România a trecut un prag critic. Peste jumătate dintre elevii de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, iar aproape jumătate se află în aceeași situație la citire și științe. Mai grav, aproape patru din zece elevi sunt sub nivelul de bază simultan în toate cele trei domenii.
Acestea sunt concluziile PISA 2025, evaluarea internațională organizată de OCDE. Testele nu verifică în primul rând câtă materie au memorat copiii, ci dacă pot folosi ceea ce au învățat pentru a înțelege un text, a interpreta date, a compara variante sau a rezolva o problemă întâlnită în viața reală.
În mod curent, elevii aflați sub nivelul 2 al scalei PISA sunt incluși în categoria largă a analfabetismului funcțional. Aceasta nu este o dizabilitate intelectuală. Un copil poate ști să citească, să scrie și să efectueze calcule, dar să nu poată extrage sensul unui text, să nu distingă informația relevantă, să nu înțeleagă un grafic sau să nu transfere o formulă într-o situație concretă.
Problema nu este absența totală a cunoștințelor, ci faptul că ele rămân captive în abstract, în exercițiul sau formula în care au fost învățate.
Un declin care durează de un deceniu
În 2025, 52% dintre elevii români nu au atins nivelul de bază la matematică, față de 49% în 2022. La citire, proporția a urcat de la 42% la 48%, iar la științe, de la 44% la 46%.
Scăderea de 16 puncte înregistrată la citire față de 2022 este semnificativă statistic. La matematică și științe, diferențele sunt mai mici și nu pot fi considerate, separat, schimbări certe ale performanței. Tendința devine însă evidentă atunci când intervalul este extins.
Față de 2015, proporția elevilor aflați sub nivelul minim a crescut cu 12 puncte procentuale la matematică, cu nouă puncte la citire și cu șapte puncte la științe. Scorul României la matematică a coborât de la 444 de puncte în 2015 la 430 în 2018, 428 în 2022 și 419 în 2025. La citire, traseul a fost de la 434 la 428, apoi 428 și 413 puncte. La științe, rezultatele au stagnat în jurul unui nivel redus: 435 de puncte în 2015, 426 în 2018, 428 în 2022 și 425 în 2025.
Și numărul elevilor foarte buni este redus. Numai 4% ating nivelurile superioare la matematică, 2% la științe și 1% la citire. România nu are, așadar, doar o masă foarte mare de elevi rămași în urmă, ci și o bază îngustă de performanță avansată.
Nici familiaritatea copiilor cu telefoanele și aplicațiile nu se transformă automat în competență digitală. La noua probă de rezolvare a problemelor cu instrumente digitale, 57% dintre elevii români nu au demonstrat competențele minime. Ei pot utiliza rudimentar o interfață, dar întâmpină dificultăți când trebuie să urmărească un obiectiv, să aleagă instrumentul potrivit și să rezolve autonom o problemă.
Prima explicație: locul în care te naști îți prezice rezultatul
Cea mai puternică explicație care apare în datele OCDE nu ține de inteligența copiilor, ci de mediul în care cresc.
În România, elevii din sfertul cel mai avantajat socioeconomic au obținut la științe cu 122 de puncte mai mult decât cei din sfertul cel mai dezavantajat. Diferența medie în statele OCDE este de 85 de puncte. Statutul economic, social și cultural explică 22% din variația rezultatelor românești, aproape dublu față de media OCDE, de 12%.
Mai îngrijorător este sensul evoluției: între 2015 și 2025, rezultatele elevilor avantajați au rămas relativ stabile, în timp ce performanțele celor dezavantajați au scăzut. Prăpastia s-a mărit.
Monitorul european al educației arăta deja că 57,8% dintre elevii români din sfertul cel mai sărac nu aveau competențe de bază la niciunul dintre cele trei domenii PISA, comparativ cu numai 9% dintre copiii avantajați. Elevii din școlile rurale obțineau la matematică, în medie, cu 119 puncte mai puțin decât cei din mediul urban.
Un copil care crește într-o familie săracă are mai puține cărți, mai puțin acces la educație timpurie și activități culturale, un spațiu mai puțin potrivit pentru studiu și, uneori, părinți care nu îl pot ajuta la teme. Acesta ajunge adesea într-o școală cu mai puține resurse și profesori mai greu de păstrat, alături de alți copii aflați în aceeași situație.
Sărăcia nu provoacă automat rezultate slabe. Există copii vulnerabili care reușesc. Dar sistemul românesc îi ajută prea rar să depășească dezavantajul: numai 7% dintre elevii dezavantajați au reușit să ajungă în sfertul superior al performanței naționale, față de media OCDE de 12%.
Fundația fragilă: prea puțină educație înainte de școală
Competențele funcționale nu încep să se formeze la 15 ani și nici măcar în clasa a V-a. Ele se construiesc în primii ani de viață, când copilul își dezvoltă vocabularul, capacitatea de concentrare, înțelegerea relațiilor dintre cauză și efect și primele noțiuni numerice.
Analiza OCDE privind educația din România constată că participarea la creșă și grădiniță este redusă tocmai în comunitățile în care copiii ar avea cel mai mult de câștigat: cele sărace, rurale și rome.
Un copil care intră în clasa pregătitoare cu un vocabular restrâns, fără obișnuința de a asculta o poveste și de a formula întrebări începe școala deja în urma colegilor. Dacă școala nu identifică repede decalajul și nu oferă sprijin individualizat, diferența se acumulează de la an la an.
Copilul învață să recunoască literele și să pronunțe cuvintele, dar nu dezvoltă suficient înțelegerea sensului. Poate executa un calcul după model, dar nu recunoaște operația necesară atunci când aceeași problemă este formulată diferit.
O școală care recompensează reproducerea
Programa încărcată și presiunea de a parcurge conținuturile lasă puțin timp pentru aprofundare. Elevii învață adesea definiții, comentarii și algoritmi de rezolvare care pot fi reproduși la test, fără să fie obligați să explice, să argumenteze sau să aplice informația într-un context nou.
Acest model poate produce note acceptabile și chiar rezultate bune la examene construite în aceeași logică. Devine însă vizibil la PISA, unde copilul nu primește exercițiul în forma pe care a repetat-o la clasă.
OCDE recomandă de mai mulți ani României reducerea ponderii examenelor cu miză mare și dezvoltarea evaluării formative: profesorul să afle permanent ce a înțeles fiecare copil, să ofere feedback și să intervină înainte ca lacunele să devină permanente.
România a introdus în documentele oficiale un curriculum bazat pe competențe, dar schimbarea programei nu modifică automat ce se întâmplă la clasă. Profesorii au nevoie de materiale adecvate, formare practică, timp și sprijin direct în școală pentru a transforma o lecție centrată pe transmiterea conținutului într-una în care elevul gândește și folosește ceea ce învață.
De aici apare unul dintre paradoxurile sistemului: copilul poate primi nota 7 sau 8, poate trece clasa și poate ajunge la liceu, deși nu stăpânește competențele pe care ar trebui să se sprijine materia următoare. Lacunele sunt acoperite cu noi straturi de informație, nu reparate.
Absența de la școală și absența din timpul orei
O treime dintre elevii români testați în 2025 au declarat că au lipsit cel puțin o zi în cele două săptămâni anterioare evaluării. Aproape 40% au absentat de la cel puțin o oră, iar 65% au întârziat la școală. Toate procentele depășesc mediile OCDE.
Absenteismul nu înseamnă numai zile pierdute. Pentru un copil care are deja lacune, fiecare absență face lecția următoare mai greu de înțeles. Pe măsură ce materia devine inaccesibilă, scade motivația de a participa, iar absențele se înmulțesc. Se formează astfel un cerc care poate continua până la abandon.
Există și o absență în interiorul clasei. Aproape trei din zece elevi români spun că dispozitivele digitale îi distrag frecvent pe colegi în timpul orelor de științe. Cei care învață în clase afectate de această distragere au obținut cu 18 puncte mai puțin decât ceilalți, după luarea în calcul a profilului socioeconomic.
În medie, elevii români petrec la școală 1,6 ore pe zi folosind dispozitive digitale pentru învățare și 1,7 ore pentru divertisment. Tehnologia nu este cauza unică a scăderii, iar o corelație nu demonstrează singură o relație cauzală. Datele arată însă că simpla dotare a școlilor cu dispozitive nu îmbunătățește automat învățarea. Fără reguli și pedagogie, ecranul poate deveni o sursă suplimentară de fragmentare a atenției.
Bani puțini, cheltuiți fără suficientă legătură cu rezultatul
România a finanțat cronic educația sub nivelul statelor cu care dorește să se compare. Potrivit OCDE, cheltuielile publice de la învățământul primar până la cel superior reprezentau 6,4% din totalul cheltuielilor guvernamentale, față de o medie OCDE de 10%. Finanțarea per elev este deosebit de redusă în primii ani de școală, exact acolo unde pot fi prevenite lacunele.
Dar finanțarea explică numai o parte a problemei. Investițiile din ultimii ani au mers în mare măsură spre clădiri, echipamente, digitalizare și transport. Toate sunt necesare, dar un laborator nou nu garantează că elevii învață să gândească științific, după cum o tablă inteligentă nu transformă singură o lecție bazată pe dictare.
Contează și felul în care sunt distribuiți banii. Școlile cu cei mai vulnerabili copii au nevoie de mai multe resurse, profesori sprijiniți, consilieri, programe remediale și intervenții individualizate. Un sistem care distribuie aproape uniform resurse unor școli aflate în situații profund diferite reproduce inegalitatea în loc să o reducă.
România are, în același timp, o capacitate redusă de a folosi evaluările pentru a interveni. Datele sunt strânse, rezultatele sunt publicate, izbucnește o dezbatere, dar responsabilitatea se diluează între minister, inspectorate, autorități locale și școli. Până la următoarea evaluare, sistemul continuă în mare parte neschimbat.
Ce i se întâmplă unui copil care ajunge adult fără competențe funcționale
La nivel personal, consecințele depășesc școala. Un adult cu dificultăți de înțelegere nu este doar o persoană care citește mai rar. Îi este mai greu să înțeleagă un contract de muncă, un prospect medical, o factură, condițiile unui împrumut, instrucțiunile unui aparat sau obligațiile prevăzute într-un formular administrativ.
Poate fi angajat, dar are acces mai ales la activități repetitive, slab plătite și mai expuse automatizării. Îi este mai greu să învețe o meserie nouă, să folosească tehnologii diferite sau să se adapteze când ocupația sa dispare.
Datele internaționale din evaluarea competențelor adulților arată o legătură puternică între nivelul competențelor și șansele de angajare, salarii și calitatea locului de muncă, inclusiv după ce este luat în calcul nivelul diplomei. Competențele reduse sunt asociate și cu o stare de sănătate mai slabă. În analiza OCDE, adulții cu competențe numerice ridicate au o probabilitate cu 11% mai mare de a declara o stare de sănătate foarte bună sau excelentă decât cei cu rezultate slabe.
Se formează și un mecanism de transmitere între generații. Adulților care înțeleg cu dificultate informațiile le este mai greu să își sprijine copiii la învățare și să gestioneze un sistem educațional complicat. În țările analizate de OCDE, adulții cu părinți foarte educați îi depășesc, în medie, cu 50 de puncte la alfabetizare pe cei ai căror părinți au un nivel redus de educație.
Astfel, analfabetismul funcțional nu rămâne problema unei generații. Riscul este ca el să se reproducă în următoarea.
Ce i se întâmplă unei societăți care nu poate evalua informația
Un om care nu poate identifica ideea principală și nu poate verifica sursa unei informații este mai vulnerabil într-un mediu dominat de mesaje scurte, imagini scoase din context, teorii conspiraționiste și conținut generat cu inteligență artificială.
Aceasta nu înseamnă că orice persoană cu educație redusă cade pradă dezinformării sau că persoanele educate sunt imune. Convingerile politice, identitatea de grup, emoțiile și încrederea în instituții au, la rândul lor, un rol important.
Dar competențele de citire, raționamentul și alfabetizarea media oferă instrumentele minime pentru a întreba cine transmite un mesaj, ce dovezi prezintă, ce informații lipsesc și dacă afirmația poate fi verificată. Cercetările analizate de OCDE arată că informațiile false pot adânci polarizarea, pot eroda încrederea în instituțiile democratice și pot amenința sănătatea publică, iar dezvoltarea alfabetizării media este una dintre formele de protecție.
Efectele apar în alegeri, în reacția la o epidemie, în înțelegerea unei reforme fiscale sau în capacitatea comunității de a lua decizii informate. Dezbaterea publică devine mai ușor de redus la sloganuri, dușmani și explicații spectaculoase.
În locul unei societăți care discută soluții pe baza unor date comune, apare una în care fiecare grup își construiește propria realitate.
Costul economic: o țară blocată în activități cu valoare redusă
O economie modernă nu are nevoie doar de absolvenți, ci de oameni care pot învăța permanent, folosi tehnologia, interpreta informația și rezolva probleme neprevăzute.
O generație cu o proporție foarte mare de analfabetism funcțional înseamnă productivitate redusă, salarii mai mici, venituri fiscale mai slabe și dificultăți pentru companiile care caută personal calificat. Investitorii cu activități sofisticate găsesc mai greu angajați, iar economia rămâne dependentă de sectoare cu valoare adăugată redusă și de avantajul forței de muncă ieftine.
Aceasta limitează tocmai saltul de care România are nevoie. OCDE avertizează că, pentru a trece la un nivel superior de prosperitate, țara trebuie să dezvolte industrii inovatoare și activități cu valoare mare. Fără competențe de bază larg răspândite, acest proces nu poate fi susținut doar de o elită bine pregătită.
Într-un editorial video transmis Edupedu.ro, directorul OCDE pentru educație, Andreas Schleicher, a citat o estimare potrivit căreia aducerea tuturor elevilor români cel puțin la Nivelul 2 PISA ar putea genera, pe durata vieții profesionale a generațiilor respective, beneficii economice cumulate de peste 3.260 de miliarde de dolari.
Nu este o sumă care ar apărea imediat în buget, ci o proiecție asupra creșterii economice viitoare, bazată pe legătura dintre competențe, productivitate și dezvoltarea pe termen lung. Ordinul de mărime arată însă costul enorm al inacțiunii.
Studiile realizate la nivel mondial estimează că diferențele de competențe explică o mare parte din diferențele de creștere pe termen lung dintre state. Simplul fapt că un copil este înscris la școală nu produce acest câștig. Contează ceea ce știe efectiv să facă atunci când termină școala.
De ce a devenit și o problemă de securitate națională
Fostul ministru al Educației Daniel David a definit analfabetismul funcțional drept un risc de securitate națională, iar problema a fost introdusă în Strategia Națională de Apărare.
Formularea poate părea excesivă dacă securitatea este redusă la armată, granițe și servicii de informații. În realitate, reziliența unui stat depinde și de capacitatea populației de a înțelege un avertisment, de a evalua o sursă, de a reacționa rațional într-o criză și de a nu deveni instrumentul unor operațiuni de manipulare.
O populație vulnerabilă la dezinformare poate fi mai ușor polarizată și mobilizată împotriva propriilor instituții. Campaniile ostile nu trebuie să convingă întreaga societate. Este suficient să exploateze confuzia, neîncrederea și incapacitatea unei părți a publicului de a verifica informațiile.
Există și o dimensiune economică a securității. Un stat cu productivitate redusă și deficit persistent de competențe strânge mai puține resurse pentru apărare, sănătate, infrastructură și protecție socială. Depinde mai mult de tehnologie și expertiză importate și se adaptează mai greu la șocuri.
Legătura nu trebuie însă simplificată: un scor slab la PISA nu transformă automat un copil într-un adult manipulabil și nu explică singur opțiunile politice ale unei societăți. Riscul apare prin acumulare, atunci când lipsa competențelor se întâlnește cu sărăcia, neîncrederea în instituții și un mediu informațional agresiv.
Cercul care trebuie rupt
Datele nu arată că elevii români ar avea o capacitate intelectuală mai redusă decât cei din alte țări. Dimpotrivă, 77% se declară curioși, peste media OCDE, iar 63% spun că depun un efort suplimentar când sarcinile devin dificile.
Problema apare între această capacitate și ceea ce sistemul reușește să construiască din ea.
Copilul pornește cu un dezavantaj, ajunge într-o școală care nu are suficiente instrumente pentru a-l recupera, acumulează lacune, absentează, primește totuși note de trecere și înaintează într-un curriculum din ce în ce mai greu. La final primește o diplomă, dar nu și autonomia pe care diploma ar trebui să o certifice.
Analfabetismul funcțional nu este, prin urmare, rezultatul unei singure cauze și nu poate fi atribuit exclusiv copiilor, profesorilor, părinților, telefoanelor sau sărăciei. Este produsul interacțiunii dintre inegalitate, educație timpurie insuficientă, predare bazată pe reproducere, evaluări care ascund lacunele, absenteism, finanțare redusă și politici care se schimbă mai repede decât practica din clasă.
Iar rezultatele PISA 2025 arată că România nu mai poate spune că nu cunoaște problema. Întrebarea este dacă va continua să administreze statistic eșecul sau va începe să urmărească, pentru fiecare școală și fiecare copil, un rezultat simplu: nu doar ce informații a parcurs, ci ce poate face cu ele. (S.D.S.)
Țările din UE în care oamenii pierd cel mai mult timp pentru a ajunge la serviciu: România e la egalitate cu Olanda, dar din cauze diferite
Moment special pentru Leo Messi: Prețuirea supremă adusă argentinianului
Îndulcitorii comuni pot lăsa efecte pe mai multe generații
Extrema dreaptă pregătește căderea lui Merz, iar cancelarul nu are niciun plan
