Preşedintele Nicuşor Dan a susținut miercuri, la Palatul Cotroceni, o scurtă declarație după negocierile purtate de premierul desemnat Eugen Tomac pentru formarea unui nou guvern.
Preşedintele a făcut apel la responsabilitatea partidelor, în contextul negocierilor pentru susţinerea Guvernului condus de Eugen Tomac.
Şeful statului a spus că nu este responsabilitatea sa să formeze un guvern. Dar a constatat că partidele nu mai discută între ele, astfel că a ales o persoană pe care o consideră cea mai potrivită pentru a discuta cu toate forțele politice, întrucât partidele n-au oferit o alternativă.
Nicușor Dan a mai spus că vede politicieni care fac calcule pentru următoarele alegeri, dar a subliniat că românii nu sunt interesați de interesele electorale ale partidelor, ci vor o guvernare. Iar până în 2028, la următoarele alegeri, se vor întâmpla multe lucruri, a subliniat șeful statului.
Spotmedia a transmis în format LIVE TEXT declarațiile președintelui Nicușor Dan:
- Acum câteva zile am desemnat un premier care va cere votul Parlamentului. Fac apel la resposnabilitatea partidelor față de acest moment. Interesul de partid este legitim, însă tot timpul trebuie să aibă întâietate interesul țării.
- Mandatul meu este: 1 - să păstrez direcția pro-occidentală a României și 2 - să previn o cădere economică.
- Am constatat că partidele nu mai discută între ele, nu mai au dialog. Și atunci am ales o persoană cea mai potrivită, așa cum consider eu, pentru a discuta și cu unii și cu alții, pentru a-i aduce împreună să guverneze România, în condițiile în care niciun partid nu a venit cu o soluție alternativă .
- Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegerile din 2028. Puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale. Românii vor o guvernare și guvernarea înseamnă, de fapt, responsabilitate. Și până în 2028 se vor întâmpla lucruri. Multe lucruri.
- Îi sfătuiesc pe români să-și păstreze calmul și speranța și asigur partenerii noștri că România păstrează direcția.
Premierul desemnat Eugen Tomac a dezmințit miercuri zvonul potrivit căruia ar urma să-și depună miercuri mandatul. El a spus că rămâne optimist în privinţa şanselor ca Guvernul pe care îl propune să obţină votul de învestitură în Parlament, deşi nici PSD, nici PNL, nici USR sau UDMR nu s-au arătat deocamdată dispuse clar să îl susţină.
Tomac a mai spus că îi va prezenta preşedintelui concluziile discuţiilor cu partidele.
România e în criză de mai bine de o lună, în timp ce are de îndeplinit jaloane-cheie din PNRR până la 31 august. Iar asta nu e singura sabie a lui Damocles: Mai e şi agenția Fitch, care ne pregăteşte o evaluare a ratingului pe 31 iulie. O eventuală retrogradare ne va duce în gard. Se aude oare şi pe la Cotroceni sau Casa "Poporului"?
