o alegere bună.

A venit Florin Cîțu și a răsturnat alianța, a venit Iohannis și a generat criza politică actuală.

Nu poți acuza acum USR că prin refuzul lui Orban a generat situația de acum. Dar folosirea situației din PNL pentru a obține mai mult nu a fost o decizie bună, iar, dacă partidul ținea la principiile politice așa cum clamează, nu trebuia să se amestece în disputele din PNL.

Era clar că PNL așa cum fusese recroit de Orban în anul de grație 2020 era o construcție artificială, clientelară și care nu prea avea treabă cu reformarea societății, ci mai mult cu folosirea resurselor guvernării în folosul cleptocraților de partid.

Un astfel de partid ca cel croit de Ludovic Orban nu era dispus la reforme decât la nivel declarativ, iar USR n-a dovedit că știe să câștige pași spre reforme decât de pe poziții de forță.

Folosirea forței în negocierile din 2020 a generat nemulțumire în PNL și o radicalizarea a partidului în raport cu USR. Nicio clipă în raporturile PNL-USR nu a fost vorba de parteneriat, de negociere, ci de o luptă surdă pentru putere.

Forța vine din două situații, din slăbiciunile adversarului și din acțiunea ta.

Or, acțiunile USR n-au avut tăria necesară ca să impună partidul în fața PNL. Miniștrii care nu s-au descurcat pe domeniul lor, cum a fost Voiculescu sau Stelian Ion, au generat falii în Guvern și au motivat cumva comportamentul lui Cîțu. L-au adus pe Cîțu în poziția de a impune PNDL 3, în loc să-l negocieze mai întâi în coaliție.

USR n-a avut știința PSD de a negocia lucrurile pe care le dorea de la bun început și nici măcar atunci când a constatat că treburile nu merg nu s-a repliat pentru a renegocia principiile pe care se așezase coaliția, ci a continuat tot pe folosirea forței.

Iar material de negociere au avut din belșug: posturi în administrație, cedări în anumite domenii sau situații ca să fie acceptate cererile lor în alte domenii sau situații, renunțarea la idei care nu erau dragi președintelui pentru a promova în schimb altele etc.

USR s-a comportat ca și cum modernizarea societății era doar misiunea lor, iar din acest punct de vedere erau îndreptățiți să forțeze. Asta o poți face când eşti ca nivel de procente mult peste adversar, nu când ești al doilea din șir.

Ce au făcut USR-iștii este aproape de neiertat: au ratat șansa imensă de a moderniza România prin PNNR.

A muncit Ghinea și a pus PNRR pe picioare, a introdus în plan obligativitatea unor reforme care se vede că nu convin azi conservatorilor din PSD și, în loc să rămână pe loc și să se bată pentru implementarea acestui plan, au plecat de la guvernare pentru că s-au certat cu Cîțu.

Asta pare acum o atitudine de copil țâfnos, care își ia jucăriile și pleacă pentru că ceilalți copii nu vor să se joace cu el în termenii săi.

USR s-a comportat ca o organizație civică aflată în Opoziție, nu la guvernare, pentru că asta și este, o organizație care mai are mult de lucru să devină partid.

O organizație civică poate să fie înflexibilă, un partid politic nu. O organizație civică poate fi vocală și crâncenă în analize, un partid politic nu. Dacă în locul lui Barna la conducerea USR era Kelemen Hunor, SS era desființată demult, fără scandalul și umorile răscolite de care a dat dovadă Stelian Ion.

Când Cîțu a impus cu forța PNDL 3 pe ordinea de zi, soluția nu era ne-avizarea proiectului și plecarea de la guvernare, ci rămânerea și renegocierea unor lucruri pas cu pas, obiectiv cu obiectiv. Un soi de grevă ministerială era poate mai folositoare decât plecarea de la guvernare.

Pentru că un PNDL 3 avizat putea fi modificat mai apoi, în iarna anului următor, după congresele celor două partide.

Useriștii trebuiau să caute căi de a diminua inflexibilitatea lui Cîțu. Or, asta se putea face doar prin renegocierea condițiilor de funcționare a coaliției.

Chiar poziționarea neutră a USR în conflictul din PNL era suficient ca să-l aducă pe Cîțu la idei mai bune. Flexibilitatea este bună pentru că îți permite să duci mai departe ce ai început, când poți obține mare parte din ce ți-ai propus. Când dărâmă ce cu greu s-a construit, inflexibilitatea nu folosește la nimic.

În politică nimic nu e veșnic și e de preferat un câștig modest pe moment promisiunii că vei obține totul mâine. USR a vrut prea mult și a obținut mai nimic.

Acum, când e în Opoziție, trebuie să macine nucleul dur din partid, cel venit din organizații civice și să învețe ce este flexibilitatea politică, trebuie să învețe mai ales cum se negociază, pentru că multă vreme de aici înainte partidul lui Cioloș nu va trece în niciun caz de 20% din voturile alegătorilor.

USR nu va fi un partid majoritar nici dacă PNL Cîțu nu va intra în Parlament în 2024, procentele dreptei vor rămâne fărâmițate între două-trei partide.

Dar nimic din declarațiile liderilor USR nu dovedește că percep greșelile făcute, dimpotrivă, au revenit la discursul avut în 2020 când au mitraliat PNL.

Singurul motiv pentru care a eșuat coaliția este că s-au întâlnit doi inflexibili, USR și Klaus Iohannis.

USR n-a știut nici să negocieze cu președintele, nici să negocieze cu Florin Cîțu. S-au comportat de parcă Guvernul era o corporație, nu o alianță politică. Iar președintele și-a dat arama pe față dovedind nu abilitate politică, ci o inflexibilitate chiar mai mare ca a USR, dacă n-a știut să controleze alianța și să ia măsuri să o refacă în loc să o distrugă.

Useriștii puteau obține pentru România dorita modernitate și bunăstare generate de PNRR și au obținut reinventarea USL și posibila intrare a PSD la guvernare cu amenințarea rediscutării PNRR, ba poate chiar renunțarea la părți din el, ceea ce înseamnă stagnare. La asta a dus inflexibilitatea USR.

Iar acum Cioloș afirmă că partidul va intra în Opoziție și va lupta de acolo împotriva alianței toxice PSD-PNL.

Adică va respinge proiectele promovate de aceștia și va urla în contra lor, ca să câștige procente în sondaje.

Ar fi mai folositor să nuanțeze și să afirme că răul vine de la PSD și că PNL poate regăsi în ei un partener care să sprijine anumite proiecte, asta ca să slăbească legătura toxică a noului USL, în loc să o întărească.

Nimeni nu se așteaptă ca USR să vină public cu explicații privind partea lor de vină, dar păstrarea de canale de comunicare cu PNL este obligatorie. Tot obligatoriu este ca USR să susțină în Parlament proiectele PNL care sunt bune, nu să fie la concurență cu AUR, ca să vedem cine urlă mai tare, altfel cu ce se deosebește de extremiști?

Dar e greu să faci opoziție constructivă, pentru că te pui în situația de a accepta că celălalt care te-a alungat de la guvernare are și el partea lui de dreptate.

Mai degrabă aș miza pe radicalizarea USR decât pe flexibilizarea lui. Și nu e bine, pentru că sunt șanse ca mezalianța PNL-PSD să se termine mai devreme dacă neînțelegerile dintre partide se vor adânci și dacă va exista o altă opțiune de guvernare.

În situația de față radicalizarea USR nu face altceva decât să sudeze coaliția PSD-PNL. USR trebuie să joace acum cartea partenerului care așteaptă, nu pe a celui ce a divorțat.

În loc să țipe și să acuze, USR ar trebui să domolească tonul și să devină mai conciliant, pentru că vrea nu vrea configurația politică îl condamnă la conviețuire cu celelalte partide de dreapta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇