Un stat eșuat în fața dezinformării

Fără avalanșa de știri false, mulți s-ar fi protejat, mulți ar fi respectat restricțiile și mai mulți s-ar fi vaccinat.
lucian.lumezeanu
Antreprenor – Comunicare și risc politic
Lucian Lumezeanu a fost, pe rând, ziarist, consultant, corporatist. Ultima dată a fost manager de Public Affairs & Public Relations pentru o multinațională din domeniul construcțiilor, unde a contribuit la legi, politici, strategii din zona de eficiență energetică și siguranță la incendiu. A inițiat diverse asociații și coaliții din industrie. A fost și președinte al Consiliului Director pentru două asociații. Îi place să creadă că știe să jongleze cu și să creeze realități. Din 2021 a ieșit din lumea corporatistă și e pe cont propriu. Își sfătuiește clienții, de la agenții la multinaționale, pe riscuri politice, strategii legislative, comunicare, știri false și oportunități din zona Green Deal. Ocazional, ține cursuri pe subiecte din zona asta. Lucian Lumezeanu este în spatele proiectului ThisPropaganda https://www.thispropaganda.eu/.

Mii de decese pe săptămână. Zeci de mii de afaceri afectate, dintre care unele nu-și vor mai reveni vreodată. Sute de mii de oameni care, deși s-au refăcut după boală, au avut de suferit, unii chiar pe termen lung. Perturbarea vieții normale timp de aproape doi ani.

Toate sunt efecte ale pandemiei generate de COVID-19. Dar toate sunt în același timp un fenomen mult mai profund, care ne-a afectat înainte de pandemie și ne va afecta și după. Dezinformarea.

E ușor să trecem cu vederea termenul, fiind ceva atât de greu de definit, cu atâtea surse, ale cărei efecte nu sunt foarte vizibile. ”Așa e lumea, crede orice și n-ai ce-i face!” e un răspuns mult prea facil. Un răspuns mult mai corect ar fi că statul român a eșuat în a-și proteja cetățenii de o amenințare mai gravă decât un război.

Fără avalanșa de știri false, mulți s-ar fi protejat, mulți ar fi respectat restricțiile și mai mulți s-ar fi vaccinat.

Chestiunea asta ar trebui tratată ca una de securitate națională pentru că, pur și simplu, n-ai cum s-o consideri altceva. Este o amenințare strategică de cel mai mare nivel.

Ne-am apăra de o incursiune militară pe teritoriul nostru dacă ar muri zece oameni. Am interveni în cazul unei catastrofe, a unui accident provocat din ignoranță. Dar nu ne apărăm de o incursiune militară care omoară zeci de mii de oameni infectând, pur și simplu, mijloacele de comunicare. Și nu ne apărăm de ceva care corupe mințile a milioane de români, de ignoranța criminală. Nu trebuie să împuști pe cineva, trebuie doar să îi inoculezi o idee letală.

Și nu m-am referit întâmplător la două fenomene, iar termenul de incursiune militară nu este în totalitate o metaforă.

Trebuie subliniat lucrul ăsta: România se confruntă, ca și mare parte a lumii, cu un atac informațional bazat pe răspândirea de știri false generat de actori statali, în primul rând Rusia.

Nici măcar nu este un mare secret și nici rușii nu fac unul pentru că generarea de știri false – despre pandemie sau orice altceva, de la alegeri la încălzirea globală – este un instrument prin care aceștia încearcă să țină în șah statele din NATO și Uniunea Europeană.

Sute de rapoarte ale instituțiilor euroatlantice au arătat cum acționează rușii. Pe de o parte, sunt canalele oficiale, precum Sputnik (care are și o ediție în limba română) sau RT (Russia Today) care încearcă din răsputeri să distribuie mesaje pro-vaccinare și pro-mască în Federația Rusă, dar face exact opusul pentru audiența externă.

Pe de alta, sunt canale ascunse, de la publicații mai mult sau mai puțin obscure finanțate în secret până la celebrele ”fabrici de troli”, aparent cetățeni obișnuiți care distribuie ceva pe Internet și este preluat de mii, zeci sau chiar sute de mii de cetățeni.

Firava (dar nu chiar inutila) entitate de combatere a știrilor false creată de Uniunea Europeană, denumită EU vs Disinformation, numea propaganda rusă în pandemie ”Deadly deceptive disinformation”, într-un articol apărut recent.

Desigur, avem și alte surse de dezinformare, chiar și statale. China a fost identificată drept o sursă majoră, deși trollii și publicațiile susținute din Beijing se concentrează pe aruncarea vinei pentru pandemia de coronavirus spre altcineva în afară de statul chinez. Pe cât posibil, pe America.

Dincolo de asta, o bună parte din știrile false au ca sursă diverși impostori, oameni rău intenționați care vor doar să câștige bani și notorietate de pe seama naivilor. Unii dintre ei politicieni. Noi avem un partid întreg care se hrănește din fake news, iar numele său este AUR. Nu că alte partide ar fi total lipsite de politicieni iresponsabili care răspândesc informații cu potențial letal.

În fața acestei amenințări statul român pur și simplu a eșuat. A dat-o în bară sau mai curând nu a încercat niciodată să se mobilizeze cu toată puterea în această direcție.

Și dacă tot vorbim despre o chestiune pe care alte state și organizații – inclusiv unele de securitate internațională - o tratează ca pe o treabă serioasă, aș fi curios despre cum o văd principalele noastre instituții de securitate națională, SRI și SIE.

Nu înțeleg dacă SRI și SIE au fost, pur și simplu, depășite de valul de dezinformare, au considerat că nu este de datoria lor să îl gestioneze sau informările lor au fost ignorate de alte instituții. Dar știrile false sunt o chestiune de siguranță națională.

Dacă s-ar fi produs un genocid de dimensiunile celui de la, să zicem, Srebrenica, toată lumea ar fi luat foc. La mai multe Srebrenice produse lent, abia vizibil, n-avem nici măcar întrebări, poate și pentru că în Parlament sunt destui fie prea fricoși, fie cu legături prea multe cu instituțiile de securitate națională.

Rolul principal în combaterea acestui val de dezinformare criminală ar trebui să-i revină însă Guvernului. Care a tratat prost, nesistematic și fără o strategie coerentă această chestiune. De la început. ”Dezastruos” este termenul cel mai potrivit.

Nu doar că nu și-a dat foarte mult silința să informeze populația, dar premierul Cîțu a făcut tot posibilul să oprească (sau să dea afară) vocile din Guvern care voiau o campanie de informare adevărată. Anunțul lui și al președintelui Iohannis că pandemia a fost învinsă a fost o altă mostră de iresponsabilitate, care acum se întoarce împotriva lor.

Dar nu numai Cîțu și Iohannis nu au înțeles ori s-au făcut că nu înțeleg fenomenul cu care ne confruntăm. Guvernul Orban a lăsat de dorit, de asemenea, chiar dacă nu la același nivel de iresponsabilitate. Pur și simplu, în cadrul Guvernului nu există nicio structură care să se ocupe sistematic de combaterea știrilor false.

Grupul de Comunicare Strategică e o glumă în privința acestui aspect, doar o umbrelă care oferă informații corecte (de cele mai multe ori), dar nimic mai mult.

Combaterea știrilor false care ne omoară populația și ne afectează economia ar trebui să fie un efort în care să fie implicați, pe lângă medici și specialiști din discipline conexe, sociologi, profesioniști în comunicare și în multe alte domenii. De asemenea, ar fi nevoie de o finanțare serioasă.

N-a fost vorba de așa ceva. Singurul efort major al Guvernului a fost să dea bani presei (din care o parte nu se poate numi presă), dar la grămadă, fără niciun fel de reguli. Zeci de milioane aruncate într-o gaură neagră. Guvernul Orban le-a dat bani pentru informarea publicului pe timp de pandemie, iar ele și-au bătut joc și, mai mult, au accentuat dezinformarea, cu consecințe grave.

Efectul știrilor false este dramatic în pandemie și va continua să fie.

Dar mai mult de atât, dezinformarea poate avea consecințe mult mai grave, care depășesc granițele pandemiei. Dezinformarea poate slăbi coeziunea statală și poate aduce veritabile prăbușiri în perioade de criză de altă natură decât cea sanitară. De la un punct, devine o armă nucleară care se regenerează.

E timpul ca statul român să ia mult mai în serios fenomenul.