Pe bulevardul Todor Alexandrov din Sofia, numit după un revoluționar bulgar care a luptat împotriva administrației otomane, printre clădiri vechi, nerefăcute, răsare un cub metalic cu șase nivele. E sediul LukOil din Bulgaria.
Impozantul imobil domină vizual aglomerata arteră care se sfârșește într-o uriașă clădire de inspirație sovietică, fostul sediu al Partidului Comunist.
Cele două construcții, aflate la o distanță de câteva sute de metri una de cealaltă, absorb ca un vortex zbaterile pentru democrație și libertate din această țară, ținând-o ostatică în trecut.
„De ce România, care era de două ori mai săracă decât Bulgaria, ne-a depășit, ajungând la un PIB pe cap de locuitor cu 30% mai mare decât al nostru?”, se întrebau jurnaliștii de la „24 de ore”, cel mai mare ziar și site de știri din țara vecină, într-o anchetă publicată ieri, 13 decembrie.
„De ce nu ne putem desprinde de pe ultimul loc din UE? Drumurile noastre sunt într-o stare deplorabilă. Țările vecine, în ultimii zece ani, au construit mai mulți kilometri de autostradă decât noi, iar 30% din teritoriul capitalei noastre nu are canalizare”, au relatat jurnaliștii din țara vecină.
Excursie la Ruse
Din centrul Bucureștiului, chiar și într-o perioadă a zilei când traficul e intens, până la Giurgiu se face, maximum, o oră și jumătate. E mult, dar nu e tocmai ușor să ieși din Capitală prin partea de sud.
Odată ajunși în comuna Jilava, lucrurile se simplifică, iar drumul expres cu două benzi pe sens oferă posibilitatea mulțimii de TIR-uri și automobile să se deplaseze civilizat, în siguranță și fără blocaje.
Mai sunt multe de făcut pentru fluidizarea traficului, dar totuși se circulă.
Și, acum, o să fac o mărturisire: a fost pentru prima dată când am ieșit din România având o puternică senzație că am lăsat civilizația în urmă, iar în față mă așteaptă un teritoriu al nimănui.
Am fost de multe ori în Bulgaria. Prima călătorie am făcut-o la vârsta de 13 ani, în 1981, alături de colegii de clasă, într-o excursie de o zi la Ruse.
Pe atunci era ceva rar, iar pentru elevii de la Școala generală nr. 98 din Berceni a fost ca o vizită la Disneyland.
Din dictatura întunecată a lui Ceaușescu ne uitam la Bulgaria, o țară comunistă și ea, ca la un tărâm al prosperității și libertății. Asta și era în comparație cu Republica Socialistă România.
La vremea respectivă, am fost șocat că în orașul de peste Dunăre magazinele aveau produse pe care le vindeau oamenilor și nu erau doar depozite pentru rafturi goale, cum eram obișnuiți la noi în țară.
Am luat prânzul la o sală de mese, într-o tabără școlară aflată într-o pădure în suburbiile orașului.
N-am uitat că la masă am avut chifle mari, albe și calde, așezate într-un coș. Când am rupt una în două, mirosul aluatului copt și fierbinte mi s-a impregnat pe creier pentru totdeauna.
Am venit, atunci, din Bulgaria, cu o pereche de teniși albi, cumpărați din magazin. Nu știu dacă aveam nevoie de ei sau am cheltuit aiurea puținii bani pe care mi-i dăduseră părinții, dar toți colegii mei își cumpăraseră câte ceva de îmbrăcat sau de mâncare. Acelea erau adevăratele suveniruri pentru noi.
Problemele Bulgariei
După singura călătorie din perioada comunistă, am reînceput vizitele în țara vecină la peste zece ani de la Revoluție, în concediu sau trimis de publicațiile pentru care lucram.
Cu tot succesul pe care Bulgaria l-a înregistrat în domeniul turismului, am observat că decalajul dintre cele două țări scade. Dar trecerea peste Podul Prieteniei de duminică mi-a confirmat pentru prima dată faptul că problemele Bulgariei sunt mult mai mari ca ale noastre.
„Corupția și complicitatea dintre mass-media, politicieni și oligarhi sunt larg răspândite în Bulgaria”, se arată într-un raport publicat de organizația Free Press Ulimited.
„Guvernul continuă să finanțeze mass-media cu bani de la Uniunea Europeană și fonduri publice, fără nicio transparență, folosindu-se de acestea pentru a exercita presiuni asupra presei ca să fie mai puțin critică în relatări sau pentru a omite complet anumite subiecte. Publicațiile și posturile TV care rămân critice la adresa Guvernului nu beneficiază de publicitate de stat și de acces la informații”, se mai precizează în același raport.
Criza drumurilor
La sfârșitul lunii noiembrie, România depășise borna de 1.000 de kilometri de autostradă construită, dintr-un necesar de 3.000. După 34 de ani de la Revoluție e foarte puțin, dar drumurile din țara noastră sunt la ani lumină distanță față de cele din Bulgaria. Calitatea asfaltului, marcajele, întreținerea și interconectările sunt net superioare.
„Se pare că banii pentru autostrăzi au fost furați, dar nu acesta este motivul principal pentru lipsa mizerabilă de autostrăzi. Din moment ce statul nu are banii necesari pentru a construi o autostradă - ce-ar fi să se dea în concesiune, statul preluând o parte din costuri, iar taxele suplimentare pentru autostrăzile nou construite să fie colectate fie prin sistemul de taxare, fie printr-un alt sistem construit pentru astfel de autostrăzi”, se arată în analiza publicată de jurnaliștii bulgari.
Abordarea amintește de lungile dezbateri din țara noastră despre corupția din Ministerul Transporturilor și despre continua criză de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii.
Întrebarea e cum a scăpat România din capcana în care se află Bulgaria în acest moment?
Păcatul originar
Cetățenii din țara vecină trăiesc într-un stat capturat de o mafie care s-a ramificat în sistemul politic și s-a subordonat intereselor Moscovei.
Kremlinul a văzut Bulgaria, după ce a aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar cu trei ani mai devreme la NATO, ca pe o poartă de acces la resursele statelor dezvoltate din Occident, la tehnologie și secrete militare.
Sofia s-a umplut de agenți ai Rusiei, infiltrați la toate nivelurile, realizând fluxuri financiare din afaceri ilegale cum ar fi trafic de țigări, de droguri, de persoane, jocuri de noroc care au corupt clasa politică.
În paralel, Bulgaria a devenit dependentă de resursele energetice ale Rusiei, astfel independența sa politică s-a evaporat, iar cetățenii au avut numai de suferit.
Marea vulnerabilitate a bulgarilor a fost că au avut, încă din perioada comunismului, o părere bună sau neutră despre Uniunea Sovietică și, apoi, despre Rusia.
În țara vecină nu a existat ca la noi o idee colectivă, subterană în vremea comunismului, că politica Moscovei urmărește anihilarea României.
De un secol, românii trăiesc cu nemulțumirea profundă că Rusia a furat tezaurul în timpul Primului Război Mondial, printre altele fiind vorba de 100 de tone „de aur fin”, cum se arată într-un raport al Băncii Naționale.
Foametea din anii ’50, produsă pe fondul „cotelor” de cereale pe care trebuia să le trimitem în URSS din postura de învinși în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și crimele regimului comunist, venit de la Moscova, au făcut ca toate firele pentru o posibilă „simpatie” la adresa imperiului de la răsărit să se rupă.
Președintele trimis de Moscova
Deși nu pare mare lucru, această detașare de Kremlin și de interesele sale au generat în societate o aspirație necondiționată pentru valorile occidentale.
România e, în continuare, o țară coruptă. Hoți, traficanți și trădători sunt pe toate drumurile și la toate nivelurile, inclusiv în sistemul politic.
Diferența e făcută de opinia publică, de presiunea pe care o pun cetățenii pe Guvern și de puternica alianță dintre societatea civilă de la noi și cea occidentală, prin toate formele posibile - de la organizații umanitare la presă.
Pe rând, protestele, mișcările de stradă și revoltele populare din 1989, 1990, 1991, 2000, 2012, 2016, 2017, 2018, care au fost exclusiv politice, dar și marile greve și proteste sociale le-au reamintit mereu guvernanților că, oricând, o populație nemulțumită poate veni după ei.
Să nu uităm că România, timp de zece ani, a avut un președinte cu profunde legături cu Moscova și serviciile de informații din Uniunea Sovietică și, apoi, Rusia.
E vorba de Ion Iliescu, cel care a venit la putere în sângeroasele și complicatele zile din decembrie 1989 și care, deși a încercat să păstreze România sub cupola Kremlinului, până la urmă a cedat și a orientat țara spre Vest.
Acel sentiment profund și generalizat de suspiciune față de Rusia a făcut ca România să fie greu de controlat și subjugat de către Kremlin, în ciuda unor eforturi uriașe.
Am venit din Bulgaria seara, după apus, iar sentimentul că am intrat în civilizație a fost greu de îndepărtat. Drumul spre București trecea prin comune împodobite de sărbătoare, lumina inunda străzile, iar clădirile erau refăcute, curate și aveau acoperișuri noi.
Acum, când ne apropiem de marcarea a 34 de ani de la Revoluție, după multă vreme se poate spune, cu toate problemele nerezolvate, că România e mai aproape de visul celor care au murit atunci, în decembrie, pentru democrație și libertate.