În spatele majorității confortabile și fără alternative, PSD și PNL trec prin importante tensiuni interne, mai mari în cazul liberalilor, dar, paradoxal, mai dificile, pe moment, pentru Marcel Ciolacu.
Ceea ce se profilează, spun liberalii cu experiență, este un inevitabil curs de coliziune PSD-PDL 2.0.
Gurile sunt multe și flămânde, pretențiile mari și tortul nu suficient de mare. Aceasta este o cauză comună de tensiune în ambele partide.
Pe de-o parte „Anghel Saligny”, a cărui împărțeală a generat supărare în ambele partide, mai vizibilă la PSD, care se consideră îndreptățit la partea leului, fiind principalul partid al guvernării.
Pe de altă parte, împărțeala funcțiilor, mai rea pentru PNL, care a trebuit să dea din ce avea pe vremea USR. Unde mai pui că useriștii nici nu știau toate pozițiile de revendicat, spre deosebire de PSD, care are evidența până la ultimul post din ultima deconcentrată.
Marcel Ciolacu este mai vulnerabil acum în fața supărării interne decât Nicolae Ciucă. În PNL situația este fix cum a arătat-o strania competiție cu un singur candidat.
În acest moment, Nicolae Ciucă nu are contracandidat pentru că este premier, iar un alt președinte PNL nu poate deveni premier decât cu voia lui Klaus Iohannis și a PSD. Nicolae Ciucă e unicul numitor comun.
Marcel Ciolacu are însă concurență. Aripa Firea-Stănescu abia așteaptă să-l vadă cu gâtul rupt și se pare că nici nu se limitează la privit și așteptat.
Puțin probabil să aibă loc o schimbare de lider la PSD, partidul nu s-ar destabiliza singur în lupte interne, dar presiunea există și nu mă îndoiesc că Marcel Ciolacu o simte.
În PNL urmează un Consiliu Național care să completeze conducerea. În primul rând, numirea unui secretar general, poziție cheie, practic a doua după președinte.
Propunerea aparține președintelui PNL și va fi, cel mai probabil, Lucian Bode și acum interimar. Cum ministerul e condus discreționar de Bogdan Despescu, dl Bode are tot timpul din lume pentru partid și poate chiar se pricepe mai bine la asta.
Va rămâne astfel liber un post de prim-vicepreședinte pentru care se bat Dan Motreanu, favorit, și Virgil Popescu.
Prin ocuparea poziției de secretar general, vechiul PDL marchează un punct extrem de important. Și sunt deja liberali care constată, cu bucurie sau frustrare, după caz, că PNL devine PDL 2.0.
Influența aripii Ardeal, majoritar pedelistă, e foarte mare, se adaugă Gh. Flutur - președinte al Ligii Aleșilor Locali, mandat pe care vrea să-l reînnoiască luna aceasta, cu o zi înainte de Consiliul Național.
În cabinet, pedeliștii au Bode și Cadariu (adică Flutur). Vechiul PNL îl are pe Popescu. Cătălin Predoiu a fost mai întâi în PNL, apoi în PDL, unde a fost inclusiv vicepreședinte și candidatul PDL în competiția internă la prezidențiale.
Este doar partea vizibilă a unei evoluții care a început când Iulian Dumitrescu a încercat să-l răstoarne pe Ludovic Orban în 2018. Pedeliștii s-au reunit atunci de urgență și au decis să îl susțină pe Orban pentru prețul corect, desigur. Prima tranșă au fost locurile pe listele de la europarlamentare.
Componenta PDL se va întări și prin foarte probabila fuziune cu PMP, negociată acum, spun surse politice, cu Traian Băsescu însuși via Eugen Tomac.
PMP înseamnă în mare măsură cei mai radicali pedeliști, care au rămas cu Traian Băsescu în momentul schismei și un aport nu chiar neglijabil de aleși locali.
Vă exista și o fuziune cu ALDE, deci foști liberali, însă rămas un soi de carcasă care poate aduce doar simbolistica de reunire pe, teoretic, dreapta, vestită de Lucian Bode, nicidecum vreo schimbare de forțe.
Cele mai dure bătălii din politica românească post ’89 au fost între PSD și PDL. Partide de baroni, de structuri, cu o solidă organizare și cultură internă, disciplinate, cele două s-au detestat. În anii aceia, PDL era condus de Boc, Blaga, Flutur, Hava. Unde sunt ei acum?
Un semn interesant este păstrarea lui Florin Cîțu la șefia Senatului în pofida declarațiilor antipesediste pe care le face sistematic. Poate fi un mod prin care PNL să păstreze o opoziție la PSD și, paradoxul paradoxurilor, o amenințare cu USR, în fața căruia Florin Cîțu și-a pus cenunșa în cap.
De remarcat că de la o vreme criticile grupului Orban la adresa PNL se limitează la asocierea cu PSD. Și surse politice spun că aceasta e linia impusă de Ludovic Orban pentru a nu dinamita podurile.
Probabil și el se așteaptă la o mare confruntare între PDL 2.0 și PSD, pe măsură ce alegerile se vor apropia. De ținut cont că pe acest drum către 2024 și puterea președintelui va scădea, în mod natural, chiar dacă dl Iohannis și-a securizat acum o majoritate în CCR, ceea ce nu e puțin lucru.
Puțin probabil să se ajungă la o rupere a guvernării, pentru că niciunul dintre partide nu va vrea să-și lase primarii fără bani în campanie, clienții fără posturi și nici alternativă viabilă de guvernare nu există.
După cum mi se pare puțin probabil, pe datele și performanțele actuale desigur, ca alegerile din 2024 să genereze altă majoritate viabilă. Cu ce pondere va intra însă fiecare dintre partide în ea este o variabilă esențială.