Guvernarea PSD și prețul armoniei

Guvernarea PSD și prețul armoniei

Dacă nu ar fi fost atât de consecvent și incorigibil în propria caricaturizare, un Florin Cîţu upgradat ar fi fost necesar în actuala configurație politică, pentru a mai exista o minimă opoziție la dominația totală a PSD asupra guvernării.

Dacă Florin Cîţu nu s-ar fi limitat la o poziție de Gică Contra cu și fară rost, cu gâtul întins spre orice poză, dacă trecutul recent nu i-ar fi anulat orice credibilitate, ar fi fost necesară o voce articulată care să mai încetinească viteza cu care PSD s-a instalat la butoane.

Dar Florin Cîţu este complet indezirabil, iar ultima sa ispravă politică în Ucraina arată că este o vulnerabilitate pentru funcția pe care o ocupă și chiar pentru România.

Dar cu excepția sincopei Cîţu, coaliția PSD-PNL-UDMR merge ca unsă, după cum era de așteptat.

Pesediștii domină copios și decizia, și discursul public. Guvernarea este una de stânga stil pesedist, exact așa cum arată execuția bugetară pe primele 3 luni: cheltuieli mai mari cu 18%, subvențiile mai mari cu 67%, asistența socială sporită cu 23%, investiții mai mici cu 14% .

Numai că în condițiile actuale aceast stil consacrat de a face politică este ca zahărul pentru diabetic. Ceea ce PSD dă cu o mână, inflația ia cu două.

Sinecurile sunt împărțite fără probleme, premierul semnează orice. Și sunt tot mai multe, posturile în administrație cresc galopant. În ministere e dezmăț. Mereu m-am întrebat ce-o face Ministerul Educației cu 6 secretari de stat. Să ajungă pentru toată lumea!  

Micile dispute nu sunt pe linie ideologică, ci de împărțire a hălcilor, cum este aceea în care Raed Arafat încercă să ia o halcă din Ministerul Sănătății, una în valoare de vreo 2 miliarde, bani de cheltuit.

Și, desigur, sunt jocurile transpartinice care se mai ițesc la suprafață ca în proiectul, semnat de parlamentari din toată majoritateaprin care Camera de Comerț vrea să împlinească visul ce-a visat încă din 2008 și 2010 și pentru care a intrat la pușcărie fostul ei președinte penal, Mihai Vlasov: preluarea Registrului Comerțului.

Mai mult, fiecare firmă va fi obligată să se înscrie în acest Registru paralel al CCIR, în schimbul unei taxe, ca impozitul. Adică orice firmă să fie obligată să se înregistreze și să dea tain unei entități private. 

Dacă încercarea de preluare totală din 2008 era prin OUG, apoi în 2010 tot prin proiect de lege, acum se încearcă înființarea prin lege a Registrului paralel obligatoriu. Adică o instituție privată își creează drepuri egale cu ale Ministerului Justiției, dacă nu a putut să le confiște.

Inițiatorul OUG a fost în 2008 ministrul Ovidiu Silaghi, actual secretar general al CCIR, cea cu „je suis Ciucă”, la vremea plagiatului.

Surse politice spun că Mihai Vlasov făcea lobby în 2008 și apoi în 2010 purtând cu el un geamantan de bani. Fapt e ca de la acest proiect i s-a tras condamnarea din 2016.

În 2008, OUG a fost blocată de ministrul Justiției, Catalin Predoiu. Este foarte interesant de văzut așadar ce poziție va avea dl Predoiu acum, când proiectul de lege va ajunge la avizare la Ministerul Justiției. Își va pastra opoziția sau, la vremuri noi, se va face că nu vede legătură cu 2008 și 2010?

În mod normal, când Guvernul emite punctul de vedere cerut de Parament pe un proiect de lege cerut, el este formulat inclusiv de MJ. Dar SGG poate evita MJ, ceea ce va fi desigur un test de integritate în acest caz.

Și chestiunea Registrului paralel vine după alt tun al CCIR - legea transpatinică Romexpo, 46 ha în mijlocul Bucureștiului primite gratis.

Sigur că pentru toată această armonie și dl Ciolacu trebuie să facă mici concesii președintelui și SRI, spun gurile rele. Așa a ajuns Bogdan Licu să fie propus judecător la CCR de PSD.

E stabilitate, e armonie, majoritatea e mulțumită. Pe undeva e firesc ca după crize politice sterile, oamenii, terorizați de temeri și imprevizibil, să vrea stabilitate. Dar trebuie să știe și care e prețul pentru România. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇