Povestea președintelui Senatului lăsat acasă când premierul, președintele Camerei și ministrul de Externe s-au dus la Kiev, pentru ca a doua zi să plece și el spre capitala Ucrainei în hohote generale de râs, este la prima vedere despre ceea ce dl Cîțu pare a nu reuși să priceapă oricâte desene i se fac.
Și anume că aventura sa politică s-a terminat fix când domnia sa credea că începe mai abitir, adică atunci când a devenit președinte PNL. Că singura misiune a domniei sale a fost să rezolve problema Orban, nicidecum să devină autentic președinte PNL. Că încercarea disperată de a băga capul în orice poză disponibilă nu îl va ajuta, dimpotrivă.
Așa cum pierderea șefiei PNL a fost o chestiune de timp, și pierderea șefiei Senatului este tot o chestiune de timp, scurtat de tumbele pe care continuă să le facă pe scena politică.
Dar dincolo de aparența spumoasă, povestea are conotații extrem de grave pentru statul român.
Pe de-o parte, arată cât de disfuncțional și caricatural a ajuns el. Dacă trei vecini o ștergeau pe furiș la bere și-l lăsau pe al patrulea cu buza umflată, era una. Dar aici este vorba despre pozițiile 2,3 și 4 în statul român, plus ministrul de Externe.
Nu sunt niște băieți pe persoană fizică, sunt înalți, cei mai înalți demnitari români după președintele țării.
Conduita lor, inclusiv în raporturile dintre ei, este elocventă pentru funcționarea statului român, pentru seriozitatea gestionării intereselor publice.
Eu înțeleg concursul de autoritate între fostul și actualul președinte PNL, între fostul și actualul premier. Înțeleg că președintele PSD nu are niciun interes să împartă prea multe cu Florin Cîțu, care și-a făcut un obiectiv în sine din dinamitarea actualei coaliții.
Dar acestea sunt chestiuni care nu ar trebui să marcheze exercițiul unor funcții esențiale în stat, acelea în numele cărora s-au dus la Kiev.
Așa cum a arătat această vizită arată și conducerea Românei în ansamblu, actul de decizie, exercițiul demnităților. Fix ca o leapșă între vecini la scara blocului. Atâta pot, atâta știu.
De ce? Pentru că nivelul leadershipului românesc este foarte scăzut, pentru că avem lideri de mucava. Motiv pentru care și statul se destramă în vid de autoritate și de încredere la toate nivelurile, înaltele demnități în stat nu mai generază respect și românii se refugiază în populism.
Pe de altă parte, de această dată nu a fost vorba numai despre o prosteală internă. Ne-am ridicat poalele în văzul lumii.
Singurii care chiar aveau ce căuta la Kiev erau premierul, general pe deasupra, și ministrul de Externe. Însă nici măcar în asemenea momente meschina competiție internă nu a fost abandonată. Dl Ciolacu s-a dus pentru ca PSD să fie reprezentat în mod egal cu PNL, nu cumva să aibă cineva un avantaj de imagine suplimentar.
Cel mai ridicol a fost însă dl Cîțu. Vizita domniei sale a doua zi, separat de restul delegației, înghesuit în altă delegație, numai ca să se afle în treabă și în poze de pus pe rețele, nu poate avea nicio explicație rațională și este chiar insultătoare pentru ucraineni.
Oamenii aceia au o problemă uriașă, sunt într-o situație excepțională, nu au timp pentru prostelile tuturor egolatrilor. Kievul nu e podium pentru defilări de frumusețe ale unor politicieni frustrați.
Ce poți să gândești despre seriozitatea unei țări partenere când demnitari de la cel mai înalt nivel fac asemenea demonstrații de inadecvare?
Chiar și pe scena mare a lumii reprezentanții României se țin de glumițe de scara blocului și ne mirăm apoi că jucăm în liga mică sau chiar foarte mică a politicii europene.