Designerul Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, în atelierul său din București

Designerul Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, în atelierul său din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Designerul Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, în atelierul său din Sectorul 2 al Capitalei.

Polițiștii de la Secția 8 (de pe şoseaua Mihai Bravu) au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o casă se află o persoană decedată.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că este vorba despre designerul de modă Stephan Pelger.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul.

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmite Poliția Capitalei.

ADVERTISING

Designerul de 43 de ani a declarat că suferea de depresie şi nu sunt indicii care să confirme că a fost victima vreunei infracțiuni, susţin surse din poliţie.

Într-un interviu, Stephan Pelger a povestit că nu mai putea dormi nopțile și lua zeci de pastile pe zi.

Recent, el scrisese că-i este foarte dor de tatăl său care a murit în 2019. 

Problemele ar fi început după ce Stephan Pelger a fost jefuit la Cannes. Designerul a mărturisit că, atunci când se afla pe Coasta de Azur, a fost răpit și jefuit. Purta bijuterii extrem de scumpe, a fost băgat într-o mașină, apoi timp de 11 ore nu își amintea ce s-a întâmplat. "M-am trezit într-un portbagaj al unei mașini, la 40 de kilometri distanță de Cannes, unde am și fost găsit într-un șanț", a povestit creatorul de modă.

ADVERTISING

Stephan Pelger a mai spus şi că a fost internat la psihiatrie pe când avea 10 ani, iar de-a lungul anilor a trecut prin mai multe centre de tratament.

Stephan Pelger este unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de moda din Romania. Născut la Braşov, are studii la Viena şi a creat o colectie pret-a-porter casual-sic pentru Sisley si Benneton. A lansat multe colecţii care au fost prezentate pe podiumurile celebre de la Milano, Paris, Veneţia sau Berlin.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇